Romano-Catolicii şi armenii gherleni au sărbătorit împreună Rusaliile

Rusaliile, cunoscute şi drept Pogorârea Sfântului Duh/Sfâtului Spirit reprezintă o sărbătoare creştină importantă, prăzmuită întotdeauna duminică la 50 de zile după Paști.
De Rusalii este cunoscută coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Prima dată s-a întâmplat în ultimii ani când comunitatea armenească din Gherla a marcat sărbătoarea Coborârii Sfântului Duh (Rusaliile) în afara frumoasei Catedrale „Sfânta Treime” din centrul oraşului. Ca urmare a restricţiilor cauzate de pandemia Covid-19 slujba desfăşurată împreună cu creştinii romano-catolici a avut loc de această dată duminică, 31 mai 2020 sub stropi de ploaie în curtea parohiei armeneşti de pe strada Ştefan cel Mare, unde au fost respectate indicaţiile Guvernului. Adică purtarea măştilor şi distanţarea fizică. Slujba religioasă a fost oficiată de preotul paroh Küsmödi Attila, care în predica lui a subliniat că „celebrăm în bucuria venirii Duhului Sfânt minunata transformare operată de el în lume”. Nu a uitat să amintească că exact acum un an l-am avut ca oaspete în ţara noastră pe Papa Francisc, una din cele mai mari evenimente creştineşti în ultimii ani şi de care aducem aminte cu multă bucurie şi evlavie. Sărbătoarea Rusaliior ne priveşte de aproape, pentru că fiecare dintre noi a primit Duhul lui Dumnezeu care îi dă o viaţă nouă, mai profundă , mai rodnică, mai frumoasă, viaţa fiilor lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi trăieşte într-o ascultare mai mare, mai plină de bucurie, faţă de acţiunea Duhului Sfânt, pentru ca această viaţă nouă să se poate dezvolta plenar. Suntem mereu însufleţiţi de Duhul lui Dumnezeu – a încheiat cuvântul său rostit cu ocazia sărbătorilor de Rusalii catolice preotul paroh Küsmödi Attila. La sfârşitul slujbei preotul paroh a-i îndemnat pe credincioşii gherleni să se roage pentru Monseniorul Kerekes László, numit zilele trecute de Papa Francisc în funcţia de episcop auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia.
În cadrul slujbei religioase de Rusalii a creştinilor armeni şi romano-catolici din Gherla a evoluat magistral şi de această dată corul mixt dirijat de Molnár Árpád, evenimentul fiind transmis direct pe facebook.
Szekely Csaba