Mihai Stepan Cazazian

RETROSPECTIVA ANULUI 2022 în IMAGINI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

IANUARIE

Cea mai noua sucursală a Uniunii Armenilor din România a fost recent înființată în regiunea istorică Banat, la Timișoara (președinte – Petru Papazian). Pe 21-22 ianuarie, această sucursală a organizat primul eveniment, deși numărul participanților a fost restricționat din cauza pandemiei de coronavirus.  A fost organizat un tur ghidat al orașului cu opriri în zonele importante ca de exemplu fosta Fabrică de Zahăr, înființată de Harutiun Frenkian. La Biblioteca centrală a Universității Politehnica Timișoara a avut loc lansarea cărții „Patimile după Gödel” (autor: Varujan Vosganian), urmată de un recital de lieduri și arii.

FEBRUARIE

Expoziția intitulată O viață în căutarea luminii, Ervant Nicogosian și prietenii găzduită de Centrul Cultural Arcub în perioada 8-20 februarie reprezintă o întâmplare fericită pentru consumatorii obișnuiți de cultură. Curatoriată de istoricul de artă Adela Mara și organizată de Asociația Culturală Ervant Nicogosian,condusă de fiica artistului Gilda Mologhianu, în parteneriat cu Medlife și Uniunea Armenilor din România, manifestarea a adus în prim-planul atenției privitorilor compoziții realizate de artistul de origine armeană în ultima perioadă a vieții sale când a lucrat fiind orb, aproape surd și împovărat de ani.

MARTIE

În luna dedicată cu precădere femeilor, Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a deschis micro-expoziţia temporară „Aida Tasgian. Graficiană, machetatoare, artistă”.

Proiectul a făcut parte din seria „Exponatul lunii” și a fost accesibil publicului între 11 martie și 8 aprilie, la sediul muzeului din Bucureşti. A reprezentat un omagiu adus contribuției femeilor la istoria artei și cea a filateliei românești, la confluența cărora s-a regăsit Aida Tasgian (1936-2014), artistă de origine armeană și una dintre puținele machetatoare de mărci poștale românești.

După lunga perioadă de restricţii din cauza Covid-19 comunitatea armenească din  municipiul Gherla a reluat tradiţia activităţilor culturale. Un prim eveniment a avut loc  în seara zilei de 19 martie, la Clubul UAR care a găzduit un spectacol de dansuri armeneşti susţinut de Ansamblul „Hayakaghak” condus de Esztegar Erika.

În luna martie, în 2022, prolificul inginer de sunet și scenarist, Anușavan Salamanian, a împlinit nouăzeci de ani. O călătorie în cinematografia româneacă s-a intitulat manifestarea aniversară desfășurată pe 20 martie la Centrul Cultural Armean din București. Evenimentul moderat de Varujan Vosganian, s-a bucurat de participarea cunoscutei interprete Corina Chiriac, a actorilor Mircea Diaconu, George Mihăiță, a editorului de imagine Melania Oproiu și a inginerilor de sunet Mihai Orășanu și Ioan Bain.

APRILIE

„Trebuie început cu genocidul împotriva armenilor din timpul Primului Război Mondial în Imperiul Otoman, primul genocid al Secolului XX, adică al lumii moderne. Trebuie început cu începutul. Am vorbit atât de mult despre acest genocid încât azi, în anul unui alt genocid, prefer să spun doar „ca să nu se repete niciodată”, cu credința că omenirea va găsi puterea să treacă peste orice încrengătură de interese, să aducă recunoașterea sa unanimă și să asiste procesul de reconciliere al generațiilor următoare. România, care ca și acum, a primit cu brațele deschise puținii refugiați din genocid, are o datorie încă neonorată în zona recunoașterii genocidului împotriva armenilor.” din Declarația politică privind Genocidul Armean,  rostită în Camera Deputaților de deputatul Varujan Pambuccian.

