Secretarul general al ministerului armean de externe, Șahen Avakian, a participat la Conferința Internațională a Francofoniei de la București
În zilele de 1-2 noiembrie, secretarul general al MAE al Armeniei, Șahen Avakian, a participat la București la conferința internațională a Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) cu tema „Creație, inovație, antreprenoriat, creștere și dezvoltare: femeile se afirmă”, desfășurată sub înaltul patronaj al președintelui României și cu participarea Secretarului general al OIF.
La conferință au participat președinți, miniștri, demnitari ai ONU, șefi ai structurilor francofoniei, diplomați, lideri de organizații ce se îngrijesc de problemele femeilor, antreprenori, oameni de cultură.
Conferința a fost deschisă la Palatul Cotroceni, unde au luat cuvîntul președintele Klaus Iohannis, Secretarul general al OIF, doamna Michaëlle Jean, președintele Republicii Mauritius, doamna Ameenah Gurib-Fakim, adjunctul secretarului executiv al ONU, Yannick Glemarec, laureata premiului Nobel pentru pace, Ouided Bouchamaoui (Tunisia).
În cadrul conferinței, ce a durat două zile și a continuat la Palatul Parlamentului sub forma sesiunilor plenare și platformelor tematice, au fost dezbătute chestiuni legate de drepturile femeilor, intrarea acestora piața muncii, participarea lor la managementul economic. La încheierea dezbaterilor a fost adoptat Apelul de la București și a fost anunțată crearea rețelei femeilor-antreprenor francofone.
În partea de încheiere a conferinței au luat cuvîntul Sergiu Nistor, consilier prezidențial și reprezentant personal al președintelui pe chestiunile francofoniei, Teodor Meleșcanu, ministru de externe al României, Șahen Avakian, secretarul general al MAE al Armeniei, și președintele OIF, doamna Michaëlle Jean. Subliniind importanța impulsionării și consolidării rolului femeilor în dezvoltarea economiei și vieții sociale, Șahen Avakian a prezentat pașii întreprinși în acest sens de către organele executive și legislative, precum și organizațiile neguvernamentale din Armenia.
În afară de aceasta, Șahen Avakian i-a informat pe participanți despre pregătirile în vederea desfășurării celui de al 17-lea summit al OIF din octombrie 2018 de la Erevan, precum și despre alte manifestări asociate.
Secretarul general al ministerului armean de externe a avut la București și o întîlnire cu ministrul de externe român, Teodor Meleșcanu. În cadrul dicuțiilor au fost dezbătute chestiuni de interes bilateral și au fost menționați pașii ce urmează a fi făcuți pentru adîncirea cooperării.