Mihai Stepan Cazazian

ROMAN / Dezvelirea unei plăci comemorative pe imobilul în care s-a născut compozitorul Mihail Jora

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Personalitatea compozitorului și dirijorului Mihail Jora a fost evocată miercuri, 2 august, la Roman, orașul său natal, dată la care s-au împlinit 126 de ani de la nașterea sa. Cu această ocazie, autorități locale, oameni de cultură și numeroși romașcani au participat la evenimentul de dezvelire a unei plăci comemorative amplasată pe imobilul de pe strada Ștefan cel Mare în care s-a născut Mihail Jora.

Alături de primarul Lucian Micu și viceprimarul Roxana Iorga, manifestarea – al cărei amfitrion a fost directorul Bibliotecii „George Radu Melidon”, Cristina Panaite – s-a bucurat de prezența lui Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, a fostului ministru Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) a municipiului Bucureşti, a pianistei Ilinca Dumitrescu, executant al testamentului soților Mihail și Elena Jora, a Ozanei Kalmuski Zarea, director adjunct artistic al Filarmonicii „Mihail Jora”din Bacău, a custodelui Muzeului „Casa Hogaș” din Roman, Cornelia Jora, precum și a scriitorului și criticului de artă Lucian Strochi.

„În provincie poate fi o viață culturală notabilă”

Invitații au rostit alocuțiuni despre personalitatea, viața și activitatea lui Mihail Jora. Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, a propus autorităților romașcane organizarea unui festival de muzică de cameră care să poarte numele lui Mihail Jora, precum și continuarea evenimentelor de punere în valoare a celor care au adus cinste orașului Romanului, prin amplasarea unei astfel de plăci comemorative și pe imobilul de pe strada Dobrogeanu Gherea în care s-a născut reputatul academician Constantin C. Iliescu, profesor doctor, creatorul şcolii de cardiologie din România. „Faptul că astăzi se dezvelește placa de pe casa în care a copilărit și s-a născut maestrul Jora e un semn pozitiv pentru un orășel ca Romanul, orașul meu natal, să dea semnale că în provincie poate fi o viață culturală notabilă. Cultura de performanță presupune vârfuri omologate internațional, iar Jora este unul dintre acestea”, a afirmat Andrei Dimitriu.

Pianista Ilinca Dumitrescu, ultimul discipol al lui Mihail Jora – după mărturisirile sale -, a evocat contribuția adusă de renumitul compozitor asupra școlii componistice românești: „George Enescu a fost cel mai mare compozitor, după aceea urmează Mihail Jora, dar Enescu nu a avut discipoli în țară, nu a predat în țară, pe când Mihail Jora toată viața lui a fost profesor, și tot ce urmează în muzica românească, generația de după el, cu marii compozitori români, i-au fost elevi, și așa mai departe elevii elevilor lui. El a creat o școală, o pecete, o gândire specială, nu numai muzicală, ci și filosofică, socială”.

„Trăim niște vremuri în care avem nevoie de astfel de repere”

Ozana Kalmuski Zarea, director adjunct artistic al Filarmonicii „Mihail Jora”din Bacău, a salutat propunerea ca la Roman să fie organizată o stagiune camerală care să poarte numele marelui compozitor și a vorbit despre șansa pe care a avut-o instituția din județul vecin de a și-l alege, după Revoluție, ca patron spiritual, pe Mihail Jora. „Un asemenea blazon obligă foarte mult. Mihail Jora este nu numai un muzician de mare forță, a fost un om extraordinar și un reper moral, iar noi trăim niște vremuri în care avem nevoie de repere morale”.

Custodele Muzeului „Calistrat Hogaș” din Roman, Cornelia Jora, oferit detalii mai puțin cunoscute despre istoria familiei compozitorului, veche familie de boieri romașcani despre care se vorbește într-un hrisov de la 1392, dar și în cronicile lui Ion Neculce și ale lui Grigore Ureche, precum și despre legăturile de rudenie ale familiei cu cea a domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a omului politic Mihail Kogălniceanu. De asemenea, Cornelia Jora a vorbit și despre romanvodistul Mihail Jora, fost elev al liceului romașcan.

Primarul Lucian Micu a salutat prezența la Roman a distinșilor oaspeți, dând asigurări că astfel de evenimente vor fi continuate. De asemenea, primarul a subliniat faptul că Romanul urmează a avea un parc ce va purta numele compozitorului Mihail Jora. „Sunt, practic, înaintași ai romașcanilor care au reușit să aducă Romanul la un nivel internațional, să ne facă să fim mândri că suntem romașcani. Este un deziderat al administrației publice din Roman, acela de a fi mândri că suntem romașcani, și trebuie să ne cultivăm cât mai mult acest sentiment. Aceste lucruri se pot realiza prin ceea ce înseamnă astăzi municipiul Roman și prin modul în care s-a dezvoltat, dar, în același timp, trebuie să ne cinstim și înaintașii și să le aducem elogiile pe care aceștia le merită”, a afirmat primarul Lucian Micu.

În istoria muzicii româneşti, Mihail Jora rămâne ctitorul liedului şi baletului modern autohton, creatorul muzicii simfonice cu program şi cel mai important profesor de compoziţie al secolului XX.

ziarulderoman.ro