Miercuri, 27 aprilie, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Scriitorilor din România și Muzeul Național al Literaturii Române au organizat la sediul din Strada Nicolae Crețulescu 8, evenimentul intitulat „Genocidul armean reflectat în literatură”. Cu această ocazie au luat cuvântul Excelența Sa, Domnul Sergey Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România, istoricul Sorin Antohi, scriitorii Răzvan Voncu și Varujan Vosganian, iar la finalul întâlnirii, actorii Armine Vosganian și Florin Kevorkian au susținut un recital de versuri.

„Nu-Mă-Uita” Sub acest titlu generic a fost comemorat  Genocidul Armean, la Cluj ( joi 28 aprilie), ca de fiecare dată, la Muzeul etnografic , în organizarea Sucursalei UAR  din Cluj,  cu sprijinul Consiliului județean Cluj, Institutul de armenologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Au fost rememorate momente  ale istoriei armene, cu ajutorul tinerei membre a comunității, Tania VARDUCA, dar și prin alocuțiunile directorului-gazdă, Tudor SĂLĂGEAN sau VÁKÁR  István, vicepreședintele Consiliului județean Cluj. Au fost acordate Diplome de excelență, celor care în decursul anilor au sprijinit într-un fel sau altul, comunitatea armeană din Cluj, dar și cea din toată țara.

La hacikarul dăruită Comunității Armenilor din Bacău de edilii orașului Hrazdan din Armenia, înfrățit cu municipiul din România, a fost ținută, pe 24 aprilie, o slujbă de comemorare a martirilor sfinți uciși în atrocitățile comise de guvernul „Junilor Turci”, începând cu 24 aprilie 1915 asupra populației pașnice din teritoriile Armeniei istorice incluse în Imperiul Otoman.

MAI

Cea de-a XI-a ediție a Mogoșoaia ClasicFest a avut loc în perioada 28 – 29 mai 2022 organizată în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB. Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului și Asociația Pro Valores care a propus, de această dată o multitudine de manifestări culturale desfășurate sub genericul “Culturile lumii”. Sâmbătă 28 mai, ziua a debutat cu manifestările propuse de Uniunea Armenilor din România dar, în deschidere, Ambasadorul Republicii Armenia în România, Sergey Minasyan ne-a amintit că pe 28 mai s-au împlinit 104 ani de la crearea primei Republici Armene în anul 1918. Au fost vizionate documentare, un moment coregrafic o expoziție cu lucrări ale pictorului Ervant Nicogosian precum și un recital susținut la duduk de Cosmin Bălean.

În perioada 20-22 mai, în  municipiul Roman a avut loc Festivalul Național „Garabet Ibrăileanu”, ediția a V-a, organizat de Uniunea Armenilor din România, sucursala Roman (președinte – Emanuel Nazaretian). În decursul anilor, aceasta a devenit una dintre cele mai importante acțiuni ale Uniunii Armenilor din România. În cadrul festivalului, a avut loc concursul de aforisme originale care a fost moderat de profesorul Lucian Strochi. Secțiunea de critică și istorie literară a fost moderată de Varujan Vosganian, iar Premiile acordate din partea UAR și USR le-au primit Dan Cristea Teodor – Premiul „Opera Omnia” și Maria Epatov – Premiul pentru critică literară pentru „Debut”.

Uniunea Armenilor din Romania – Sucursala Iași ( președinte Maricel Agop ) a organizat pe 19 mai acțiunea intitulată “ 104 ani de la Prima Republica Armenia” iar pe 20 mai conferinta “ 21 mai- Ziua Mondiala pentru diversitate culturala, pentru dialog si dezvoltare.” În cadrul manifestării au fost prezentate aspecte culturale si traditiile culinare armene.

În ziua de 15 mai, în sala Casei de cultură „Victoria și Hovsep Dudian” a avut loc lansarea cărții „Personalități armene din istoria modernă și contemporană a României” (ed. II), realizată de ziarista Madeleine Karacașian. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Armenilor din România, Arhiepiscopia Bisericii Armene din România și editura „Ararat”.

