RELAȚIILE  FRANCO-ARMENE – DE LA  GALIA  LA  REPUBLICA  FRANCEZĂ

Istoria  nu s-a bucurat de simpatia elevilor  niciodată. Cu noianul ei de date, cifre, persoane necunoscute, războaie, tratate, și moduri de predare, adeseori monotone și plicticoase, solicitarea de a memora tot acest material aparent inutil făcea ca lecțiile de istorie să intre pe o ureche și să iasă pe alta. Și totuși am avut și profesori pasionați care au reușit să prezinte elevilor o istorie vie, legată și de prezent, imprimându-ne în suflet personalități, evenimente, semnificații. Mi-amintesc de lecțiile de istorie predate de Vasken Balgian iar mai apoi de Prof. Gh.Velcescu care au reușit nu numai să se facă iubiți și respectați dar au obținut ca istoria povestită de ei să se aștearnă în sufletele noastre de elevi pentru totdeauna.

Acum, când, temerar, încerc să relatez lungul drum al relațiilor franco-armene, știu că nu voi reuși nici pe departe să egalez pe cei mai sus citați. Și totuși, cărțile, revistele, și alte surse care mă privesc mute din locurile lor mă îndeamnă să împărtășesc noianul de date și altora, cei care nu au timpul sau ocazia să le întâlnească. Iar ignorarea trecutului este marcată de cele două dictonuri inebranlabile : „Poporul care își uită trecutul – nu are viitor” și „ Aceea care își uită trecutul sunt condamnați să-l repete”…

Cei mai mulți dintre noi, vis-a vis de tema enunțată, își vor aminti de recentul forum franco-armean de la Paris, unii de finalul romanului lui Franz Werfel și câțiva de orientaliștii francezi care s-au ocupat  de armenologie, de pildă F. Macler sau Y.Ternon.

Însă contactele dintre cele două popoare sunt cu mult mai vechi și începuturile, firave ca orice început, se raportează la timpurile Imperiului Roman, și a vechii Galii, cea cucerită odinioară de Cezar (Commentarii de bello Gallico).

Este vorba, mai întâi, de Baruyr Haykazn (276-368) cu numele său grec Proeresios. Născut în Cesareea, el se afirmă ca un orator vestit, și conduce o școală de oratori la Atena. Printre elevii săi se numără Iulianos, viitorul împărat (331-363) teologul Grigore de Nazianț (330-390) , Barseh Chesariați și altii. Roma l-a apreciat îndeosebi, ridicând o statuie, în timpul vieții sale cu inscripția „Rerum regina Roma-regi Eloquentiae”. Relațiile armeano-galeze se derulau prin intermediul Imperiului Roman cu care Armenia avea strânse legături, printre altele și prin mișcările de trupe romane care cuprindeau și luptători gali, uneori însoțiți și de negustori, ceea ce explică prezența monedelor galeze găsite de arheologi în Armenia.

Viitorul împărat Iulian (331-363) întâlnește la Atena pe Baruyr care era student și va deveni un savant al timpului său. Devenit Prefect al Galiei, Iulian îl cheamă pe Baruyr la Luteția (viitorul Paris)  numindu-l consilier în campania sa contra Germanilor și care se termină prin victoria lui Iulian la Strassbourg (357)

Apoi mai putem pomeni și de  Istoria Francilor, a lui Grigor din Tour , în care se povesteste de cei 48 de martiri, relatată de un călugar armean Simon, martor la distrugerea Antiochiei și persecuția armenilor de către Perși. Simon a scăpat plătind răscumpararea și a fugit în Galia.

Dar relația cu Galia se mai reînoadă și cu Magistrul Grigor Dalaratsi, originar din Armenia Mare, și care la finele sec. IV, călătorește predicând creștinismul, merge la Roma și apoi în Galia, unde la propunerea parohului din Gap rămâne ca preot până la sfârsitul vieții sale (21 sept 404). Biserica în care el a fost paroh a fost renovată în 1640 iar din 1970 armenii vin in pelerinaj aici în memoria acestui preot.

