Rolul femeii armence de-a lungul istoriei

Încă din timpurile păgâne, femeia a fost considerată baza familiei printre armeni, fiind descrisă în  legende și poezii. După cum a mărturisit istoricul armean Agatanghehos, în perioada precreștină, armeanca era tratată ca „mamă sursă”, „dătătoare de viață” și „respirație și viață”.

În mitologia păgână, zeițele Anahit, Asthik și Nane au jucat un rol semnificativ. Mai mult, Anahit a fost una dintre zeițele importante, fiica lui Aramazd (zeul principal și creator în versiunea armeană a zoroastrismului). Chiar și mai devreme, Anahit era zeița războiului, mărturisind indirect că femeile armence au participat la operațiuni militare în perioada sclavagismului timpuriu, neavând doar roluri secundare. Datorită dezvoltării relațiilor sociale, zeiței Anahit i se atribuie un rol mai feminin. Ea devine zeița fertilității, rodniciei și nașterii.

Asthik, zeița apei, iubirii și frumuseții, este comparată cu Afrodita din Grecia Antică și cu Venus din mitologia romană. Sărbătoarea dedicată zeiței Asthik avea loc la mijlocul lunii iulie, cu mare fast și ceremonii naționale, și se numea Vardavar pe care armenii o sărbătoresc și astăzi.

A treia zeiță a mitologiei armene, Nane, fiica lui Aramazd, este comparată cu zeița greacă Atena, asociată cu războiul și înțelepciunea. După acceptarea creștinismului, înfățișarea femeilor a fost reprezentată după chipul Maicii Domnului. Mulți istorici, oameni de cultură și teologi au lansat ideea că imaginea Maicii Domnului în realitatea armeană este redefinită și transformată în imaginea lui Anahit.

Egalitatea drepturilor între femei și bărbați a fost evidențiată constant în documentele legale armenești din secolul al IV-lea. Există astfel de prevederi atât în documentele ecleziastice, cât și în cele laice (în Evul Mediu, baza dreptului armean erau regulile religioase).

În „Datastanaghirq” (Culegere de drept în perioada feudalismului), Mhitar Goș s-a referit la rolurile bărbaților și femeilor în familie și a acordat importanță educației femeilor. După cum a menționat el, femeile educate sunt o comoară pentru societate. „Datastanaghirq” include prevederi împotriva căsătoriilor forțate, încurajează împărțirea egală a proprietății și impune amenzi penale autorilor de violență împotriva femeilor, recunoaște și respectă onoarea și demnitatea femeilor, a vârstei de căsătorie, a divorțului, a recăsătoriei și a altor drepturi.

Conform înțelegerilor moderne, formulările egalității dintre femei și bărbați sunt date în „Vorogayt Paraț” (1773) de Șahamir Șahamiryan. Aceasta, după cum se știe, este considerată prima constituție armeană.

„Orice ființă umană, fie că este armean sau are altă națiune, fie că este bărbat sau femeie, fie că s-a născut în Armenia sau în afara granițelor acesteia, ar trebui să trăiască în egalitate și să fie egală în activitățile sale. Nimeni nu are dreptul de a subjuga alte persoane, iar muncitorii ar trebui să fie plătiți așa cum sunt plătiți pentru activitățile lor normale”.

Și, în sfârșit, venind în zilele noastre, putem afirma cu încredere că articolul 14.1 din Constituția Republicii Armenia, care stabilește egalitatea între sexe, nu se bazează pe constituțiile altor țări, ci pe istoria gândirii juridice armene.

Activități sociale și politice

În antichitate, Armenia a avut și regine cu rol conducător: Erato, Parandzem și Zabel, care au fost figuri importante în păstrarea descendențelor regale. De asemenea, se știe că și soțiile regilor au jucat un anumit rol la curțile armenești, numite „Doamne armence”.

Conform conceptelor moderne, activarea rolului social și politic al femeilor armence a început în secolul al XIX-lea. Înființarea de școli de fete în orașele populate de armeni, unde ele au primit educație, a contribuit în mod semnificativ la aceasta. Școlile au fost fondate de Biserică, dar multe dintre absolvente au devenit ulterior promotoare ale unor idei progresiste.

Au fost deschise școli de fete în Tbilisi, Șuși, Agulis și Erevan. De exemplu, școala pentru fete Hripsimyan a fost activă în Erevan încă din 1850. O altă școală numită la fel – Hripsimyan, a fost fondată în 1870 la Karin (Erzurum). În același an, în Van a fost înființată școala superioară pentru fete Sandukhtyan-Mariamyan. În general, educația femeilor în rândul armenilor din vest, concentrați la Constantinopol, a fost mai avansată decât în rândul armenilor din est, al căror centru cultural era Tiflis (Tbilisi) – o capitală regională mai puțin deschisă influenței europene decât capitala otomană.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, după exemplul europenilor, armencele au creat mai multe companii publice pentru diferite scopuri, precum furnizarea de medicamente și îngrijiri medicale adecvate soldaților răniți în războaie, activitățile educaționale, oferirea locurilor de muncă văduvelor și orfanilor, ajutorul pentru săraci cu îmbrăcăminte, hrană și altele.

Femeile armence nu au putut rămâne neimplicate în revoltele politice care au marcat istoria națională de la începutul secolului al XX-lea. Acestea au devenit pioni activi ai cauzei naționale, chiar uneori soldați în adevăratul sens al cuvântului. Mișcarea armată a fedayiilor din Armenia de Vest în anii 1890-1900, deși era un lucru specific masculin, a inclus câteva femei remarcabile. Nu au fost rare cazurile în care femeile au luptat sau ajutat în autoapărarea din timpul masacrelor sultanului Abdul Hamid sau în masacrele de la Adana din 1909. Cele mai faimoase dintre ele sunt Sose, soția liderului fedayi Ahbyur Serob, Yeghso, un soldat loial al lui Ghevorg Ceauș, Satenik Matinyan, Maro Makaryan, Sato Ohanjanyan, Shake din Sasun și Mariam Chilingaryan.

Multe armence educate, care altfel ar fi servit cauzei emancipării femeilor, au căzut victime ale genocidului. Altele, însă, au participat activ la rezistență, au distribuit ajutoare în secret supraviețuitorilor sau au fost implicate în lupta armată.

Prima Republică a Armeniei (1918-1920) a fost unul dintre primele state din lume care le-a acordat femeilor dreptul de vot și de a fi alese în instituțiile publice. 8% dintre deputați în Adunarea Națională a Primei Republici erau femei. În 1920, Diana Abgar a fost numită ambasador al Armeniei în Japonia, un fapt fără precedent nu numai pentru Orient, ci și pentru Occident.

În Armenia sovietică, a existat o mai mare implicare a femeilor în viața socială și economică. Femeile erau majoritare într-o serie de profesii (medicină, învățământ). În anii 1980, Armenia Sovietică avea 9.000 de femei cercetătoare, același număr de femei doctori, 30 de mii de profesoare. Pentru a sublinia importanța femeilor, Ziua Internațională a Femeii – 8 martie – a fost sărbătorită cu mare fast în URSS. Începând cu 1965, ziua de 8 martie a fost declarată zi nelucrătoare, urmată de alte câteva țări socialiste. Cu toate acestea, rolul femeilor în viața politică a fost formal. În prezent, femeile reprezintă aproximativ 30 la sută din Adunarea Națională a Armeniei.

Mariam GEVORGYAN

by Admin