Români, armeni, eleni și italieni au urcat pe scena Centrului de Cultură „George Topîrceanu” din Curtea de Argeș, pe 9 mai, pentru a sărbători împreună Ziua Europei, alături de una dintre cele mai iubite artiste de muzică ușoară. Cei care au încântat audiența prin dansuri și muzică au fost Ansamblul Vartavar al Uniunii Armenilor din România (condus de Bela Martikian) , ansamblul Comunităţii Elene din Piteşti, artiști ai Grupului Musicando, condus de Adina Sima-ai Comunităţii Italiene din Argeş, interpreţi şi dansatori ai Centrului de Cultură şi Arte din Curtea de Argeş precum și îndrăgita interpretă de muzică ușoară Corina Chiriac.

Conform tradiției pe 28 mai, Ziua Primei Republici Armene de la 1918, membrii comunității armene din Constanța s-au reunit pentru a cinsti momentele însemnate din istoria poporului armean. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Armenilor din România -sucursala Constanța. Au fost  prezentate două materiale despre Istoria Primei Republici Armene pregătite de către d-na Benlian Azaduhi și micuțul Armen  Dima de 12 ani. Seara s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Ansamblul de dans „Nairi” al comunității.

Concursul de epigrame şi caricaturi „CIK DAMADIAN”, ajuns la ediția a II-a, s-a desfășurat la Botoșani în zilele de 27 și 28 mai. În cadrul manifestării a avut loc și o lansare de carte a scriitorului Varujan Vosganian, un tur pietonal prin cartierul armenesc din oraș iar a doua zi a avut loc festivitaea de decernare a premiilor pentru epigram și caricature. Manifestările s-au desfășurat sub egida filialei UAr-Botoșani condusă de Cristian Lazarovici.

Minifestivalul etniilor organizat la Cluj, ( în perioada 28 mai-4 iunie) pe terasa interioară a cafenelei Insomnia, a adunat la un loc diferite minorități și etnii din Cluj. Proiectul în sine a fost unul inedit în domeniul multicultural, cuprinzând povești adevărate ale reprezentanților acestor comunități, legate de diferite lucruri, expuse într-un dulap magic al interculturalității. Toate acestea culminau în seri culturale ale participanților. Ultima seară a fost dedicată  armenilor, iar protagoniștii acesteia au fost cei de la Ansamblul de dansuri Hayakagakh din Gherla, condus de Erika Esztegar.

IUNIE

Pe 10 iunie, a avut loc în municipiul Bacău dezvelirea și sfințirea khacikarului, primit din partea orașului Hrasdan (Armenia) înfrățit cu municipiul Bacău. Acțiunea a fost organizată de sucursala Bacău a Uniunii Armenilor din România (președinte – Vasile Agop). Ceremonia s-a desfășurat în prezența E.S. Sergey Minasyan, ambasador al Armeniei în România a Primarului Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu, a PS Episcop datev Hagopian, a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, membri ai comunității armene din România, locuitori din Bacău și mulți alții. O serie de manifestări culturale au întregit această acțiune.

În ziua de 11 iunie, sediul Sucursalei UAR – Constanța și-a redeschis porțile pentru a primi oaspeți într-o extrem de elegantă atmosferă și cu o expoziție permanentă care te introduce în micul univers armenesc. ”Scopul nostru este să redeschidem o sticluță cu parfum armenesc, care, în principiu, miroase a cafea. Noi am renovat sediul și am vrut să avem aici, obiecte ale armenilor care au trecut prin comunitatea aceasta și au lăsat ceva în urmă, lucruri care să ne trezească amintiri” a declarat  președintele Uniunii Armenilor din România – sucursala Constanța dl.dr.Liviu Merdinian.

Emoție. Multă emoție ar fi definiția  întâlnirii de duminică, 5 iunie de la Centrul Cultural Armean din București cu autorul unei cărți pe care nu a văzut-o, dar al cărui conținut îi aparține. În vara lui 2020 ne-am despărțit de Eduard Antonian. La un an de la plecarea sa, cei câțiva care trudesc în redacția Ararat au publicat volumul „Amintește-ți  ziua de mâine”, o culegere de articole publicate de Eduard Antonian în revista Ararat. Au fost prezenți și au vorbit ambasadorul Sergey Minasyan, deputatul Varujan Pambuccian, Mihai Stepan Cazazian, istoricul Alex. Bădescu, Iulia Antonian.

