SEMNAL EDITORIAL / Paradoxul Armenesc

Un volum cu  titlul PARADOXUL  ARMENESC[1],  semnat de Sergiu Selian, a fost oferit de curând cititorilor de către editura ARARAT.

Cuvântul paradox l-am auzit pentru prima dată ca licean de la profesorul de filozofie, când ne-a vorbit despre Zenon.

Astăzi, în televizoreză (un dialect al limbii române), cuvântul e folosit în conotație negativ-peiorativă. Nu e așa.

Ca să putem continua, este necesară, deci, puțină clarificare.

De fapt,paradoxul afirmă și neagă simultan.Avansează contradicția fățiș. Stabilește apropierea lucrurilor ireconciliabile sau greu de demarcat. Putem vedea lucruri invizibile? Da, deoarece toate cele vizibile sunt alcătuite din atomi care sunt invizibili. Lucruri opuse devin complementare și realitatea ne apare simultan sub două moduri aparent contrare. Unii sunt delectați de propozițiile paradoxale, alții se ofuschează, alții le resping și alții nu le înțeleg. Aparent, e o invitație la incoerență, la o abdicare de la ordine.

Paradoxul reliefează realul, dar nu conține mecanismele  unei demonstrații. Este un mod subtil de a prezenta un subiect, dar receptarea acestui mod este condiționată de sensibilitatea cititorului.

Sergiu Selian învestește, cu generozitate, cititorul cu această sensibilitate și prezintă o problematică emanată din istoria recentă a poporului armean, bazându-se pe zeci de citate-extrase din texte ale căror autori – armeni sau străini – s-au aplecat asupra destinelor armenilor, tragice de cele mai multe ori. Majoritatea sunt scriitori armeni, din secolul 19, dar și din secolul 20. Autorii străini sunt cu precădere din secolul 20. Precizarea aceasta ne permite să constatăm că selecția textelor, dincolo de criteriul tematic, a izbutit să culeagă atitudini prezente apropiate de un șir de evenimente care au marcat istoria poporului armean, conferind astfel acestor texte valoarea unor mărturii relevante, demne de atenția noastră, indiferent dacă vom adera sau nu la ele. Vom afla, însă, cum arată imaginea noastră, văzută nu în oglindă, ci de unii care au izbutit să o analizeze de la distanță. Și nu e necesar să spunem cât de mult avem nevoie de aceasta.

O astfel de selecție este inerent să fie inegală, și ca abordare, și ca profunzime, dar tocmai diversitatea  punctelor de vedere și a unghiurilor de observație ne permite să sperăm că tabloul final este unul aproape de realitate și ne obligă la o meditație, dacă nu colectivă, măcar individuală. Ne obligă să ne punem întrebări referitor la gradul de implicare personală, la participarea afirmării ca națiune, pe scena întinsă a timpului, pe care suntem invitați cu toții să pășim, fără însă a avea garanția succesului care depinde exclusiv de efortul nostrum, al fiecăruia în parte.

Sergiu Selian cheamă la masa judecății prelați celebri, etnografi, romancieri și poeți clasici, filologi, ziariști, politicieni, eseiști, istorici, prozatori, filozofi, și toți aceștia, alături de laude aduse trăsăturilor poporului armean, notează în paralel o serie de aspecte negative care de multe ori au decis nedorit destinele politice ale armenilor. Un excurs în întreaga istorie a armenilor constată cu amărăciune lipsa de unitate, o analiză mai recentă deplânge strategia defensivă în confruntarea asimetrică cu turcii, o notă critică psihosocială relevă profilul contradictoriu al armeanului plasat în afara spațiului său natal, o fabulă glumeață îndeamnă adoptarea unei atitudini combativ-curajoase, dar firul conducător este că toate aceste neajunsuri au ca rădăcină lipsa îndelungată a independenței statale, singura care poate asigura robustețea politică a unei națiuni. Un studiu final atrage atenția asupra necesității păstrării și întăririi statutului actual al independenței cucerite acum un sfert de veac, drept o condiție a dezvoltării și întăririi națiunii armene.

Sergiu Selian nu se mulțumește cu alcătuirea acestei selecții. El face o ordonare analitică a întregului material într-o amplă prefață-studiu, în care detaliază aspectele paradoxale ale planului existențial al armenilor, al armeanului, al întregii existențe sociale a armenimii. Astfel, avem paragrafe dedicate paradoxului istoric, paradoxului geografic, paradoxului social, paradoxului politic, paradoxului lingvistic, paradoxului cultural, paradoxului religios, paradoxului diasporei, paradoxului genocidului și în sfârșit, paradoxuluiu independenței. Este mai mult decât un vademecum, este o invitație la conștientizarea realului, la clarificarea poziționării fiecăruia față de propria sa existență și a rădăcinilor sale.

Desigur, pentru unii, unele aspecte ridicate în această lucrare pot părea cunoscute. Unele poate, dar nu toate. Dar nu tocmai lucrurile considerate cunoscute sunt primele uitate? Și nu e momentul să le reamintim, fie și pe această cale? Și, dacă am adăuga la motto-ul de la  începutul cărții un adagiu final, cel mai potrivit, ar fi, credem, dictonul latin acta, non verba! (fapte, nu vorbe).

Arpiar Sahaghian

^[1] Sergiu Selian, Paradoxul armenesc, 364 pp, Ed. ARARAT, 2016, ISBN 978-606-688-036-7

by Mihai Stepan Cazazian