RESTITUIRI | SALVE  DE TUN  și onoruri militare, la  SUCEAVA, pentru ARHIEPISCOPUL KHOREN NAR-BEY

        În dimineața cețoasă a zilei de 10 decembrie a anului 1892, membrii cluburilor londoneze s-au adăpostit  în căldura fotoliilor  alături de un pahar de grog, firește cald, răsfoind presa din ziua aceea. Pe prima pagina a prestigioasei publicații ILLUSTRATED  LONDON NEWS era înserat un necrolog detaliat care anunța „plecarea la cele veșnice a Arhiepiscopului  KHOREN NAR-BEY, PRINCE OF LUSIGNAN, care a murit la 16 noiembrie 1892, la Constantinopol. ”

          Urmau unele detalii relevante. Se născuse la Constantinopol la anul 1833. Studii la Veneția și Paris. Aici scrie poeme pe care le publică ajutat de fratele său Prințul Guy de Lusignan. În anul 1857, rupe relațiile cu biserica catolică, și revine în sânul bisericii naționale armene. Devine unul din cei mai influenți episcopi armeni. Este ales ca membru al Parlamentului Armean (desființat mai apoi de sultan). A sprijinit școlile și mănăstirile din Ecimiadzin și Ierusalim precum și comunitățile armene din România. A fost ales ca prelat al bisericilor din Pera și face parte din Consiliul Eparhial Armean din Imperiul Otoman. Scrie poeme, tragedii și  comedii. Traduce din Homer, Lamartine și Victor Hugo, pe care îl cunoaște personal. În anul 1878 este trimis delegat la Țar spre a-i mulțumi pentru articolul favorabil armenilor din hotătârile Păcii de la San Stefano. Face parte din delegația la Congresul de la Berlin unde pledează cauza armenilor. Acest lucru stârneste animozitatea Imperiului față de Arhiepiscopul Khoren Nar-Bey. Ca prelat la Beșiktaș avea reședința nu departe de palatul sultanului și deci era strict supravegheat de poliție, fiind practic izolat.

Dar nu era prima dată când aflăm de acest prelat de vază. În documentatul volum consacrat istoriei armenilor din Suceava, discipolul academicianului H.Dj.Siruni, care a lucrat peste 30 de ani la Matenadaran, și anume Suren Kolangian, notează sub titlul : « PRIMIREA LA SUCEAVA  A  ARHIEPISCOPULUI HOREN NAR-BEY:

„În anul 1880, are loc un eveniment important pentru armenii din Suceava când, după ce vizitează  Bucureștiul  și alte localități, arhiepiscopul Khoren Nar-Bey vine la Suceava. Aici, se bucură de o primire deosebită. Unul dintre martorii oculari la această primire scria, într-o corespondență trimisă ziarului „Masis“ din Constantinopol, că intrarea lui Nar-Bey în oraș este întâmpinată cu salve de tun și clopotele bisericilor din oraș încep să bată. El este întâmpinat cu un cântec compus de muzicianul și directorul școlii, Gabriel Găină, în cinstea preasfințitului și intonat melodios de diaconi. La ieșirea din biserică, tunurile au început din nou să tragă. Iar noaptea, populația armeană l-a condus cu sute de torțe.”

    Să cercetăm mai îndeaproape personalitatea Arhiepiscopului Khoren Nar-Bey Kalfaian, Prinț de Lusignan. Albert Makarian, în articolul său intitulat „Khoren Kalfaian, omul și dramaturgul” face trimitere la celebrul volum intitulat „Stâlpii Națiunii” de Hagop Baronian unde, folosind o fină ironie autorul se referă la un număr de 40 de figuri importante din rândul clerului și al intelectualilor armeni  din Bolis, redactori, directori de teatru, actori, scriitori, etc. Primul din această scriere este chiar Khoren Kalfaian. Umoristul Baronian lansează săgețile sale în directia lui Kalfaian cu măiestrie, dar acesta înțelege de glumă și atunci când Hagop Baronian trece la cele veșnice iar Horen Kalfaian rostește necrologul unde face un laudatio sincer, reprodus în presă, spunând „operele geniale ale lui Hagop Baronian sunt scrise cu un condei inegalabil, și deși Baronian  a murit, operele lui rămân nemuritoare iar noi trebuie să învățăm din scrierile sale critice drepte ca el să se odihnească liniștit în mormântul său”.

          Makarian mai notează că și alți scriitori au lansat săgeți critice în direcția lui Khoren Kalfaian : M. Mamurian, H. Săvagian, M. Nalbandian. „Dar Kalfaian a rămas un  creștin pios ce s-a luptat cu provocările laice. Fiind Arhiepiscop avea calitățile necesare să devină patriarh ba chiar catolicos, însă structural era civil și această contradicție vădea un tragism care îl copleșea.. Hagop Oșagan îi face un portret artistic cu concluzia: un amestec de umbre si lumini.” În final Makarian se întreabă dacă Nar-Bey Kalfaian a meritat asprimea criticilor și dacă moștenirea sa literară, în fapt, este valoroasă.