Pe 18 iunie  Dumbrăveniul a fost gazda unui eveniment cultural-artistic organizat de filiala locală a Uniunii Armenilor din România prin implicarea domnului Ioan Călinescu, președintele filialei. Astfel a fost organizată expoziţia „Arta vestimentară armeană – Ceremonie şi Tradiţie”; un simpozion istoric şi un concert la duduk susţinut de solistul Cosmin Băleanu, împreună cu grup de muzicieni din cadrul Filarmonicii de Stat din Timişoara. Evenimentul a fost deschis de Excelenţa Sa Sergey Minasyan, ambasadorul Armeniei în România.

Pe 25 iunie armenii băimăreni împreună cu cei din Bacău, Botoșani, București, Cluj, Gherla,Timișoara, au participat în micul orășel Șomcuta Mare, la acțiunea intitulată Bazar Armenesc. Au fost astfel reînviate vechi tradiții ale târgurilor armenești cu sprijinul sprijinul Primariei din Șomcuta.

IULIE

În perioada 1-3 iulie 2022, sucursala Cluj a Uniunii Armenilor din România (președinte – Karen Sebesi, secretară – Ana Steib) a organizat cea de-a 3-a ediție a Festivalului „Curtea Armenească”, în colaborare cu Consiliul județean Cluj, Ambasada Republicii Armenia în România, Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Institutul de Armenologie din cadrul UBB. Evenimentul a avut loc  în curtea Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Înainte de deschiderea festivă, la Biblioteca Centrală Universitară, a fost prezentată o expoziție dedicată împlinirii a 30 de ani de relații diplomatice între Armenia și România și o altă expoziție de manuscrise armenești inedite și cărți păstrate în bibliotecă. Programul a cuprins momente muzicale, dans, expoziții, vizionări de filme documentare.  Festivalul s-a încheiat cu concertul celebrei cântărețe Corina Chiriac, de origine armeană, care i-a bucurat pe spectatori cu melodiile sale cunoscute.   

Tradiţionala sărbătoare anuală, de Sfântul Grigore Luminătorul a comunităţii armeneşti din municipiul Gherla a fost marcată sîmbătă 2 iulie în cadrul unei întîlniri prieteneşti ce a avut loc la Grădina de vară  din parc. Evenimentul a fost   onorat de prezenţa Ambasadorului Armeniei la Bucureşti, E.S. Sergey Minasyan. Cuvîntul de salut a fost rostit de preşedintele sucursalei Transilvania de Nord a Uniunii Armenilor din România, Ioan Esztegár. Au fost prezenţi la marea sărbătoare a armenilor din Gherla oaspeţi din  Bucureşti,  Cluj-Napoca, Constanţa, Baia Mare, Timişoara, Dumbrăveni, Tîrgu Ocna şi din alte localităţi din ţară , unde există sucursale UAR.  Au participat la acest mare eveniment şi cîţiva foşti gherleni stabiliţi la Budapesta.

AUGUST

În perioada 1-8 august, un grup de tineri, membri ai Fundației Armene din Polonia au derulat un important proiect în nordul Moldovei și au fost primiți la sediul UAR-Botoșani de Cristian Lazarovici, președintele sucursalei. Cu această ocazie s-a convenit dezvoltarea relațiilor dintre comunitățile armene din România și Polonia.

În perioada 22-29 august, în pensiunea Dracula din comuna Arefu (jud. Argeș) a fost organizată o tabără de vară de către sucursalele Bacău (președinte – Vasile Agop) și Pitești (președinte – Eduard Asadurian) ale Uniunii Armenilor din România, la care au participat mai mulți tineri ai comunităților armene din Gherla, Baia Mare, Constanța, Bacău, Iași, Gheorgheni, Pitești, București. Activitățile tinerilor s-au desfășurat sub îndrumarea lui Armand Agop, Corneliu Agop (Bacău); Araxy Negoșanu (Pitești), care a avut cursuri despre personalități armene și de leadership feminin; Erika Esztegar (Gherla), cursuri de dans; Florin Kevorkian (București), care în fiecare zi a vorbit diferite domenii de viață pentru generația tânără a comunității armene; Arsen Arzumanyan, cursuri de limba armeană.

Și în acest an cinci tineri din comunitatea armeană au participat, în luna august, la Cursurile intensive de vară de limbă și civilizație armeană, organizate la Veneția de către părintele Levon Zekyian.

Vineri 26 august, Uniunea Armenilor din România – Sucursala Constanța, împreună cu Uniunea Elenă din România, Comunitatea Elpis din Constanța și Primăria Constanța care a pus la dispoziție locația au organizat conform tradiției păstrate de câțiva ani o seară de jazz în  parc avându-i invitati pe „ Romy @ Jazzy Lou Band” – trupă condusă de Romeo Ispas Kirkoryan.

Centrul Cultural „ Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, continuă tradiția Universității de Vară conduse de marele istoric care i-a avut ca invitați și pe armeni. În ziua de miercuri, 17 august a avut loc prima acțiune de acest fel, prin prezența președintelui UAR, Varujan Vosganian, care a prezentat conferința cu tema „Nicolae Iorga și armenii”. S-a convenit ca anual, prin parteneriat cu Uniunea Armenilor din România, Universitatea de Vară să cuprindă și câteva evenimente dedicate acestei legături pline de afecțiune și respect dintre Nicolae Iorga și armeni.

În perioada 5-6 august, sucursala Timișoara a Uniunii Armenilor din România (președinte – Petru Papazian) a organizat, în parcul Rozelor din oraș, prima ediție a festivalului „Haykakan șakar”, adică „Zahărul armenesc”, având în context faptul că în Timișoara se afla celebra fabrică de zahăr, una dintre cele trei fabrici ale cunoscutului armean Harutiun Frenghian, supranumit „Regele zahărului”. Festivalul a cuprins lansări de carte, momente folclorice, concerte, standuri cu produse tradiționale armenești.

În perioada 15-19 august a avut loc la Rimini (Italia) cel de-al 18-lea Festival Internațional „Curcubeul” 2022. Spectacolul competițional a avut loc la Piazzale Adamello pe 18 august, unde participanții din diferite țări au dansat în fața a sute de spectatori. Din România a participat și un mic grup din Ansamblul de dansuri „Vardavar” condus de Bela Martikian care a primit Diploma și Cupa, locul I și un grant de 500 de euro. Deplasarea Ansamblului „Vardavar” a fost susținută de Uniunea Armenilor din România.

SEPTEMBRIE

În perioada 14 septembrie – 22 octombrie, Muzeul Municipiului București în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România a organizat expoziția tematică Destinul unei sculptorițe: Henriette Cihoschi. Afirmată în perioada interbelică, Henriette Cihoschi (1911-1999), descendentă a familiei armenești Ferhat din Focșani a studiat la École des Beaux-Arts din Paris, și la Academia de Arte Frumoase din București, sub îndrumarea maeștrilor Oscar Han și Cornel Medrea. Personalitatea acestei sculptorițe puțin cunoscute publicului a fost evocată în volumul ce i-a fost dedicat – Henriette Cihoschi, coordonat de către Paul Emanuel Gălățescu și Andrei-Paul Stăncioiu, publicat la Editura Ararat în 2020.

În București, la Grădina Uranus, în perioada 9-11 septembrie, s-a desfășurat Balkanik Festival al cărui Artistic Director este Ligia-Verkin Keșișian Cu acest prilej s-a aflat pentru prima dată în țara noastră Quartetul Arsen Petrosyan din Armenia. Prezent la festival cu sprijinul Uniunii Armenilor din România acest cvartet se adresează nu doar unui public inițiat, elitist, ci are în vedere să cucerească tineri ascultători, dornici să cunoască și să înțeleagă frumusețea unei culturi străvechi.

Și în acest an, pe 21 septembrie, de Ziua Națională a Armeniei la Constanța, pe fațada Muzeului de Istorie Națională și Arheologie au fost arborate drapelele Armeniei și României acțiune inițiată de filiala UAR-Constanța.

OCTOMBRIE

În ziua de 2  octombrie, la Centrul Cultural Armean din București a fost evocat Krikor Zambaccian, renumit colecționar și autor al unor lucrări despre arta românească. Evenimentul inițiat și moderat de scriitorul Bedros Horasangian, intitulat Moștenirea lui Zambacu a, avut ca invitați  pe acad. Răzvan Theodorescu, directorul Muzeului Național de Artă al României, Călin Stegerean, criticul de artă Radu Boroianu și președintele Uniunii Armenilor din România, scriitorul Varujan Vosganian.

Pe 8 octombrie, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a fost gazda celei de-a 12-a ediții a evenimentului denumit Ziua Culturii Armene la Cluj, organizat de Uniunea Armenilor din România – Sucursala Cluj, sub auspiciile Ambasadei Republicii Armenia în România. Manifestarea s-a bucurat de prezența ES dl Sergey Minasyan, Ambasadorul Republicii Armenia în România, a președintelui Uniunii Armenilor din România, dl Varujan Vosganian și a vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, dl Vakar Istvan. Premiului anual SZONGOTT Kristof, a fost înmânat  domnului Tudor SĂLĂGEAN, directorul muzeului-gazdă, Muzeul etnografic al Transilvaniei.

În perioada 14-16 octombrie, la Roman s-a desfășurat Festivalul Național de Interpretare și Compoziție Muzicală „Mihail Jora”, ajuns la cea de-a treia ediție. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Armenilor din România, Sucursala Roman, condusă de dr. Nazaretian Emanuel, în colaborare cu Societatea Culturală „Clepsydra” din Roman, și susținut de Primăria Municipiului Roman.  În cadrul secţiunii „Mihail Jora, omul viaţa, personalitatea şi operaˮ, criticul muzical Dumitru Avakian a evocat personalitatea emblematică a celui care a fost dirijor, compozitor, fondator al mai multor instituţii de cultură (Academia Regală de Muzică, devenită Conservatorul „Ciprian Porumbescuˮ, Radiodifuziunea Română, Orchestra Naţională Radio) şi membru al Academiei Române.

În perioada 20-22 octombrie cu ocazia  Zilei Limbii, Alfabetului și Culturii Armenea fost inițiat proiectul „Culese din Armenia” de către  Centrului Cultural Subcarpați  împreună  cu Uniunea Armenilor din România. Programul a cuprins :

Vernisajul Expoziției ALFABETUL ARMEAN – Inima Culturii Armene –
Instalație de artă contemporană imersivă creată de Hrant Jaghinyan & Valeriu Nicolaides, Vizualuri digitale de CUSCREW, Muzica – BEAN MC – Subcarpați, KARIN Folk Dance & Song Groupe și Ansamblul Vartavar– muzică și dansuri tradiționale, Concert Haik Karoyi – Techno – folklore

Grupul de profesori și studenti  armeni originari din Nagorno-Karabagh, Siria și Liban care studiază la catedra de armenologie a Facultatii de Istorie  din cadrul Universității Catolice  Pázmány Péter din Budapesta, au vizitat în zilele de 26 și 27 octombrie ca ultim obiectiv al periplului lor prin Transilvania și Bucovina,  Cluj-Napoca unde, în cadrul programului s-au întâlnit și cu membri ai comunității armene la sediul UAR al filialei din Cluj.

