SARDARAPAT

Alla Ter-HAGOPIAN
Urmele pașilor răscolesc cărarea
fețele exprimă luciri de Mai și amintiri
Mulțimea ce înaintează. Și eu sunt printre ei
Și vorba simplă ce răsună și chemări sonore.
Și-mi pare că mergem noi acum
Nu înspre monument, ci
Spre volbura chiar a bătăliei
Nu bunii noștrii, ci
Noi suntem cei uciși.
Nu bunii-ci
Noi ne ridicăm acum din nou din pulberi.
Clopotele care bat.
Tauri de piatră
care plutesc deasupra ierbii proaspăt răsărite
din anii ceia-nverșunați
mie, din departări
binețe îmi trimit
cu capul lor portocaliu.
S-a întâmplat asta dintr-o dată
În ochi mei
chiar în cornee
a năvălit scânteietor memoria sau luna mai?
Și a lăsat în inima-mi o pecete fină și gingașă.
Clopotele.
Alergarea tăcută a taurilor.
Și glia roșiatică sub coaja ei,
Și orizontul cu muntele cel biblic.
traducere de Arpiar Sahaghian