          Ani de-a rândul în școlile din Diaspora s-au recitat și cântat poemele sale „Să trăim ca armeni”  și   „Să murim ca armeni”.

          Pe Khoren Kalfayan Nar-Bey  de Lusignan l-au iubit si apreciat Khrimian Hayrig, familiile Balian, Dadian, poetul Alfons de  Lamartine (1790-1869),  Regina Elisabeta (Carmen Sylva) a României (1843-1916). Poemele lui Nar-Bey au fost traduse în franceză, iar mecena americană Alice Stone Blackwell (1857-1950)  a transpus în engleză un florilegiu din poeziile lui Nar-Bey. El a fost primit personal de Țarul Alexandru al II-lea (1878), i s-au acordat medalii si ordine, a avut strânse legături cu președintele celei de a III-a Republici franceze,  Felix Faure (1841-1899) si a primit ordinul  „Legiunea de Onoare” era în relații cu diplomații diferitelor țări, l-a uimit chiar si pe Abdul Hamid al II-lea, care manifesta o simpatie falsă fața de Nar-Bey.     

          Contemporanii afirmă unanim că el apăra mereu interesele poporului său.

Era un energic reprezentant al generației Zartonk-ului (Renașterii) din 1860, și apăra aceste interese chiar în fața sultanilor. Predicile sale erau strălucite și pline de conținut apeciate de toți. Iar H.Oșagan spunea: „avea o voce armonioasă , gesturile line, patriotismul său era profund, credincioșii erau mișcați până la lacrimi”.

          Cunoștea 7 limbi, avea o vastă cultură, se împrietenise cu Victor Hugo și cu alți scriitori francezi, de altfel mediul cultural francez a lăsat o amprentă puternică asupra sa. A tradus din poezia lui Lamartine în grabarul cel mai ales, publicându-le sub titlul Armonii Lamartiniene în 1859. A publicat o serie de studii în anii 1850 pe teme teologice, literare, filologice și teatrologice.

          A editat, împreună cu fratele pictorului Hovhannes (Ivan) Aivazovsky, Gabriel Aivazovsky revista „Մասյաց աղավնի” (Porumbelul Araratului) . După închiderea școlii  „Haykazian” din Paris, Kalfaian se întoarce la Bolis apoi, în 1859 se duce la Feodosia ca profesor la scoala „Halipian”, continuând aici editarea revistei Մասյաց աղավնի. Tot aici publică manuale și dicționare.

          În 1864 Kalfaian pleacă din nou la Bolis, unde predică și totodată depune o activitate obștească. El revine în sânul bisericii gregoriene părăsind cultul catolic.

          În 1864  Khoren Kalfaian este uns episcop la Sf.Ecimiadzin, de către Catolicosul Kevork al IV-lea. El nu încetează munca sa de traducător, și de literat. În aceasta perioadă traduce din franceză „Cronologia lui Jean Dartel”, unele fragmente din „Iliada” lui Homer, unele figuri istorice armene din trecut sub titlul „Umbre armenești” sub formă de poeme. După razboiul ruso-turc din 1977-1878 împreună cu Minas Ceraz si Stepan Papazian face parte din delegația ce pleacă la curtea țarilor din Moscova și Skt. Petersburg, în frunte cu Mgrdici Khrimian. Era o pregătire a participării armenilor la negocieirile din 1878, la Congresul de la Berlin. Aici Khoren Kalfaian  are întrevederi cu persoane importante precum contele Nicolai Ignatiev, ministrul de externe Alexandr Gorciacov și alții.  A fost primit de Țarul Alexandru al II-lea, căruia Kalfaian  i-a prezentat „Programul autonomiei armenilor” alcătuit de patriarhul Nerses Varjabedian, a cărui idee de bază era independența Armeniei sub egida Rusiei. În interviul acordat publicației „Vestitorul de Nord” Kalfaian a spus: „ Rusia s-a arătat ca apărătoare a creștinilor din Turcia. Conaționalii noștrii din Rusia sunt mult mai apărați și trăiesc în conditii mai bune decât în Turcia. Constituția otomană, care este deja de 20 de ani, nu ne satisface. Ea a acordat drepturi doar școlilor, bisericilor si societaților de binefacere. Noi înșine nu suntem liberi ci sclavi ai stăpânirii. Poporul nostru nu are terenuri agricole proprii, iar noi depindem de samavolnicia funcționarilor turci.”

Cum am mai mențonat mai sus în anul 1878 participă în calitate de traducător, la Congresul de la Berlin în problema „Chestiunii Armene”. Eforturile au fost însă zadarnice.

          El a fost unul din cei 6 candidați pentru ocuparea funcției de Catolicos al Sfântului Scaun  de la Ecimiadzin. Guvernele rus si otoman, în egală măsură, priveau cu neliniște alegerea persoanei viitorului catolicos. De asta se ocupa Ohrana, și mai ales Consulul General din Erzerum , A. Danneti, care în raportul privind problemele armenești din 29 martie 1883, redă în amănunt profilul tuturor candidaților. Primul criteriu era atitudinea viitorului Vehapar față de Poartă și Țar. Arhiepiscopul Khoren Nar-Bey  din Beșiktaș (Constantinopol) nu părea eligibil: „El se distinge prin cultura sa, stăpâneste la perfecție câteva limbi europene, e un orator desăvârșit, iar profilul său moral are carențe. Este șiret, uneltitor, mândru. Manifestă vădit atitudini neprietenești față de Rusia.” El nu era simpatizat nici de sultan, din motive asemănătoare dar mai cu semă pentru că era privit ca fiind influențat de cercurile europene și mai ales ca o persoană filorusă. În ultima perioada a vieții sale Khoren Kalfaian a  trăit la Bolis, întreținând o vastă corespondență cu personalități europene fiind, în consecință, bănuit de spionaj ,trădare etc. putând fi arestat și condamnat. După o conversatie de două ore cu sultanul Abdul Hamid al II-lea , în mod incredibil s-a întors teafăr acasă. Însă „întâmplător” locuința sa a ars într-un incendiu cu tot ce era acolo. Biblioteca sa, manuscrise rare, obiecte personale. Sultanul i-a acordat o nouă locuintă însă șicanele nu au încetat. Moare pe 4 (16) noiembrie 1892 în condiții enigmatice. Este înmormântat la Șișli.

Aceste  din urma informații le datorăm articolului publicat de Hasmig Stepanian.

În articolul „Հայ հոգեւորանի և մտաւորականի իւրայատուկ դեմք մը” ( ziarul Alik) citim că Arhiepiscopul Kalfaian a fost otrăvit cu o cafea la un post de poliție. Nu vom ști niciodată adevărul. Toți copiii timpului au recitat poezia lui Nar Bey (pseudonimul literar al lui Khoren Kalfaian) care începe cu versurile

Հայ ապրինք եղբայրք, մարդկութեան մէջը,
Հայ կնքեր է մեզ պատմութեան էջը.
Հայ անւամբ զմեզ կողջումէ երկինք,
Եղբայրք Հայ ապրինք

care făceau apel la demnitatea națională a copiilor.

Corespondența lui cu personalitățile franceze a stârnit bănuielile lui Abdul Hamid al II-lea care a organizat otrăvirea lui Nar-Bey. Scrierile sale, revoluționare și patriotice nu erau pe placul autoritaților și l-au plasat pe lista suspecților. 

Cititorul rumanahay a avut ocazia să cunoască figura remarcabilă a Arhiepiscopului Khoren Kalfaian încă din 2008 când a apărut la Editura Ararat voluminoasa lucrare a istoricului Edvart Jeamgocian, „Catedrala  Armeană din București” unde pe parcursul mai multor pagini este relatată viața și activitatea acestui prelat patriot. Reamintim că este în pregătire o noua ediție a volumului „Catedrala Armeană”, revăzută și adăugită însoțită de un index corespunzător care sperăm că va vedea curând lumina tiparului.

Presa armeană din diaspora  și Armenia a publicat mai multe articole care evocă figura lui Khoren Kalfaian. E cazul să ne aducem și noi aminte , mai ales că la vremea sa și el s-a preocupat îndeaproape de comunitatea armeană din România.

ARPIAR SAHAGHIAN

_____________

NOTE

Suren KOLANGIAN -Սուրեն Գoլանճեան ՌՈՒՄԱՆԱՀԱՅՈՒԹԵԱՆ ԱՆԻՆ ՍՈՒՉԱՎԱՅԻ ՀԱՅ ԳԱՂՈՒԹԸ  Երէվան  Հայաստան հր  2000թ  pag 260. O versiune în limba română a acestei vaste istorii a armenilor din Suceava este sub tipar la editura Zamca.

Hagop BARONIAN (1843-1891), umorist, dramaturg, publicist. Volumul   Stâlpii Națiunii (Ազգային Ջոջեր) conține șarje la adresa unor personalități armene, culturale, politice si religioase ale vremii. Volumul se deschide cu Khoren Galfaian (Kalfaian), ca fiind cel mai de vază personaj. Volumul a fost scris între anii 1874-1880 si a avut  ediții la Tiflis (1891, 1896)  Bolis (1912,1924,1962) și Erevan (1932, 1955,1964, 1965,) și on line în 2017 la LitRes format pdf.

Ohrana-Serviciul secret de informații țarist, înființat în 1880.

Edvard  JEAMGOCIAN – CATEDRALA ARMEANĂ, pp 327-333 (  2008 , Editura Ararat.)

 Օշական Յ., – Համապատկեր արեւմտահայ գրականութեան, չորրորդ հատոր,
Երուսաղէմ, 1956, էջ 338-339

Jean DARTEL, călugăr franciscan, duhovnicul regelui Levon al V-lea. A elaborat o Cronologie a Regatului Armean al Ciliciei în anul 1382, scrisă în franceza medievală.

by Redactor