Venind în evul mediu, vom aminti de  Hetum  Batmici ( 1235-1308), călugăr, cronicar și scriitor. La un moment dat a fost și Sparapet (1294-1305). A  avut copii pe Oșin Zălog, și Constantin Conetabilul. S-a păstrat o miniatură din sec. XV, cu Hetum care oferă lucrarea sa Papei Clemens al V-lea. Numele spritual al lui Hetum era Anton. A scris o cronică a Armeniei. Se trăgea din familia Hetumizilor. A avut câteva victorii împotriva sultanilor egipteni. În 1305 transmite slujba sa de Sparapet fiului său Oșin, apoi pleacă în Cipru.  La cererea Papei Clemens V, scrie o cronică a tătarilor-mongolilor, care cuprinde informații valoroase despre Orient, Armenia, Caucaz, și ținuturile învecinate. Aceasta cronică este scrisă în franceza medievală, și a fost tradusă în franceză, latină, italiană, engleză, olandeză etc. În anul 1842, M.Avgherian a tradus-o din latină în grabar.

Secolul al 14-lea ne aduce informații despre un călugăr (Friar Minor, ordin înființat în 1209 de Francisc de Assisi) din ordinul Franciscan, și care a redactat o cronică a Armeniei Ciliciene, rămasă necunoscută până la finele sec XIX. Numele său este Jean Dardel ( Հովհաննէս Տարտէլ). Iată povestea sa: În anul 1377, Dardel pleacă la Ierusalim. Pe drum, la Cairo îl cunoaște pe regele Levon al V-lea  de Lusignan, care era făcut prizonier de trupele sultanului din Egipt. La întoarcerea din Ierusalim, la rugămintea regelui captiv, Dardel rămâne la Cairo în calitate de duhovnic  al lui Levon. Prin eforturile depuse de Dardel, Levon al V-lea este eliberat (în 1382) pentru care fapt Papa Urban al VI-lea, îl ridică pe Dardel la rangul de episcop. Cronica redactată de el, în franceza veche, a fost tradusă ulterior în grabar. E  posibil  ca însuși Levon al V-lea  să fi dictat cronica lui Dardel. . Este relatată pe scurt istoria Armeniei Ciliciene, de la începuturi până la 1375, anul capturării lui Levon. După aceasta dată faptele sunt relatate mai amânunțit.

PERSONALITATI

În decursul timpului în Franța s-au manifestat oameni de cultură francezi și armeni exprimând poziții de apărare a intereselor   poporului armean agresat în mod barbar de ocupanți seculari care au urmărit nimicirea și asimilarea armenilor prin cele mai feroce metode. Vom prezenta numele acestor personalități, majoritatea bine cunoscute, și din lipsa de spațiu, nu ne vom opri la toți, ci numai la câțiva, pentru caracterizarea lor.  Această listă are menirea îndosebi de a sugera numărul mare a acestor personalități, iar cei ce doresc pot să găsească pe larg pe internet detalii asupra activității și operei lor. Vom încerca să le grupăm după principala lor activitate.

Oameni politici

Jean Jaures (1859-1914), Aristide Briand (1862-1932), Misak Manușian (1906-1944), Eduard Baladur (1929),

Scriitori :

Avedis Aharonian (1866-1948), Arșac Ciobanian (1872-1954), Henry Barbusse (1873-1935), Armen Dorian (1892-1915), Daria Gamsaragan (1902-1986), Buzand Topalian (1902-1970), Nicoghos Sarafian (1902-1972),  Șahan Șahnur (1903-1974),Artur Adamov (1908-1970), Ruben Melik (1921-2007), Vahe Godel (1931), Hilda Calfaian-Panossian (1942),

Oameni de artă:

Armenag Șahmuradian (1878-1939,) Henry Verneuile / Așot Malakian (1920-2002), Charles Aznavour (1924-2018), Rosy Armen (1939), Silvie Vartan (1944)

Științe:

Mikel Der-Boghosian (1925-1996), Zadig Muradian (1930-2020)

Istorici, armenologi:

Victor Langlois (1829-1869), Auguste Carierre (1838-1902),Frederic Macler (1869-1938) Rene Grousset (1885-1952), Hrand Pasdermagian (1904-1954), Yves Ternon ( 1932), Claude Mutafian (1942), Jean Pierre Mahe (1944) Raymond Kevorkian (1953),

Artisti plastici:

