Mihai Stepan Cazazian

S-a împlinit un an de la agresiunea din aprilie a Azerbaidjanului împotriva Artsakhului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Declarația Ministerului Afacerilor Externe al Armeniei  (01.04.2017)

 

Timp de patru zile, în aprilie 2016, Azerbaidjanul a condus același tip de acțiuni agresive și barbare împotriva populației Artsakhului ca cele desfășurare timp de patru ani, la începutul anilor 1990, cand a încercat să priveze populația Nagorno-Karabakhului de dreptul de a locui în patria lor și de a-și exercita dreptul la autodeterminare.

Aducem astăzi un omagiu memoriei tuturor eroilor care au căzut, oprind atacul  Azerbaidjanului împotriva Arțakhului și care și-au dat viața pentru a preveni atrocitățile în masă împotriva populației Nagorno-Karabakhului.

În timp ce comunitatea internațională condamna încălcările grave ale Drepturilor Universale ale Omului de către forțele armate din Azerbaidjan, autoritățile de la Baku lăudau actele de barbarie și pe autorii acestora.

Spiritul aventurier al Azerbaidjanului a afectat grav procesul de instaurare a păcii.

Pe 16 mai, la Viena, la inițiativa secretarului de stat al SUA, și pe 20 iunie la Sankt-Petersburg, la invitația președintelui Rusiei, au avut loc reuniunile președinților Armeniei și Azerbaidjanului în vederea stabilizării situației, prevenirii unei noi escaladări și creării condițiilor favorabile pentru avansarea procesului de negocieri. În urma acestor reuniuni, s-a subliniat faptul că acest conflictul trebuie stabilizat exclusiv prin mijloace pașnice, respectând cu strictețe acordurile trilaterale de încetare a focului din 1994-1995, care nu au limite de timp. S-a convenit să se stabilească, în cel mai scurt timp posibil, un mecanism de investigare a încălcărilor privind acordul de încetare a focului și să se extindă competențele echipei reprezentantului personal al Președintelui în exercițiu al OSCE.

Cu toate acestea, Azerbaidjanul a refuzat să pună în aplicare acordurile încheiate, iar în consecință a fost izolat datorită opunerii comunității internaționale.

Conducerea de la cel mai înalt nivel a Azerbaidjanului minte în mod deschis atunci când susține că țările co-președinților Grupului de la Minsk al OSCE ar fi recunoscut Nagorno-Karabakhul, ca parte a Azerbaidjanului. Se prefac că nu înțeleg la ce se referă țările co-președinților atunci când spun că populația Nagorno-Karabakhului ar trebui să-și exercite dreptul la autodeterminare prin exprimarea liberă, din punct de vedere juridic, a voinței lor. Armenia împărtășește aceeași abordare: într-adevăr, statutul juridic final al regiunii Nagorno-Karabakh ar trebui să fie determinat de populația Arțakhului. Această falsificare a autorităților de la Baku arată eșecul politicii Azerbaidjanului. După ce au eșuat în procesul de negociere, autoritățile de la Baku au recurs la soluția militară, dar au dat din nou greș.

Războiul din aprilie, este încă o dovadă vie a faptului că Arțakhul nu poate face parte din Azerbaidjan, sub orice statut, și că punerea în aplicare a dreptului poporului Arțakhului la autodeterminare este ireversibilă.

Ca răspuns la amenințările continue ale Azerbaidjanului de a face uz de forță, comunitatea internațională avertizează în mod clar că asemenea acțiuni nu vor fi tolerate.

În calitate de garant al securității Arțakhului, Armenia va asigura siguranța populației Nagorno-Karabakhului. Alături de țările co-președinților Grupului de la Minsk al OSCE vom continua să depunem eforturi de soluționare exclusiv pe cale pașnică a conflictului din Nagorno-Karabakh.