Mihai Stepan Cazazian

REMEMBER / Dispariția lui ZADIG Muradian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

cele doua capete mici, tunși scurt, Zadig la dreapta lui Siruni și Anush la stânga

Ne-am reunit duminică,8 Martie, cu ocazia karasunc-ului ( parastasul de 40 de zile ) de la dispariția lui Zadig Muradian.

În viața fiecăruia
dintre noi sunt momente de durere și tristețe și suntem puși în situația de a
“asista”, deoarece altceva nu putem face, la dispariția unei rude, prieten sau
al unei cunoștințe. ”Asta este viața” spunem noi. Ar fi o consolare ?  Scriu aceste rânduri pentru Zadig, nu doar
pentru că a fost o valoare, reușitele sale științifice ca membru al diverselor
Academii din Franța, din România sau din Armenia fiind cunoscute dar a fost și singurul
meu prieten academician, o onoare pentru noi toți romanahayi. Scriu pentru că
am simțit nevoia de a împărtăși durerea mea de a pierde un simbol al vieții
mele, primul meu prieten din copilărie. Datorită relațiilor noastre familiare, Zadig
a fost să fie prima persoana care mi-a devenit apropiat…aveam 4-5 ani. Atât
pentru Agop ( fratele meu), cât și pentru mine, el a fost printre primii membri
ai generației noastre. La început el la București, noi la Ploiești  am avut din când în când ocazia să fim
împreună, să ne jucăm ca toți copiii. Printre altele nu pot uita o dată la care
familiile noastre au participat la festivitățile armeano-române din 8 August
1939  la Vălenii de Munte, în prezența
personalităților istorice, Nicolae Iorga, Grigore Trancu Iași și H. Dj. Siruni.
Sărbători imortalizate într-o fotografie pe care am moștenit-o din întâmplare,
în care, cum se vede, împreună cu Zadig am reușit să ne strecurăm și să ajungem
în aproprierea ilustrelor personalități (cele doua capete mici, tunși scurt, el
la dreapta lui Siruni și eu la stânga).

Peste ani, când am
devenit bucureșteni, anii adolescenței noastre, activi și plini de proiecte am
reușit, printre altele, să contribuim împreună cu Zadig, Garbis Atamian, Alice
Agonaian și alții la înființarea grupului “Sevan”. Mijloc de a ne întâlni, un
cerc cultural unde fiecare încerca să-și afirme talentul celor 16-18ani  pe care îi aveam la acea epocă. După o perioadă
în care nu ne-am văzut ne-am regăsit la Paris, fiecare cu activitățile sale dar
prezenți la adunările familiare și reuniunile romanahay-lor. Zadig a fost un
demn urmaș al tradiției Muradienilor, cunoscută de toți armenii din București.
Cine nu își aduce aminte de firma “Zadig”, pe vremuri o instituție.

Împreună cu Aida el a
întemeiat o frumoasă familie, cu cei doi copii, Vanic și Talin. Își împărtășea
dragostea între cuibul său intim dar, în același timp, îndeplinind și rolul de
protector al celor două dragi surori, Siran și Alice. Fericiți până în ziua
când cumplita soartă l-a răpit pe Vanic, tragedie pentru un tată, pentru
părinți, pentru toți cei din jur. De neconsolat, Zadig a trăit această dramă
“singur” și, în ciuda intimității relației noastre în nici o ocazie nu l-am
auzit abordând subiectul. A dorit, poate, să păstreze această mare durere numai
pentru el și s-o poarte cu el.
În ultimii ani aveam obiceiul, cel puțin odată pe luna, să ne întâlnim și să luăm
masa împreună, într-un bistro din Paris. Era un gurmand. Având în vedere
vârstele noastre respectabile și prin câte am trecut vă închipuiți că nu ne
lipseau subiectele de taifas.
Acum îl înțeleg mai bine pe tata, Dumnezeu să-l odihnească, care în ultimii ani
de câte ori îl vedeam îmi spunea “mantces, mart ci manadz”. Pe atunci nu
înțelegeam ce vrea să spună…

În calitatea lui de
astrofizician, pasiunea și cercetările sale erau daruite cercetării enigmelor
soarelui. Înălțat acum în infinitul cerului, să-i fie dragului Zadig, calea
luminoasă și țărână ușoară.

 „Astvadz hokin lusavore”.

Anush KIRMIZIYAN