    Pe 29 octombrie, la Botoșani a avut loc vernisajul expoziției “Pescarul de vise” al artistului plastic bucureștean Ovidiu Panighianț. Un eveniment așteptat de publicul local având în vedere că lucrările au fost prezente pe simezele Galeriilor de Artă “Ștefan Luchian” Botoșani timp de două săptămâni. De asemeni a avut loc și  lansarea cărții “Armenii in istoria și viața orașului Botosani” o reeditare a cărții semnate de Ștefan Iovanesian și Gheorghe Median.

NOIEMBRIE

Vineri 4 noiembrie, armenii maramureseni au inaugurat noul lor sediu din Baia Mare ( președinte al filialei UAR fiind Sorin Gădălean) cu participarea oaspetilor din Bucuresti, Cluj, Gherla, Roman, Botosani, Bacau, Toplita. Multumim pentru sprijinul acordat domnilor Varujan Vosganian – Presedinte UAR, Hacic Garabet – Secretar General UAR, Ioan Esztegar – Vicepresedinte UAR, Catalin Chereches – Primarul municipiului Baia Mare si tuturor celor care si-au adus contributia la achizitionarea si dotarea sediului.

Sucursala Gherla a Uniunii Armenilor din România a organizat pe 5 noiembrie manifestarea culturală „Toamna armenească” (Haigagan aşun), o întâlnire de suflet a membrilor comunităţii armeneşti din vechiul Armenopolis.

Pe 12 noiembrie a.c. a avut loc în aula Bibliotecii Județene „I.N.Roman” din Constanța, în prezența ambasadorului Republicii Armenia la București Excelența Sa Serghey Minasyan, a președintelui Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, a președintelui sucursalei Constanța a U.A.R., domnul dr. Liviu Merdinian și a directorului Bibliotecii Județene prof.univ.dr. Angelo Mitchievici, ceremonia de decernare a premiului Uniunii Armenilor din România, pe anul 2022, profesoarei și scriitoarei Arșaluis Sarchisian Gurău, cunoscută membră a comunității armene din Constanța, cu o carieră pedagogică de peste 40 de ani și cu o bogată activitate literară și publicistică.

Duminică, 27 noiembrie, Editura Ararat a organizat lansarea volumului 
”De unde până unde – Destinul unei vieți” în prezența autorului Hraça (Anușavan) Kîrmîziyan și a invitaților acestuia.  Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură ”Victoria și Hovsep Dudian”.

Aflat la prima ediție, evenimentul intitulat „Asachi și armenii”, organizat de către Uniunea Armenilor din România, sucursala Iași, și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, a omagiat (în ziua de 15 noiembrie)  într-o atmosferă de sărbătoare, în Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice, personalitatea marelui cărturar. Cu acest prilej Premiul Gheorghe Asachi a fost oferit pentru prima data la Iaşi, de către Uniunea Armenilor din România, domnului Sorin ANTOHI pentru merite deosebite în promovarea culturii armene.

Quartetul Arsen Petrosyan din Armenia a fost, pentru a doua oară la București, de data aceasta fiind invitat la Festivalul de Muzică Veche, în cadrul căruia a susținut un concert la Sala Auditorium a MNAR (22 noiembrie). Participarea a fost posibilă datorită sponsorizării de către Uniunea Armenilor din România.

DECEMBRIE

În data de 15 decembrie Deputatul Varujan Pambuccian a făcut o declarație politică în Camera Deputaților cu privire la blocarea Coridorului Lacin, care leagă terestru Armenia și Arțakh ( Nagorno Karabagh) În declarație se spune „Efectul acestei blocade îl constituie înfometarea și lipsirea de medicamente și energie a unei populații de 120.000 de mii de persoane, majoritatea lor fiind etnici armeni. La o scară mai mică, această acțiune amintește de genocidul din Ucraina orchestrat de către Stalin și ea poate duce, dacă va dura, la o catastrofă umanitară.”

Pe 16 decembrie au fost acordate premiile pe anul 2021 ale Filialei București – Traduceri Literare (FITRALIT) a Uniunii Scriitorilor din România. Jurnalista și traducătoarea Madeleine Karacașian a primit „Premiul Special”, acordat cu sprijinul Uniunii Armenilor din România, pentru traducerea romanului lui Carnig Stepanian, “Zile de coșmar”, Editura Ararat, 2021.