Zakar Zakarian (1849-1923), Sarkis Diranian (1859-1938), Vartan Mahohian (1869-1937), Edgar Chahine (1874-1947), Leonardo Benatov (1899-1972), Jean Carzou (1907-2000) Zareh Mutafian (1907-1980), Jansem (1920-2013), Richard Jeranian (1921-2019), Edmond Kiraz (1923-2020) ,Evghenia Sarkisian Sare (1959)

Este evident că aceste liste nu sunt exhaustive, după cum am spus intenția nu a fost enciclopedică ci sugerarea unui număr important de oameni de cultură care au trudit în Franța pentru strângerea legăturilor dintre cele doua popoare.  Franța nu a rămas indiferentă. Unii dintre cei de mai sus au devenit membrii ai Academiei Franceze, alții au fost decorați cu Legiunea de Onoare, nu mai punem la socoteală premiile și alte distincții.

Putem remarca însă că o parte au trăit pe timpul masacrelor hamidiene, iar majoritatea au asistat la genocidul planificat de Junii Turci. Franța s-a ridicat, prin reprezentanții ei cei mai de seamă în apărarea armenilor. S-au pronunțat discursuri înflăcărate, s-au scris articole  impetuoase, s-au organizat acțiuni de protest repetate. Intelectualitatea europeană i-a ascultat. Făptașii, au rămas surzi în întunecata lor barbarie. Armenii s-au emoționat, unii au dat bani, puțini au pus mâna pe arme.

Cu toate că nu ne vom lansa in prezentarea tuturor acestor oameni de cultură, vom spicui totuși datele biografice ale  unora, spre ilustrare, ținând seama de faptul că cititorii ar avea de furcă căutând sursele mai vechi.

Victor Langlois. A publicat studiile sale arheologice privind descoperirirle sale din Cilicia (1861): Voyage dans la Cilicie et dans les montagnes du Taurus, a  studiat relațiile dintre Franța și Armenia pe timpul cruciadelor. În 1863 a publicat o carte consacrată masacrării armenilor de către turci Les Arméniens de la Turquie et les Massacres du Taurus .A scris o istorie a Armeniei : Histoire des Arméniens (1880).

Avedis Aharonian, scriitor și om politic. În anul 1919, a fost șeful delegației Armene la Conferința de Pace de la Paris, împreună cu Boghos Nubar, unde a semnat Tratatul de la Sevres, formulând „Armenia Wilsoniană”. După 1920 a trăit la Paris.

Arșac Ciobanian a depus multă muncă pentru a prezenta  literatura armeană în Franța  și alte țări europene, a tradus în franceză poeți armeni mai vechi și mai noi, (trei volume , 1918-1929). Conferințe în Franța și România.

Jean Jaures . În februarie 1903, în discursul rostit la Paris, Jaures a criticat măcelurile hamidiene din 1894-96. „A sosit timpul, ca opinia publică europeană, să se urnească din punctul mort…De șapte ani, pentru poziția adoptată de marile puteri în Problema Armeană, și noi și Europa se lovesc de dificultăți la fel ca în  problema  macedoneană. Această prelungită indiferență, a generat o stare criminală dintre cele mai mari, care a șters urmele măcelurilor monstruoase…Dacă această indiferență a Europei era o mare infracțiune, ea a fost totodată și o mare greșeală …Atitudinea noastră fată de Armenia de acum șapte ani, a încurajat pe sultan și acele infracțiuni și fărădelegi, care  conduc mereu la turlburări”

Aristide Briand. A fost propus de ministrul afacerilor externe la negocieri : Aristide Briand în această calitate a insistat pentru a furniza trupe conform angajamentului francez, așa cum s-a convenit în acordurile Sykes-Picot , care erau încă secrete. Negocierile au avut loc sub conducerea lui Boghos Nubar din partea armeană. Autoritățile armene s-au întâlnit și cu Sir Mark Sykes și Georges-Picot . Sprijinul armean, numit Legiunea armeană , urma să fie comandat de generalul Edmund Allenby  ; cu toate acestea, dincolo de acord, armenii au luptat în Palestina și Siria . A fost nevoie de mai puțin de o lună pentru a ajunge la decizia finală de a crea Legiunea Armeană.

Părțile au convenit asupra diferitelor puncte:

• crearea Legiunii a fost menită să autorizeze contribuția armeană la eliberarea Ciliciei de Imperiul Otoman și să ajute armenii să-și realizeze aspirațiile naționale prin crearea unui stat în regiune;
• Legiunea urma să lupte numai cu Imperiul Otoman și numai în Cilicia;
• Legiunea urma să devină nucleul viitoarei armate armene .

