ROMAN / Armenii au participat la Hramul bisericii armenești ”Adormirea Maicii Domnului”
47
ShareNu știu câți dintre armenii din România cunosc/au citit faimoasele „Amintiri ale colonelului Lăcusteanu”,…
ShareLa 12 aprilie, cu participarea președintelui Azerbaidjanului, a fost inaugurat la Baku un „parc”…
ShareDuminică, 11 aprilie, după Slujba de la Catedrala armeană din București, în faţa Casei…
Share10.04.2021 În cadrul programului „Gyumri-ul nostru” al Fondului Armenia, a început construcția a două…
Share312,5 tone de ajutor umanitar în valoare de 2.750 milioane dolari au fost trimise…
ShareÎn acest an, marcăm aniversarea a trei decenii de la stabilirea relaţiilor diplomatice între…
ShareSTRABON, geograf grec ( 64 î. Hr.-23 după Hr.) istoric, geograf Lucrarea de baza:…
SharePerla Arțakh-ului (Nagorno-Karabakh), orașul istoric armenesc Șuși, a jucat un rol important în dezvoltarea…
ShareAcum o sută și un an, populația armeană a orașului Șuși și a regiunii…
ShareDeși lansată anul trecut, cartea profesorului Franco Fruci, “Legenda Platanului din Vrisi”, tipărită de…
ShareFundația Aznavour și Uniunea Generală de Binefacere Armeană (UGAB) din Varna (Bulgaria) au semnat…
ShareLa 17 martie, ambasadorul Franței în Armenia a declarat într-o conferință de presă că…
ShareDuminică, 18 aprilie, la ora 10:30 va fi oficiată Sf. Liturghie, la Catedrală Arhiepiscopală…
ShareAmintirea celor 40 de mucenici din Sevastia la armeni este sărbătorită în fiecare an…
SharePerla Arțakh-ului (Nagorno-Karabakh), orașul istoric armenesc Șuși, a jucat un rol important în dezvoltarea…
ShareÎn perioada când abea absolvisem Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic din București…
ShareFoto: Vahagn Grigoryan La o distanță de 1 km de satul Vanq al regiunii…
ShareNu știu câți dintre armenii din România cunosc/au citit faimoasele „Amintiri ale colonelului Lăcusteanu”,…
ShareDuminică, 11 aprilie, după Slujba de la Catedrala armeană din București, în faţa Casei…
ShareNe bucurăm să putem anunța deja o a doua conferință co-organizată de PEN România…
ShareRomânia a pierdut pentru prima dată un meci cu Armenia, 2-3. Şi mai trist este că…
ShareErevan, (AFP) – Armenia s-a retras de la ediția din acest an a Eurovision…
ShareEU4Digital, o inițiativă de extindere a Pieței Unice Digitale europene în Europa de est,…
ShareÎn anul 1992, Marine, împreună cu familia, se mută în România de unde bunicii…
ShareSursă foto: MoD of Armenia Twitter Ca urmare a conflictului de anul trecut, Armenia…
Share– Anush, în ce an ai plecat din Armenia pentru a te stabili în…
ShareSoghomon Tehlirian s-a născut la 2 aprilie 1897 într-o familie protestantă din Pakaridj, un…
ShareSuren Cedighian s-a născut la 17 martie 1902 în oraşul Constanţa, unde a urmat…
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.