Colegul nostru Arsen Arzumanyan la standul Editurii Ararat din cadrul Târgului de Carte GAUDEAMUS, ce a avut loc în perioada 7 – 11 decembrie în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo. Standul editurilor minorităților naționale a fost organizat de Departamentul pentru Relații Interetnice.

Anul acesta a fost reluată tradiția Spectacolului de dansuri tradiționale de Crăciun. Astfel pe 19 decembrie, la Sala Atelier a Teatrului Național București, au evoluat alături de Ansamblul Vartavar, Corul ”ANI” al Arhiepiscopiei Armene urmat de alte momente artistice susținute de copii. La sfârșit Moș Crăciun a împărțit cadouri copiilor din comunitate. În perioada 17-18 decembrie au avut loc Atelierele culinare și  de decorațiuni dedicate membrilor comunității armene.

_________

Precizare. Această retrospectivă nu cuprinde manifestările organizate de Arhiepiscopia Bisericii Armene sau cele organizate de Biserica Armeano-Catolică.

***

ÎN ANUL 2022 NE-AM DESPĂRȚIT DE…

CAPRIEL DEDEIAN După ce acum doi ani ne-am despărțit de inegalabilul saxofonist Garbis Dedeian, acum Capriel se reîntâlnește cu fratele lui. În luna ianuarie primise prestigiosul Premiu al Uniunii Armenilor din România pentru anul 2021 iar sucursala Botoșani a UAR i-a acordat Diploma de Merit “Ioan Missir” pentru contribuția sa la promovarea valorilor comunitatii armene din Romania.

O viață dedicată muzicii și armenilor lui…

HARUTIUN ARMAND NEFIAN S-a stins din viață la numai trei săptămâni de la dispariția soției, Zoia, ambi ingineri în construcții, membrii activi ai comunității armene din București.

GARO-GARABET ABAZIAN  A trecut în neființă la Los Angeles, și odată cu el, se stinge dinastia Abazian, familie bucureșteană care a activat peste jumătate de secol pentru păstrarea culturii și tradițiilor poporului armean.

IOAN OROIAN  În urma unui tragic accident de automobil s-a stins din viață… A fost membru în comitetul sucursalei U.A.R. din Baia Mare.

ADELA PUNGAN  Descendentă, după mama, a familiei Marcarian  s-a stins din viață  „luptând atât de curajos împotriva bolii, încàt a uimit toți medicii” cum spunea buna ei prietenă Alice.

ANA MURGULEȚ  Născută Calustian, într-o veche familie armenească din Cetatea Albă a urmat cariera de medic, specialitatea neuropsihiatrie infantilă.

KAREN  BABOIAN  Director al publicaţiei „Diplomat Club”, curierul vieţii diplomatice, mondene şi al lumii afacerilor.

DICRAN NIGOSIAN   A fost înzestrat cu darul de a surprinde cele mai frumoase și emoționante evenimente din cadrul comunității armene din Constanța, de-a lungul timpului reușind să dea suflet tuturor fotografiilor pe care le-a realizat surprinzând trăiri, sentimente, gânduri și emoții.

VASCHIEN CADEMCIAN  Activ membru al comunității din Ploiești apoi București, în special înainte de 1990

***

Anul 2022 se apropie de final. Au fost multe evenimente, mai multe decât în anul pandemic 2021 și pentru asta trebuie să mulțumim tuturor celor care s-au implicat în realizarea lor.

LA MULȚI ANI ! Շնորհավոր Նոր տարի

One Response to RETROSPECTIVA ANULUI 2022 în IMAGINI

  1. Lusaper January 1, 2023 at 3:50 pm

    Emotionant sa revezi evenimentele comunitatii, atat cele frumoase cat si cele triste!
    O experienta valoroasa, iar imaginatia este un mijloc de transport sigur catre lumea armeneasca.
    Amintiri create autentic!
    Spor la treaba pe 2023! Succes!
    Multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *