Mihai Stepan Cazazian

S-A DESPRINS O ULTIMĂ VERIGĂ

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
În toamna lui 2016, prof. Hagop Arakelian
a fost alături de mine, când am făcut o donatie Galeriei Nationale a Armeniei.

            Luni, 15 martie, după amiază, am primit de la Erevan vestea că, în dimineaţa aceleiaşi zile, a încetat să mai bată inima minunatului nostru conaţional care a fost profesorul Hagop Arakelian (1924-2021), personalitate marcantă a vieţii universitare armene şi neobosit prieten al poporului român, cu deosebire al armenilor din România şi, mai ales, al concetăţenilor săi din Armenia, originari din România.

            Deplâng din tot sufletul dispariţia acestui distins intelectual armean care m-a onorat cu prietenia şi profundul său respect.

            După ce ne-am cunoscut în 2003, de fiecare dată când m-am aflat la Erevan, m-a vizitat şi m-a înconjurat cu afecţiunne, dăruindu-mi cărţi preţioase şi vorbindu-mi despre toţi cei „ai noştri”, care s-au stins treptat-treptat. El rămăsese ultimul supravieţuitor al unui grup important de intelectuali originari din România.           

            Când, în decembrie 2020, m-a felicitat telefonic cu prilejul zilei mele de naştere (gest absolut copleşitor!), îmi vorbea cu elan despre faptul că lucrează la cel de-al doilea volum al memoriilor sale.În 2019, comentasem primul volum şi dădusem şi câteva traduceri din însemnările sale. Nu pot decât să regret că vom fi văduviţi de a cunoaşte continuarea memoriilor sale.

            Plin plecarea sa rămânem mai săraci, căci el a fost ultimul dintr-o generaţie de elită care îşi mai aducea aminte de trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al atâtor oameni şi fapte.

            Prin aceste rânduri îmi exprim profundul regret, fac o reverenţă în faţa celui care a lăsat o amintire de neşters şi transmit familiei îndoliate întreaga mea compasiune şi cele mai sincere condoleanţe!

Madeleine KARACAŞIAN

***

Cu prilejul primei mele călătorii oficiale în Armenia, ca invitată la Primul Congres Internațional de Armenologie din 2003, am ținut să mă întâlnesc cu reprezentanți ai armenilor originari din România. Era o premiera pentru ei ca cineva venit de la București sa dorească așa ceva. Întâlnirea a avut loc în plin centrul Erevanului, la sediul Asociatiei pentru Relatii Culturale cu Străinătatea (AOKS). Gazda amabilă ne-a fost vice-presedinta Asociației, doamna Hasmig Boghosian, pe care ulterior aveam s-o reîntâlnesc de mai multe ori, în calitate de ministru al Culturii. Au raspuns invitatiei domnii Hagop Arakelian cadru didactic la Universitatea de Medicina, Hovhannes Zadighian, istoric si director al Muzeului „Haciadur Abovian”, autor al unui roman despre viata domnitorului de origine armeana Ioan Vodă cel Viteaz, arhitectul Arsavir Toramanian, autor al volumului în limba rusă „Arhitectura medievala a Armeniei si a tarilor balcanice” (care s-a publicat în 2013 si la editura „Ararat” din Bucuresti), etnomuzicologul Manug Manughian, care intentiona să traducă o noua versiune în limba armeana a poemului „Luceafarul” de Mihai Eminescu (ceea ce a si realizat în 2004) și Sarkis Jeamgocian, jurnalist și translator.

A fost o întâlnire emoționantă care a rămas gravată în amintirea mea, întâlnire despre care am relatat atunci într-un numar din „Ararat”. Dintre toti cei prezenti atunci a ramas în viata doar profesorul Hagop Arakelian, vreme îndelungată presedinte al Asociatiei Armenia-România, care continuă si astazi, la vârsta de 95 de ani să pastreze legatura cu conationalii din România natală. Iar eu mă socotesc dintre privilegiati, pentru că ori de câte ori am fost ulterior în Armenia, de fiecare data ne-am întâlnit, am facut schimb de noutăți si m-a înconjurat cu o afectiune coplesitoare. Cărtile pe care mi le-a dăruit, de fiecare dată, poartă dedicatii măgulitoare.

Iată însă că, la venerabila sa vârsta, prof. Hagop Arakelian a publicat anul acesta (2019) la Erevan volumul „Bătălii și meditații”, consistentă consemnare a unor amintiri dintr-o viată dăruită neamului si învatamântului superior din Armenia.

DIN CONFESIUNILE PROF. HAGOP ARAKELIAN

„Cred că motivele longevității mele sunt sănătatea, mostenită de la părinții mei, si educatia; mi-au plăcut specialitatea mea, copiii si studentii; citesc în câteva limbi literatura de specialitate si beletristică; îmi place sa umblu, apreciez fotbalul întelept, pâna la 80 de ani am jucat tenis de masa la Universitatea de Medicină; am primit diferite premii; îmi plac Beethoven, Mozart, Ceaikovsky, Rimski-Korsakov, Verdi, Puccini, „Simfonia fantastica” si „Troienele” de H. Berlioz, baletul „Spartacus” de A. Haciadurian, „Rapsodiile Române” de G. Enescu si inegalabilul interpret al lui Oedipe – baritonul David Ohanesian din România (al cărui tată, Parsegh, a fost consătean cu tatăl meu). Ascult cu mare plăcere șansoneta franceză (Edith Piaf, Gilbert Becaud, nemuritorul Aznavour), pe cei apropiati – Komitas, Egmalian, Sayat-Nova, Arno Babageanian, pe neuitatii Dmitri Hvorostovsky si Luciano Pavarotti, precum si acele melodii care pot ușura povara acumulata în cei 95 de ani ai vietii mele. Aș privi din nou cu plăcere filme precum „Vacanță la Roma” cu Audrey Hepburn si Gregory Peck (S.U.A.) si „Vom trăi până luni” cu Viaceslav Tihonov (F.R.)”

Ambele fragmente fac parte din suplimentul Ararat “Amintirile unui distins intelectual armean” apărut în octombrie/2019 ( traduceri de M.K.)

  •  
  •