Potrivit agențiilor, care citează armata rusă, patru avioane de luptă MiG-29 și un elicopter de transport Mi-8MT vor intra în serviciu la baza aeriană ”Erebuni”, situată în apropiere de capitala armeană, Erevan.
În prezent, la baza ”Erebuni” se află nouă avioane de luptă MiG-29 de generația a patra. Principalele lor avantaje sunt, printre altele, rezervorul de 240 de litri, cockpitul îmbunătățit, radarul modernizat, cu protecție sporită împotriva interferenței.
Aeronavele vor începe zborurile de testare în luna martie, potrivit sursei.
AGERPRES/(AS — editor: Angela Sârbu, editor online: Ada Vîlceanu)