S-a stins din viață pictorul Ervant Nicogosian

„Ador să dorm pentru că visez că văd.

Întotdeauna visele mele sunt colorate şi niciodată nu am visat lagărul.

De asemenea, iubesc aerul curat, natura şi frumuseţea acestei lumi“

Comunitatea Armeană din România anunță cu adâncă tristețe că marți, 26 mai, s-a stins din viață, la vârsta de 86 de ani, pictorul Ervant Nicogosian.

Născut la Odesa la 6 decembrie 1928, Ervant Nicogosian a fost deportat împreună cu familia sa ( între anii 1941-1948) în lagărele din Uniunea Sovietică, trecând prin lagărele: Oranke, Aktiubinsk, Karaganda-Spask, Cocuzecc, Akiatan.

El mărturisea că până la douăzeci și doi de ani, am trăit în lagărele din Kazahstan împreună cu părinții și fratele. “Primul lagăr în care am ajuns în miez de vară a fost Oranke. Era o fostă mănăstire de călugări, așezată pe o pajiște imensă, înconjurată de păduri de mesteceni, în apropierea orașului Gorki, Nijni Novgorodul de astăzi. În ea fusese amenajată o pușcărie unde am ajuns după o călătorie de nu mai puțin de 42 de zile”, scrie pictorul Ervant Nicogosian în “Marturisiri” publicate parțial în revista Ararat. Biografia acestui artist conține chinuitoarele suferințe ale unei deportări brutale, bucurii copilărești, frică, lumină, panică, foame, frigul din stepa siberiana, boală, moarte, dar dincolo de asta speranța că într-o bună zi, se va ieși din infernul “Arhipelagului Gulag”.
A urmat Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucuresti între anii 1948-1954 la Clasa Profesorului Camil Ressu, Jean Alexandru Steriadi și Nicolae Dărăscu, unde l-a avut coleg, printre alții pe Paul Gherasim care i-a fost prieten de o viață.

Din păcate în ultimii ani pictorul s-a confruntat cu o teribilă boală. Și-a pierdut vederea și a fost pus în imposibilitatea de a mai lucra. Dar nu a renunțat și cu ajutorul unui priten a revenit la pictură.

Iată ce scria adevărul.ro despre drama artistului:

În august 2008, pictorul se zbătea într-o situaţie disperată care părea fără ieşire. Dorea să picteze, dar, pentru că nu avea cine să-l ducă la atelier, se chinuia în curtea casei. „Mă duceam de nenumărate ori la soţia mea să o întreb ce culoare am în mână şi uneori se întâmpla să răstorn diluantul. Ce să mai spun, eram cu nervii la pământ. Atunci un coleg a venit la mine cu un pictor tânăr care, spre surprinderea mea, s-a oferit să mă ducă la atelier, de trei ori pe săptămînă, cu maşina. Acolo mă puteam organiza şi, împreună cu el, am pus la punct cîteva detalii indispensabile, care m-au ajutat să pot lucra. Numele acestui extraordinar prieten este Marian Dobre“, spune maestrul Ervant. Noul prieten i-a pus culorile într-o ordine bine stabilită, la distanţă de o palmă una de alta. În dreptul culorii roşu i-a fixat un reper şi pictorul ştie ce culori sunt la dreapta şi la stânga. Toate ustensilele au un loc precis şi astfel reuşeşte să lucreze. „Când încep un tablou, mai întîi creionez cu cărbunele compoziţia lucrării, cum am învăţat de la maestrul Ressu. Apoi, pictez nonfigurativ, din instict“, dezvăluie pictorul ceva din taina artei sale.

artistul, alături de prietenul său Paul Gherasim la expoziția de la galeria Simeza ( 2009)

Despre creația pictorului scriitorul Bedros Horasangian spunea : Nonfigurativul lui este expresia unei extraordinare forțe lăuntrice și a unei anume viziuni asupra lumii de azi. Asupra Universului. A lui însuși. Detaliile nu au importanță. Se simte aspirația către esențial și nu pentru decorativ, pitoresc, exotic sau senzațional. Găselnițele sunt evitate cu obstinație. Nu știm cum, dar se vede în arta acestui mare nevăzător. Culorile și compoziția devin deliberat efervescența minții care lucrează. Cum ar fi comentat, să zicem, Borges aceste lucrări pe care nu ar fi putut să le privească decât cu ochiul minții? Nu știm, am putea forța un exercițiu de imaginație. Nicogosian ajunge la esența marii picturi la care aspira și marele Leonardo da Vinci.

Înmormântarea va avea loc joi, 29 mai, ora 12,30 la Cimitirul Armenesc din București.

Dumnezeu să-l odihnească.

by Mihai Stepan Cazazian