Redactor

REVELIONUL ÎN ISTORIA ARMENILOR

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În istoria sa, poporul armean a sărbătorit Revelionul – Kaghand, Navasard și Nor Tari (Anul Nou) – în perioade diferite. Chiar și în cele mai vechi timpuri, armenii vesteau noul an pe 21 martie, ziua echinocțiului de primăvară, care era și un simbol al trezirii naturii. În toate provinciile, Kaghand-ul a fost sărbătorit cu mari festivități, iar ritualurile festive au fost săvârșite în temple, însoțite de sacrificii către zei.

Cuvântul „kaghand” provine din latinescul calendae, care în armeană înseamnă prima zi a noului an․ Explicația cuvântului a fost dată cel mai bine de Anania Șirakați în cartea sa „Cosmologie și Tomar”: Kaghand este prima lună a anului, iar kaghandikos este prima zi a acelei luni. Strămoșii noștri, pentru a crea o atmosferă rituală de Revelion în casa lor, aduceau șiruri de fructe și fructe uscate din cămară și le atârnau solemn de tavanul camerei principale. Pomul Kaghand (pomul de Crăciun) a fost și el împodobit în același mod: fructele și fructele uscate erau agățate cu fire colorate pe crengile uscate ale pomului.

Este un fapt interesant că în vechea tradiție armeană, simbolul Revelionului nu era Moș Crăciun, ci Moș Kaghand, care apărea cu toiag și haină din piele de oaie.

Al doilea Revelion al armenilor era sărbătorit pe 1 Navasard (din cuvântul sanscrit „Navasarda”, nava – nou, sard – an), adică 11 august, ziua în care Fondatorul Armeniei, Hayk Nahapet, conform tradiției, l-a ucis pe tiranul Bel în provincia Dzor și a adus libertate neamului său. Acest fapt a fost relatat în secolul al XII-lea de către istoricul Hovhannes Diaconul. De atunci, armenii au început să sărbătorească Revelionul pe 11 august. Se crede că acest eveniment s-a întâmplat în anul 2492 î.Hr. În rândul popoarelor lumii, începutul anului nou era întâmpinat în luni diferite, astfel încât această diversitate a cauzat unele dificultăți în relațiile economice și culturale ale țărilor. În secolul al XVII-lea, conform gramatei Catolicosului Simeon din Erevan, armenii au început să sărbătorească venirea anului nou pe 1 ianuarie.

Hayk și Bel

În mod tradițional, Navasard-ul nu era sărbătorit cu mese bogate, ci cu mese de post. Din leguminoase se preparau diferite mâncăruri tradiționale, precum și din fasole (ale cărei păstăi simbolizează puterea familiei, iar boabele simbolizează embrionul familiei), linte, fructe uscate, nuci etc. Regina mesei era Tarehaț-ul, o prăjitură, în care, în timpul gătirii, se punea dovlatul – o mică monedă. Prăjitura era împărțită în 12 părți egale sau câți membri avea familia, iar persoana care găsea dovlat-ul, se considera că va avea succes în noul an.

Tarehaț

Al treila Revelion este Amanor sau Nor Tari. „Amanor” în sine este un cuvânt armean, „am” înseamnă an și „nor” înseamnă nou. Potrivit vechiului mit, în ianuarie zeul naturii Amatur și-a mărturisit dragostea viitoarei sale soții Amanor, în cinstea căreia a fost numită sărbătoarea de Anul Nou. Interesant este că alături de mărturisire, Amatur i-a dăruit un măr iubitei sale. Și, conform tradiției, în noaptea de Revelion, oamenii își iertau supărările ce aveau unul cu celălalt și își dădeau reciproc mere.

De obicei, Amanor este sărbătorit în Armenia cu familia. În prealabil, bradul este împodobit, sunt cumpărate cadouri pentru copii și alți membri ai familiei. Cu ocazia sărbătorii, oamenii fac vizite de felicitare rudelor lor.

În ceea ce privește preparatele armenești de Revelion care existau și în epoca precreștină, trebuie menționate Tarehaț, Pasuț dolma (sarmale de post), Dolma, Pulpă de porc, Clătite, diverse salate și, bineînțeles, Gata și Baclava.

Tarehaț- rețeta

Trebuie 1 kg iaurt, margarină sau unt 250g, zahăr o lingură, bicarbonat de sodiu o linguriță, 5 ouă, smântână 500g, semințe de cânepă o cană, făină cât va lua aluatul.

Amestecați iaurtul, smântana și untul, adaugați oul și zaharul puțin câte puțin. Adăugați bicarbonat de sodiu și puțin, semințe de cânepă, apoi făină suficientă pentru a face un aluat foarte tare, nu prea afânat.

Ungeți suprafața aluatului cu gălbenuș de ou condimentat cu semințe de cânepă și puneți-l la cuptor.

Nu uitați să ascundeți și dovlatul în aluat!

Poftă bună și Sărbători Fericite! Șnorhavor Nor Tari!

Mariam GEVORGYAN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *