IN MEMORIAM /

O Scrisoare primită la redacție, de la actorul VALENTIN URITESCU, în anul 2014

Un prieten al armenilor a plecat…Actorul Valentin Uritescu ne scria în anul 2014 și ne mulțumea pentru revista Ararat pe care o primea cu regularitate.
Astăzi actorul nu mai este dar revista Ararat și comunitatea armeană îi va purta o Veșnică amintire.

 Stimate domnule Mihai Stepan-Cazazian

 Din ziua în care revista ARARAT mi-a publicat un articol în care scriam cum împins de dorinţa de a afla mai multe despre poporul armean precum şi de voi, slujitorii acestei reviste, care începând din anul 1924 prin Vartan Mestugian, fondatorul ei şi până astăzi, prin munca voastră, aţi menţinut trează memoria acestei popor care a „răsărit în timpuri atât de vechi încât istoria v-a ratat începuturile, iar legendele le-au recuperat parţial şi încă rezistaţi şi rezistaţi miraculos, în ciuda unui destin ingrat şi vitreg: hărţuiţi în războaie, striviţi de barbari, asupriţi de seminţii ce se credeau superioare, alungaţi de la vetrele voastre natale, pribegind proscriși în lumea largă, discriminaţi pe alocuri, aţi rezistat şi nu v-aţi pierdut limba şi aţi dăinuit reclădindu-vă sufletul mutilat de suferinţe care v-au mânat printre străini, construind biserici, şcoli, orfelinate, aşezăminte de cultură, etc…” Pe bună dreptate scriitorul Franz Werfel afirmă în cartea sa „Cele 40 de zile de pe Musa Dagh”: „Armenii sunt toţi intelectuali nu atât prin studii şi diplome cât prin preocupări şi nivel de gândire”.

Domnule Cazazian, de fiecare dată când primesc revista sunt uluit de tenacitatea, corectitudinea, precum şi de faptul că de atâţia ani o primesc regulat încât, bântuit de neliniştea că nu fac nimic pentru a mă revanşa am luat hotărârea de a vă scrie această scrisoare pentru a vă mulţumi şi a vă ura odată cu noul an 2014 sănătate, putere şi nădejde!!! Eu admir armenii şi pentru personalităţile care s-au afirmat în artă, muzică, pictură, literatură, dar mai ales pentru pricepere, talentul în finanţe şi strălucirea lor într-un domeniu căruia îi zice COMERŢ şi nu înţeleg un lucru… Să vă povestesc:

Prin anii 1959-1965 pe Bulevardul 6 Martie, cum coborai spre Cişmigiu, pe partea stângă, cam vis a vis de cinematograful Timpuri Noi, era o prăvălioară de unde gazda mea cumpăra cafea. Niciodată din  altă parte. Asta fiindcă armeanul de acolo îţi dădea o cafea divină cum zicea gazda. Pe vremea aia turcii nu se prea manifestau cu şaorme, legume, iskenderuri şi produse de panificaţie… La Brăila, unde mă autorepartizasem prin 1963 ieşeau în evidenţă cu bragă, alviţă şi rahat. Pe când armenii erau mari armatori, iar în ceea ce priveşte cafeaua tot armeanul de pe Cuza Vodă bătea la fund turcul din cofetăria de lângă teatru în care se fâţâiau nişte fete tinere în şalvari, cofetărie cu biliard, aşezată în centru. Dacă stăm şi ne gândim că după revoluţie turcii ne-au înebunit cu cuptoarele de pâine fleoşcăită şi pufoasă când Dimitrie Papazoglu, în vremurile de odinioară scria de brutarul Babic, care era armean, „Nu era altul a scoate jimbla şi pâinea mai frumoasă”. Mă întreb mereu cum de turcaleţii se afirmă atât de puternic, chiar şi pe plan artistic, vezi serialul Suleiman Magnificul şi armenii pierd teren, când au brânza karnach sau mklatspanir, sau chechil tel hustas panir, năutul, tahine, celebra basturma, pastrama cea mai bună din lume, cârnaţii yershig, vinurile, faimosul coniac, etc…

Revista ARARAT şi-a făcut datoria cu vârf şi-ndesat şi va continua să o facă, dar, mă gândesc dacă pentru omul simplu nu ar suna bine schimbul de vorbe:

Ai fost la noua cafenea deschisă de armeni?

Nu.

Du-te să bei o cafea ca lumea. Ca pe vremuri, la Podul Basarab în prăvălia lui Carabelaian: Cafea şi Coloniale… La „Cămila” ţii minte cafeaua aia cu năut? Avea un caimac… Ce gust desăvârşit. Ce aromă… Avea armeanul zece sorturi de cafea… Ai fost în magazinul din Banul Manta?… Vrei roşcove?… năutul de mâncat? ciocolata elveţiană SUCHARD, ori minunea pământului, prăjituri învelite în celofan…

De ce nu mai sunt acele prăvălii cu minunăţiile armeneşti? Cât de mult mi-ar plăcea nişte crâşme unde să se servească delicioasa KHAŞ sau HARISA şi atâtea altele, unde să poţi găsi BASTURMA. Pe lângă profit toate astea ar aduce o neasemuită stimă şi admiraţie faţă de armeni…

Am văzut la televizor pe domnul Florescu (parcă aşa se numeşte şi unitatea unde dânsul vinde cafea. Ei, da, aşa erau pe vremea studenţiei mele prăvăliile unde armenii excelau în „Cafea şi Coloniale”.

D-le Cazazian am simţit nevoia să vă scriu pentru a vă mulţumi că primesc revista ARARAT de atâta vreme. N-am făcut nimic pentru ca să merit acest „abonament”. M-am încumetat să vă spun şi nişte gânduri de-ale mele în legătură cu ce s-ar putea face ca armenii popor drag mie să se manifeste spre mulţumirea noastră a tuturor. Dacă „am sărit calul” cer iertare.

La mulţi ani în sănătate, putere şi nădejde!!!

Valentin  URITESCU

by Mihai Stepan Cazazian