RESTITUIRI | GRIGORE M. BUIUCLIU – UN IEȘEAN DE SEAMĂ
Acum 110 ani, pe 13 decembrie 1912, se stingea din viață un membru marcant al comunității armenilor din România, Grigore Mithridate Buiucliu, născut la Iași în 1840, fiu al Mariei Buiucliu născută Tosun, și al lui Hagop Buiucliu.
Și pentru că suntem în preajma Hramului Catedralei Armene din București nu trebuie să uităm că fără contribuția sa acest lăcaș de cult, emblematic pentru armenii din România, nu s-ar fi construit. Dar să reamintim câteva date din biografia sa.
Studiile secundare le face la Veneția la școala Muradian. Apoi studiază dreptul la Paris. După aceea urmează studiile la Universitatea din Iași. După absolvire lucrează la juristul G. Ciumara. Iar în anul 1869 este numit procuror la tribunalul din Iași în cadrul comisiei de revizie. Apoi, în anul 1874 este numit procuror general. În anul 1876 părăsește domeniul judecătoresc dedicându-se doctrinei judiciare. Faima sa era cunoscută pretutindeni și datorită acestui fapt Mihai Sturdza Vodă îi încredințează rolul de apărător într-un caz foarte sensibil iar apoi l-a numit ca locțiitor al său în Moldova. În anul 1882 Buiucliu are funcția de reprezentant într-o instituție importantă din București Creditul Funciar Rural, funcție ce a deținut-o timp de cinci ani totodată având și un rol activ în partida conservatoare „Junimea”. În 1888 devine deputat iar în 1892 senator din partea județului Fălciu. În Camera Deputaților a luat apărarea, vorbind din partea Junimiștilor, lui I.C.Brătianu, care era acuzat de opoziția reunită. În 1894 a acceptat, cedând insistențelor, să facă parte din Curtea de Apel. Cunoscutul jurist T.Stelian, care apoi a fost numit ministru al justiției, a trimis cu acest prilej următoarea telegramă lui Buiucliu: „ Felicit Curtea de Apel, pentru onoarea pe care i-o faceți” Buiucliu face parte din Curtea de Apel până în 1908, 14 ani încheiați acordând servicii neprețuite justiției. La trecerea sa în neființă în anul 1912, în afară de prețioasa sa bibliotecă a lăsat Academiei Române un milion de lei, destinat studiilor limbilor orientale ( armeana, araba, turca, persana). Buiucliu era mare ofițer al ordinului „Coroana României” și „Steaua României”.
Dar Buiucliu nu se limitează doar la jurisprudență, el este un bun cunoscător al limbii armene și e pasionat de filologie. Prin eforturile sale s-a editat elegia istorică a lui Minas Tokatți, Cânt de jălire asupra armenilor din Țara vlahilor ( București, 1895 ) care descrie suferințele armenilor provocate de Ștefăniță Rareș Vodă în anul 1551. Buiucliu a tradus în românește această elegie și a publicat-o în revista „Convorbiri Literare” vol.29, însoțită de un studiu. Tot el a inițiat editarea la Veneția a cronicii de la Camenița care relatează evenimentele din anii 1430-1621 dintre Polonia si Moldova. Această Cronică a publicat-o ,fragmentar, în revista „Convorbiri Literare”.
A fost preocupat să demonstreze rolul armenilor în ridicarea mânăstirii Curtea de Argeș. El a publicat , în revista „Bazmavep” un articol, sprijinindu-se pe informațiile prezentate de Hașdeu, arătând că localitatea Argeș a fost fondată de armenii plecați din localitatea Argeș din Armenia, și rolul acestora în ridicarea Mânăstirii. Publicând articolul, redacția „Bazmavep” nu a creditat teoria lui Buiucliu, fără să argumenteze însă.
În biblioteca donată Academiei de către Buiucliu s-au găsit două manuscrise nefinalizate, unul în limba română, privind drepturile armenilor din Lemberg și un altul privind Mănastirea Argeș, în limba armeană. În acest din urmă manuscris rămăsese o scrisoare datată 14 aprilie,1912, adresată arhitectului Toros Toramanian, cu prilejul articolului său din revista „Anahid”, nr. sept-dec. În această scrisoare care nu a ajuns la destinatar Buiucliu scria: „ În ultimul nr. din Anahid, articolul dvs. dedicat arhitecturii armene și importantele refeririri la cronologia armenilor din România, îmi oferă prilejul să vă importunez cu un mic detaliu. Intenționez să comunic rumanahailor că tradiția lor privind arhitectul Manole se leagă de tradiția noastră cu arhitectul Manuel. Acest fapt poate sluji celor care afirmă că biserica Argeș din România a aparținut armenilor și a fost ridicată de un arhitect armean în stil armenesc, de cei plecați din Argeș (Armenia). Această coincidență istorică, înainte de a o scoate la lumină, doresc să aflu privitor la fragmentul citat de dvs, detalii privind în ce timp a fost scris, cine este autorul poeziei, și în fine, în ce sursă tipărită se află ea?”
Buiucliu era preocupat să evidențieze eforturile armenilor pentru propășirea patriei adoptive. El își exprimă însă nemulțumirea pentru unii clerici care pe nedrept au avut atitudini negative față de biserica armeană plecând de la unele concepții eronate bazate pe informații greșite.
Unul din meritele mari ale lui Buiucliu este însă capodopera vieții sale și anume Catedrala Armenă din Bucuresti. Aceast lăcas de cult nu s-ar fi ridicat dacă nu era Buiucliu. El a sugerat cum trebuie să fie planul catedralei, și a insistat să fie construită iar fără eforturile sale, arhitectul Maimarolu nu ar fi putut să realizeze acest monument.
ARPIAR S.
_________________
sursa: Hagop Dj.Siruni
NOTE
Mihail Sturdza Vodă (1794-1884) domn al Moldovei între 1834-1849.
Minas Tokatți (Minas din Tokat, 1510-1621) poet și menestrel (gusan), secretar al arhiepiscopului armean din Lvov. Dintre numeroasele sale scrieri mai cunoscut este „ Cânt de jălire asupra armenilor din Țara vlahilor”
Bazmavep -revistă literar-istorică-filologică, apare la Veneția începând din 1843 până azi.
ANAHID-revistă de cultură armeană care apare între anii 1872-1954, fondată de Arșag Ciobanian și tipărită la Paris la Tipografia Morris Pere et Fils între anii 1898-1949.
Toros Toramanian, (1864 Șabin-Karahisar-1934 Erevan) arhitect și arheolog, studii privind ruinele de la Ani, precum și alte monumente de arhitectură.
vezi alte articole apărute în revista Ararat și pe araratonline.com
Constantin Erbiceanu -Centenar Grigore Buiucliu
Ecaterina Ionescu – Un armean generos, Grigore M. Buiucliu
Lanis Anton Șahazizian – Grigore M. Buiucliu, un mare român și un mare armean
Michael Magharian: 
Gabriel Antonie Lazarovici: 
Garabet Haciaturian: 
Gurau arsaluis: 
EUGENIA: