REMARCABILĂ PREZENŢĂ ARMEANĂ LA CEL DE-AL XII-LEA CONGRES INTERNAŢIONAL DE STUDII SUD-EST EUROPENE (Bucureşti, 2-6 septembrie)

            Capitala
României a găzduit acest Congres consacrat dinamicilor politice, sociale şi
religioase în Europa de Sud-Est, evenimentul fiind organizat de Comitetul
Naţional Român de Studii Sud-Est Europene şi de Asociaţia Internaţională de
Studii Sud-Est Europene.

            Parteneri
au fost Universitatea din Bucureşti, Biblioteca Sfântului Sinod, Arhivele
Naţionale ale României, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Naţional de Artă al
României, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Ţăranului Român,
Colegiul Noua Europă, Festivalul Internaţional „George Enescu” şi Universitatea
Naţională de Muzică din Bucureşti.

            Comitetul
Ştiinţific al Congresului l-a avut ca preşedinte pe acad. Ioan Aurel Pop
(preşedinte al Academiei Române), preşedintele Comitetului de Organizare fiind
Andrei Timotin (Director al Institutului de Studii Sud-Est Europene). Consiliul
Comitetului Internaţional  de Studii
Sud-Est Europene –  secretar general
acad. Răzvan Theodorescu.

            Dintre
expoziţiile care au avut loc cu acest prilej amintim de „România şi Europa de
Sud-Est. Mărturii istorice în colecţii ale Muzeului Naţional de Istorie a
României”, „Manuscrise bizantine din colecţiile Bibliotecii Academiei Române”
şi „Spaţii plutitoare – Hărţi ale Regiunii Dunărene” (1650-1800)”

            De
asemenea, au avut loc prezentări de cărţi, mese rotunde, un târg de carte,
programe muzicale şi, iar la sfârşitul lucrărilor, excursii în zone de interes
ale României.

            Au
participat numeroase personalităţi ştiinţifice – univesitari şi cercetători
ştiinţifici din peste 20 de ţări europene, inclusiv din Republica Moldova, din
spaţiul caucazian (Armenia, Georgia), precum şi din Israel, Japonia, China,
Canada şi SUA.

            Am
avut plăcerea să constatăm  participarea
unei consistente delegaţii de universitari şi cercetători de renume din
Armenia,  Franţa, Israel şi Rusia.
Lucrările au avut loc la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

            O parte din comunicări au avut loc pe marginea temei „De la Ani în România: istorie, tradiţie şi iconografie”, ele fiind conduse cu competenţă de conf.dr.Anna-Leyloyan-Yekmalyan, de la Institutul Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale din Paris (Secţia de artă medievală a Armeniei şi Caucazului), şi prof. dr. Karen Khachatryan, de la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Erevan.

            Prima
a luat cuvântul vechea noastră cunoştinţă Lusine Sargsyan, fostă
bursieră a Colegiului Noua Europă din Bucureşti, în calitatea sa de
cercetătoare la Institutul de Manuscrise 
Matenadaran „Mesrop Mashtots” din Erevan, care în decursul anilor a
efectuat îndelungate cercetări în instituţii româneşti – arhive, muzee,
biblioteci – care posedă tezaure ale culturii armene.

De asemenea, să ne amintim că, în 2014, a
ţinut o interesantă prelegere la Centrul Cultural Armean din Bucureşti despre
primele rezultate ale cercetărilor sale. Ulterior, a publicat ample studii pe
această temă în „Revue des études sud-est européens” din 2016 şi 2017, pe care
le-am comentat, la vremea lor, în publicaţii de cultură, precum „România
literară” şi „Tribuna”. De această dată, L. Sargsyan   s-a referit la „Evanghelia armeană de la
Surkhat, care datează din sec. al XIV-lea”, înainte de care a făcut o amplă
trecere în revistă a unor manuscrise şi talismane armene, aflate în colecţii
din România, cum ar fi  Arhivele
Naţionale ale României (Filiala Cluj-Napoca), Biblioteca Academiei Române,
Biblioteca Casei de Cultură Armene „V.şi H. Dudian”, a Arhiepiscopiei Armenilor
din România etc.

            Au urmat alte trei vorbitoare, de asemenea, cunoscute din precedentele
lor vizite în România.

            Astfel,  Mariam Vardanyan, lector la catedra de
Istoria şi Teoria Artei Armene de la Universitatea de Stat din Erevan, a vorbit
despre „Crucile de altar armeneşti în tradiţia bisericii armene din
România”, unele dintre ele provenind de la Van-Vasburacan în ultimele
două-trei secole ale mileniului trecut, cele mai deosebite fiind cele din
bisericile armene din Botoşani  sau aflate
în colecţia Arhiepiscopiei Armenilor din România. Foarte grăitoare
ilustraţiile.

             Dr. Seyranush Manukyan, profesor
asociat la catedra de Istoria şi Teoria Artei Armene de la Universitatea de
Stat din Erevan, precum şi cercetător principal la Institutul de Arte al
Academiei de Ştiinţe din Republica Armenia, s-a referit la „Arta icoanelor
la armenii din România”. D-nia sa a făcut o analiză aplicată  unui număr mare de  icoane, dar şi iconostase aflate în biserici
armene, răspândite pe teritoriul României, construite în ultimele două-trei
secole, căci cele din bisericile de la Botoşani sau Iaşi, care datează din
secolul al XIV-lea, nu au mai dăinuit de-a lungul timpului. Şi această temă a
fost bogat ilustrată cu reproduceri ale icoanelor studiate.

             Am avut plăcerea să o reîntâlnim pe dr. Hasmik
Stepanyan, de la Institutul de Studii Orientale din Erevan, care în
octombrie 2013, participase la Conferinţa internaţională „Patrimoniul comun
româno-armean”, care s-a ţinut în sălile Bibliotecii Naţionale a României şi
ale Muzeului Satului din Bucureşti. Cu acel prilej, d-nia sa se referise la
lucrarea monumentală „Bolisul şi rolul său” a savantului armean Hagop Djololian
Siruni (1890-1973), membru post-mortem al Academiei Române. De această dată,
invitata Congresului s-a oprit la „Două cărţi istorice fundamentale ale lui
H. Dj. Siruni: a.”Bolisul şi rolul său”, b. „Pagini din viaţa lui Manuk
Bey”.

            Referindu-se
la „Bolisul şi rolul său” a spus că această amplă lucrare a fost
publicată la Beirut în anii 1965-1987, cele patru volume  având 664p., 592 p., 688 p. şi 480 p.,
ultimele două fiind apărute postum. Vorbitoarea a subliniat că lucrarea
amintită este indispensabilă pentru oamenii de ştiinţă care lucrează în
domeniul istoriei şi culturii  Imperiului
Otoman şi al armenilor occidentali. Cea de-a doua lucrare istorică importantă a
lui H. Dj. Siruni, la care s-a referit vorbitoarea, a fost „Pagini din viaţa
lui Manuk Bey”, lucrare apărută în limba armeană, dedicată „proeminentului
diplomat al Imperiilor Otoman şi Rus, om politic, negustor şi bancher de înaltă
clasă, filantrop naţional Manuk Bey Mirzaian (1769-1817)”.

            Semnalăm cu bucurie participarea la lucrările Congresului a tânărului
doctorand David Neagu, licenţiat al Facultăţii de Istorie a
Universităţii din Bucureşti şi, de puţine luni, student la cursurile de limba
armeană (cu vădite progrese), predate de prof. Alice Ghukasyan la Departamentul
de Filologie Rusă şi Slavă al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a
Universităţii din Bucureşti. D. Neagu îl are, în calitate de coordonator
al tezei sale de doctorat, pe prof. dr. Andrei Pippidi., cunoscută
personalitate a vieţii culturale şi ştiinţifice din România, cunoscător al
istoriei armenilor. Vorbitorul s-a referit la „Regatul Armean al Ciliciei
între ilkhani şi latini:1289–1307”, bazându-se pe o bogată
bibliografie.

              În cadrul temei „Doctrine, mişcări şi
regimuri totalitare în sud-estul european al sec. al XX-lea”, Hervé
Georgelin, lector la Departamentul de Studii Turce a Universităţii
Naţionale şi Capodistriene de la Atena, a vorbit despre o temă mai puţin
cunoscută în România: „Un tânăr armean încearcă să înfrunte statul turc în
cel de-al Doilea Război Mondial: de la tentaţii bulgare la „recrutări” în
Turcia – Cazul lui Zaven Biberian”. Iată despre cine este vorba: Zaven
Biberian (1921-1984) a fost un jurnalist armean şi activist politic cu vederi
de stânga, la început, din Turcia. A urmat liceul iezuit „Sf. Iosif” din
cartierul Kadiköy  al Istanbulului. Autor
al unor pagini de ficţiune şi nonficţiune.  . În 1959, a publicat la Istanbul romanul
„Lepădătura”, reluat în franceză, în 2015 la Geneva, sub titlul „La Trainée”.
În 1962, tot la Istanbul, a publicat la editura „Aras” romanul „Indrăgostiţii
fără bani”, iar mai târziu – 1970, 1984 
şi 2007, tot la „Aras” i-a apărut „Crepusculul furnicilor”,  un roman complex despre modernitatea
armenilor occidentali.

Romanul a fost tradus din armeană în franceză
şi reeditat în 2012 de către Hervé Georgelin. De subliniat că Zaven Biberian a
mai scris direct în franceză volumul „Car vivre, c’était se battre et faire
l’amour”, apărut postum la „Aras” din Istanbul în 2019. Volumul reprezintă un
vast  fragment autobiografic. La vârsta
de 19 ani, Zaven a cunoscut câte ceva din trecutul armenilor în timpul
Imperiului Otoman. A experimentat el însuşi politica de discriminare faţă de
armeni. Cunoştea însă prea puţine despre conaţionalii săi din RSSArmeană. A
vrut să devină activ de partea corectă. A intervenit cel de-al Doilea Război
Mondial şi, pentru  a scăpa de recrutare
în serviciul militar al Turciei, s-a refugiat în Bulgaria, la Filipe (Plovdivul
de azi) Acolo a întâlnit persoane care au avut impact asupra ideilor sale
politice, dar şi asupra viitoarei sale creaţii literare. Tot acolo a aflat ce
fac armenii pentru libertatea poporului lor. Pentru scurtă vreme, a fost
fascinat de Federaţia Revoluţionară Armeană (Daşnakţutyun), ca o posibilă
răzbunare faţă de sovietizarea Armeniei şi, totodată, a Genocidului comis de
otomani. Pe de altă parte, fascismul, ca o posibilitate de conectare cu
trecutul, îl calmează şi se vindecă de ideologiile nocive. Întors în Turcia,
este înrolat în armată, fără a căpăta arme, dat fiind statutul său de
„ghiaur”  şi în batalioane de muncă
forţată (ceea ce se întâmplase şi în 1915 cu bărbaţii armeni!). Cu acest
prilej, cunoaşte mai bine diverse regiuni profunde ale Turciei, înţelegând mai
bine trecutul şi prezentul… În ultimii ani de viaţă, s-a confruntat cu
dificultăţi financiare. A rămas o figură controversată a Diasporei armene… Am
zăbovit mai mult asupra acestei teme, necunoscută pentru mulţi dintre
conaţionalii din România.

            În cadrul temei „Credinţa şi provocările puterii profane: Ce s-a pierdut din Ortodoxie?”, Lusine Gushchyan, cercetător la Departamentul Caucaz, Crimeea, Asia Centrală şi Kazakhstan al   Muzeului de Etnografie  Rusă din St. Petersburg, în colaborare cu Valentina Fedchenko, de la Şcoala Practică de Studii Superioare din Paris, a prezentat comunicarea „Fenomenul pelerinajului creştin după exemple ale culturilor armeană şi greacă”, referindu-se, evident, şi la exemplificări din România.

            În cadrul primei părţi a altei teme principale „Apocrifele biblice în sud-estul european – Variaţiuni şi transmiterea din Antichitate până în epoca modernă”, a  luat cuvântul prof.dr.Michael E.Stone, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, specialist în studii armene, care în colaborare cu cercetătoarea Edda Vardanyan, de la Institutul Matenadaran „M. Mashtots” din Erevan, dar şi cercetător la Centrul de istorie şi civilizaţie din Paris, a redactat comunicarea  „Lupta lui Iacob şi a Îngerului oglindită în scrieri apocrife”.

Ţinem să amintim că prof, dr, Michael E. Stone este o personalitate marcantă în viaţa ştiinţifică israeliană şi internaţională, cu un accent special pe Armenia, unde a contribuit, în ultimii ani, la cercetarea şi studierea unor pietre funerare evreieşti, descoprite cu aproape două decenii în urmă, şi la amenajarea unui muzeu evreiesc în localitatea  Eghegis, din provincia Vayots Ţor. Amintesc că atât despre descoperirea cimitirului evreiesc, cât şi despre inaugrarea sa am avut prilejul să scriem în revista „Realitatea evreiască” din 2008, respectiv, 2018.

            În
încheiere, toţi participanţii armeni, români şi străini la comunicările legate
de teme armeneşti merită călduroase felicitări. În urma discuţiilor ,care au
avut loc după fiecare comunicare, a devenit evidentă necesitatea aprofundării
tuturor temelor de interes, atât pentru România şi Armenia, cât şi pentru
cercetătorii ştiinţifici de pe alte meridiane.

            O
mai mare grijă din partea organizatorilor bucureşteni, pentru a mai bună
eficienţă publicitară, ar fi putut asigura un auditoriu mai numeros şi, mai
ales,  prezenţa unor conaţionali armeni,
în semn de respect faţă de atâtea personalităţi de vază.

            Oricum, atât prezenţa cercetătorilor armeni, cât şi a celor din alte ţări, prin bogatul şi interesantul conţinut al comunicărilor, totul a contribuit la îmbogăţirea experienţei ştiinţifice internaţionale şi la mai buna cunoaştere a unor teme de interes major pentru viaţa culturală, ştiinţifică şi spirituală a ţării noastre.

***

După terminarea lucrărilor Congresului, înainte de a pleca într-o excursie prin ţară, câţiva dintre delegaţii armeni la cel de-al XII-lea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene, au vizitat Casa de Cultură „V. şi H. Dudian” a Eparhiei Armenilor din România (muzeul şi biblioteca), după care au fost primiţi de P. S. Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Eparhiei Armene din România, căruia i-au mulţumit pentru sprijinul acordat în vederea participării lor la acest Congres.

            De
asemenea, două dintre persoanele participante la Congres au avut o întrevedere
cu Varujan Vosganian, preşedinte al Uniunii Armenilor din România, cu care
prilej au mulţumit pentru sprijinul acordat.

Madeleine KARACAŞIAN

by Redactor