Acordul era cunoscut de Talaat Pașa , membru al guvernului otoman  : o copie a acestor informații a fost găsită în arhivele otomane.

Frederic Macler, Șeful catedrei de limba armeană de la Școala de limbi orientale din Franța. În 1919 este co-fondator al publicației Societe des etudes armeniennes,  împreuna cu Charles Diehl, Antoine Meillet, Gustave Schlumberger ș.a. Iar în 1920, creează la Revue des etudes armeniennes (1920-1933).  Publicații, articole numeroase pe teme de armenologie precum si o listă completă a manuscriselor armene din Bibloteca Națională a Franței. Prieten cu Nicolae Iorga.

Jean Carzou, pictor, ilustrator, scenograf, membru al Institute de France, Academie des beaux Arts, laureat al National Ordre de Merite de France. Colecțiile picturilor și lucrărilor sale graficilor sale se află la: Muzeul Ermitage, Michigan Museum of Art, the Art Institute of Chicago, the Fine Arts Museums of San Francisco, ș.a.

Jansem, pictor. Decorat cu Ordre des Arts et des Lettres, Chevalier de la Legion Francaises, (2002)

Henry Verneuile / Așot Malakian/  Celebru regizor de film : Inamicul public nr 1, Oameni fără importanță, Vaca si Prizonierul, Președintele, A 25-a oră, Clanul Sicilienilor, Șarpele, O mie de milioane de dolari, I de la Icar, și filmele cu tematică armenească: Mayrig și 588 Rue Paradis.

Artur Adamov, Reprezentant al teatrului contemporan de avangardă (teatrul absurdului). Dramaturgie întemeiată pe procedeele antiteatrului, de o extremă sobrietate a realizării, ce simbolizează absurditatea condiției umane, singurătatea și neliniștea, mutilarea morală.

Eduard Baladur, Om politic ,de origine armeană, a fost Prim Ministru în guvernul francez în anii 1993-1995.

Charles Aznavour este mult prea bine cunoscut, nu numai prin arta sa muzicală, dar si prin actele sale de binefacere și ca ambasador onorific al Armeniei.

Zadig Muradian (rumanahay stabilit la Paris) astrofizician, s-a dedicat studiului fizicii solare.

Raymond Kevorkian istoric stabilit în Franța autor a unui monumental volum dedicat prezentării Genocidului, precum și altor studii istorice.

                                                          ***

Muntele Musa. În iulie 1915, când vestea genocidului a ajuns în Cilicia, mai multe sate s-au unit si au organizat o rezistență armată pe muntele Musa. Aceste sate au fost: Cabusia, Yoghonoluk, Bitias, Vakef, Kheter Bey, Hagi Habibli. Ei au rezistat 53 de zile, (iulie-septembrie 1915) unul din lideri a fost Movses Der-Kalusdian. Ceilalți au fost preotul Dikran Antreasian, Yesaiy Yakubian, Aprahamian (șeful aprovizionarii), Nerses Kazangian. Ei au fost salvați de escadra franceză din Mediterana, sub comanda lui Dartige du Fournet. Navele au fost: Guichon, crucișătoarele D’ Estrees, Amiral Charnu, Dupleix. Refugiații, circa 5000,  au fost transportati la Port Said. Faptele l-au inspirat pe Franz Werfel care a scris romanul „Cele 40 zile de pe Musa Dagh” (ecranizat 1982).  Filmul The Promise, cuprinde si el aceste evenimente.(2016)

Franța adoptă în 2001 o lege prin care evenimentele din 1915 sunt recunoscute ca fiind genocid. Iar în 2012 se adoptă o nouă lege prin care sunt pedepsiți cei care neagă genocidul armean. Senatul Francez, la 27 noiembrie 2020 a votat în unanimitate o rezoluție consultativă prin care se recunoștea independența Karabakhului. Însă razoluția nu a devenit lege pe motiv că nici o țară nu a recunoscut Karabakhul ( Arțahul) și nici chiar  Armenia nu a făcut-o.

La capitolul relațiilor franco-armene putem adăuga o serie de fapte diverse care atestă aceste legături. Nu mai e nevoie să reamintim că în antichitate dar și în Evul Mediu, Armenia era principalul exportator de purpură utilizată de casele princiare si de clericii catolici, celebrul Vortan Garmir, pe care casele regale franceze îl importau mereu. Aici putem adăuga articolul le papiere d’Armenie care avea mare căutare în Franța înainte de dezvoltarea chimiei cosmeticelor. Vechimea relațiilor o atestă și inscripția din Biserica Sf Maria din orasul Tarascon, unde sunt utilizate cele 36 litere armene fără cele 3 adăugate  abia în sec XIII. La muzeul Louvre se află statuia regelui Tirides I, (Dărtad I) executată ca un omagiu din partea împăratului Nero.

Venind în sec al XIX-lea, vom aminti că celebrul scriitor francez Alexandre Dumas-tatăl, a făcut o lungă călătorie în Armenia în perioada 1858-1859.

Cafeaua nu era complet necunoscută în sec XVII la Paris, era adusă în mici cantități de călatorii care se aventurau în orientul cel plin de pericole. Consumată ocazional, în cercuri restrânse era totuși  cunoscută și nu era căutată de publicul larg. Cu ocazia unui târg organizat în Piața Saint Germaine  un armean Harutiun sau Pascal (traducerea din armeană a numelui sau) deschide o cafenea unde se servea cafeaua pregătită cu artă. Harutiun are un mare succes si obiceiul cafelei se răspândește în tot Parisul și ajunge și la curtea regelui. Dar odată cu încheierea târgului Harutiun e obligat să se mute în altă locație unde vadul nu era propice desfacerii cafelei. El atunci își mută afacerea la Londra, dar asta e altă poveste.

                                                          ***

          Este impresionant numărul orașelor din Armenia,mai mari sau mai mici înfrățite cu orașele franceze. Sunt peste 18 localități cu totul: Vagharșhapat, Artashat, Arapkir, Vanadzor, Gumri, Oshakan, Ashtarak, Gavar, Nor Hagin, Abovian, Sevan etc. Unele orașe, cum este și Erevanul, sunt înfrățite cu mai mult de doua sau chair trei orașe diferite din Franța. Dacă asta presupune și relații socio-culturale și turistice atunci lucrurile se prezintă minunat!

          În mai multe orașe din Franța sunt așezate khacikaruri comemorative legate de genocid. Personal am văzut un astfel de monument-fântână la Saint Etienne așezat în Place d’Armenie. În anul 2006, a fost organizată o expozitie de 40 khacikaruri prezentate la Luvru.

          Relațile nu se limitează doar la atât. În anul 2013, Opera din Erevan a realizat o co-producție franco-armeană de mare succes, cu opera „Anuș” într-o concepție nouă, modernă, cu participarea lui Henry Renault ,Nicole Musete, si Jean Marc Skachko ș.a.

          Pe scena operei franceze se pot menționa soprana Anna Casian (n1981) și solistul, producătorul Levon Sayan (n. 1934)

          Putem aminti și compozitori armeni din Franța care sunt autori de lucrări cu tematică armeană dar și franceză : Vahram Săvagian  autor de concerte, preludii și nocturne pentru pian, Onnig Berberian (Simfonia Armeană).

Nici muzica populara/ușoară nu este ocolită. Chiar în zilele noastre Milena Mutafian, din Franța, cu un band (grup muzical) alcătuit din francezi efectuează turnee în Armenia având în program atât muzică armenască cât și franceză. Unele lucrări sunt compuse chiar de ea. „Membrii grupului au îndrăgit muzica armeană” spune ea.

                                                                   ***

La Paris a avut loc un forum dedicat relațiilor franco-armene. Intitulat: FORUM, Ambiții-Franța -Armenia a fost deschis în 2022, la 9 martie, urmărind să unească promotorii de proiecte, precum și instituțiile ce le pot susține, prin finanțare. Tematica s-a axat pe patru direcții: Economie, dezvoltare durabilă, noi tehnologii și turism. Lucrările au fost conduse de Marie Lou și Pegor PAPAZIAN, co-fondatori și co-președinți ai școlilor TUMO, Bernard DE WIT – CEO adjunct al AMUNDI, Bertrand WALCKENAER – CEO adjunct al Agenției de Dezvoltare Franceză.

Secțiunea Educație, tineret și sport, a fost condusă de Youri DJORKAEFF – Managing Director al Fundației FIFA, Kristina AZNAVOUR – Președinte al Fundației Aznavour, Manuel JOBERT – Vicepreședinte al Universității Jean Moulin Lyon III.

Secțiunea Cultură și Patrimoniu a fost condusă de Charles PERSONNAZ – directorul Institutului Național de Patrimoniu, Serge AVEDIKIAN – actor, regizor și regizor, Vincent BLANCHARD – director adjunct al departamentului de antichități orientale de la Muzeul Luvru.

Secțiunea Sănătate și acțiune socială a fost condusă de Martin HIRSCH, Director General de Asistență Publică – Spitale din Paris, Patrick DÉNIEL, Secretar General al Hospices Civils de Lyon, Arsène MEKINIAN, Președinte al Santé Arménie.

Jean-Baptiste Lemoyne, ministru delegat pe lângă ministrul pentru Europa și Afaceri Externe și cunoscător al Armeniei unde a călătorit de mai multe ori, a fost responsabil pentru deschiderea acestui forum. „Este prima, dar nu ultima. Această întâlnire marchează 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Franța și Armenia, o nuntă de perle”, a spus el în deschidere, amintind de legăturile ancestrale care leagă cele două țări ale noastre. Jean-Baptiste Lemoyne a stabilit și contextul politic al acestui forum: semnarea unei foi de parcurs franco-armene de către guvernele francez și armean la 9 decembrie 2021. Acest acord pe cinci ani a creat o nouă dinamică în relația dintre cele două țări, care doresc să mențină elanul transpunându-l în proiecte concrete de cooperare. Și sunt multe. Numai pentru anul 2022 au fost numărate 210.

Ararat Mirzoyan, ministrul Afacerilor Externe al Armeniei, a vorbit apoi despre „importanța pe care Armenia o acordă acestui eveniment” din care a detaliat principalele linii de lucru. „Există mari oportunități de extindere a cooperării, în special în domeniile economiei, infrastructurii, educației, sănătății, culturii și altele”, a spus el.

S-a subliniat că există o voință reciprocă de extindere a cooperării economice armeno-franceze în spiritul relațiilor privilegiate dintre Armenia și Franța, aliniind-o la prietenia celor două popoare și la nivelul unui dialog politic strâns, la nivel înalt. „Această întâlnire ne va permite să punem noi baze în relațiile dintre cele două țări ale noastre”, a încheiat el, urând participanților o zi de „muncă fructuoasă”.

Imediat după, a vosbit Ara Toranian, co-președintele CCAF. El a trasat încă de la început cadrul geopolitic în care se desfășoară acest forum:

„La un an după agresiunea militară pan-turcă din septembrie 2020 și războiul de 44 de zile și, deși toate ipotezele sunt permise cu privire la riscul de contagiune regională a teribilului război din Ucraina, este, desigur, necesar mai mult ca niciodată ca Armenia să se mobilizeze pe probleme legate de dezvoltarea sa economică, care este una dintre condițiile pentru supraviețuirea și apărarea sa. Liderul politic a anunțat apoi că CCAF, în semn de sprijin pentru această inițiativă, a decis să se alăture „la acest proiect și să joace un rol activ prin crearea unui „Comitet Foaia de parcurs 2022”, căruia Serge Khavesian îl va asigura implementarea. Scopul acestuia va fi acela de a organiza pentru CCAF urmărirea proiectelor care au fost selectate și sprijinirea acestora până la realizarea lor efectivă.”

După această etapă introductivă, participanții s-au împărțit între cele patru ateliere pentru a se întâlni chiar la sfârșitul după-amiezii în sesiune plenară, pentru a asista la închiderea evenimentului în prezența prim ministrului armean Nikol Pașinian și a președintelui Franței, Emmanuel Macron.

În discursurile lor cei doi șefi de stat și-au reafirmat atașamentul față de prietenia veche dintre cele două țări, care astăzi a atins un nou nivel. Războaiele obligă și ambii au abordat și un număr de aspecte geopolitice.

E. Macron a denunțat „revizionismul istoric” și „visele imperiale” ale Moscovei. „Ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina nu este fără consecințe pentru restul regiunii și nici pentru Armenia”, a spus Emmanuel Macron în discursul său. „Suntem, prin urmare, extrem de vigilenți la acest moment”

                                                ***

Istoria și literatura veche și contemporană armeană este bine reprezentată de editurile din Franța grație eforturilor scriitorilor armeni dar si francezi. Nu avem, desigur, spațiul de a prezenta tot acest material, de aceea ne vom mărginii la unele exemplificări din ultimii ani. În 1987 apare volumul Contes Armenienne,  În 1995 Vahe Godel publică extrase din Grigor Naregați : volumele, Prieres, Odes et lamentations, Commentaires sur Cantique des Cantique, (2010), apoi Nahabed Kuchak , Cent poemes d’amour et d’exil. Au mai apărut David de Sassoun, Sayat Nova, Odes armeniennes, Tsharents (Cearenț) Notre contemporaine, apoi Art et temoignage litteraires armeniennes (2006), Atlas historique et culturele d l’Armenie (8e-20 siecle) (2001). Gerard Chaliand Memoire de ma memoire (2005)  , Histoire de l’Armenie  (soții Mahe ) etc.

Și cărțile traduse din franceză și publicate în Armenia nu sunt puține. Firește nu vom apela la un trecut îndepărtat când aceste traduceri apăreau la Viena, Paris, Veneția etc. Copil fiind am citit Cinci săptămâni în balon de Jules Verne în limba armeană. Dar chiar dacă am urmări producția de carte tradusă și publicată în Armenia, din franceză nu vom putea oferi decât exemple deoarece titlurile sunt numeroase. Astfel, acum pe rafturile librăriilor din Armenia se găsesc romanele lui Albert Camus Ciuma, Străinul, Omul revoltat, Boris Vian Spuma zilelor, Alfred Jary (4 volume) Camille Lemonier Bărbatul și dragostea, Jean Giono Husarul pe acoperiș etc .

Filmele produse în Franța  traduse în armeană nu pot fi decât menționate și ar fi obositor pentru cititor să le enumerăm.

Limba franceză se predă în unele licee, dar am avut ocazia sa vizitez la Erevan un liceu cu limbă de predare franceză.

                                                          ***

Franța a găzduit de multă vreme presa armeană, atât în limba armeană cât și franceză. De la începuturi până în prezent lista publicațiilor foste si prezente trece de 200 de titluri. Majoritatea la Paris dar multe și la Lyon câteva la Marsilia, însă și unele orase , ca Grenoble de pilda, au fost locuri în care s-a manifestat presa armeană.  Aceste periodice se încadrează în cotidiene, săptămânale, lunare, ziare, reviste populare, reviste medicale, sau de studii istorice editate de specialisti de marcă. Primul periodic a fost „Arevelc”(1855-1856), apoi putem menționa „Pariz” (1860-1863), revista lunară „Anahid” (1898-1949), „Vem” (1933-1939), „Troșak” (1925-1933) care ulterior s-a mutat la Geneva, apoi Atena și în cele din urma la Erevan. „Gamk”, un periodic de tineret. Cel mai longeviv periodic este ziarul „Haraci” ( ՅԱՌԱՋ=Înainte) cu apariție o data la trei zile (1925-2009) după o scurtă întrerupere a reapărut acum într-un format mai mic cu titlul „NOR HARACI.”) Acest ziar se difuza pe toate cele cinci continente.

                   ***                                  

După unele date în Franța trăiesc circa 650.000 armeni. Ei sunt concentrați mai cu seamă în și în jurul următoarelor orașe: Paris, Lyon, Marsilia. Există circa 500 construcții care servesc scopurilor comunității. Funcționează circa 70 de școli din care 7 cu program zilnic. În Adunarea Națională  Franceză, sunt trei parlamentari armeni. În Franța există peste 20 biserici armene ce țin de Ecimiadzin și circa 10 de rit armeano-catolic. În anul 2019, cu semnătura Președintelui Franței Macron, a fost înstiutuită o zi Națională de comemorare a Genocidului antiarmean, pentru data de 24 Aprilie.

Ajuns aici, cititorul va înțelege că Franța, din cele mai vechi timpuri, dar și azi, s-a străduit să sprijine poporul armean, însă lumea e guvernată de mai mult decât doar de doua forțe și orice atitudine favorabilă nu va fi suficientă fără efortul propriu bine gândit, bine administrat și anume administrat la timpul potrivit. Exemplele, greșelile, reușitele altora sunt lecții prețioase ce nu sunt de neglijat. Evreii s-au ales după Primul Război Mondial, care spărgea Imperiul Otoman, cu o declarație a lordului Balfour, care a rămas fără efect imediat. Abia după cel de al Doilea Război Mondial, când a izbucnit războiul anglo-arab, la care s-au raliat și evreii, s-a reușit proclamarea independenței Israelului. Iar menținerea lui este grevată de eforturi financiare, politice dar si culturale continue. Poate războiul de 44 de zile unii l-au văzut ca o luptă locală, dusă între niște armate mărunte. De fapt cine a fost implicat în acest război? Armata din Arțakh (NK), ceva voluntari armeni, mercenari din Siria (masați în Nahicevan) iar armamentul care surclasa Armenia era alcătuit din drone israeliene, (care nu au fost eficace decât atunci când au sosit specialiștii care le-au construit), consilieri turci care aveau experiența luptelor de gherilă cu kurzii, și muniția hiperbarică și cu fosfor rusească. Multora li s-a părut o încăierare. Dar iată, Presedintele Turciei, adresându-se  întregii lumi islamice  ( tot Maghrebul, tot Orientul Mijlociu, Arabia Saudita, Egiptul și Sudanul, Pakistanul și tot arealul trans-Caspic, Bangladeșul, si regiunile oguze din China, Filipinele si Indonezia plus Borneo) a declarat că victoria din Karabakh este o victorie a întregului Islam. Stați puțin. Micul Arțakh lupta, deci, cu acest imens balaur?  Este limpede că noi nu ne prețuim la adevărata și reala noastră valoare! Și ne pierdem în ridicole lupte intestine în loc să ascultăm chemarea poetului împușcat în 1937 : Singura noastra salvare constă în unitatea noastră!

Da, Franța ne poate ajuta. Dar dacă e de luptat, lupta trebuie să o ducem noi înșine. Uniți.

ARPIAR  SAHAGHIAN

___________________________

BIBLIOGRAFIE

* Histoire de l’Armeine, Moise de Khorene , Galimard, 1993

*The Armenien Kingdom in Cilicie, during the Croisades, Jacob G. Ghazarian, London-New York, 2014

*Պատմութիւն Հայոց.  Սահակ Տեր Մովսեսեան.  Բ հատ. Վենեդիգ Ս Ղազար 1923

*Histoire de l’Armeie, Paris, Rene Grosset,  Payot, 1947

*L’Europe et l’Empire Ottoman, Rene Pinon. Paris, Librairie Academique, 1913

* D’Angora a Lausanne, Comte R. De Gontaut Biron et L. Le Reverend, Paris, Plon, 1924 (republicare  2009)

*Magazin de  Filatelie, Cartofilie, Numismatica , (Revista lunară) Constatnța,  Arpiar Sahaghian, Ocupation Militaire Francaise, timbre postale Cilicia.

* Trois Conferances sur L’Armenie. Frederic Macler. Librairie Orientaliste, Paul Geuthner, Paris, 1929.

* Dosarul Juridic al Genocidului Armean, Y.G. Barsegov, ed.Ararat, Bucuresti, 2013

*Histoire de L”Armenie, H.Pastermagian, Paris, 1986.

* Colectia Ararat (1924-1940) (1991-2022)

NOTE

Haykazn-Armeanul (cel viteaz)

Barseh Chesarați– sfânt, autor de omilii si alte scrieri teologice (329-379)

„Rerum regia Roma-regi Eloqentiae”-Roma, regina lumii-regelui Elocvenței

Grigor de Tours-(358-594) episcop de Tours, istoric și hagiograf. A scris „Zece cărți ale istoriei”.

Sparapet-șeful suprem al armatei la armeni

Conetabil-Comandant suprem al armatei (titlu francez)

Balfour-Arthur James Lord Balfour, (1848-1930) Prim  Ministru al UK, (1902-1905) și alte funcții în guvernul britanic. Declarația Balfour, publicată în 1917, spunea că poporul evreu are dreptul de a avea un cămin național (sugerându-se Palestina). S-a folosit intenționat un termen vag de „cămin” deoarece premizele de a se creea un stat nu erau încă întrunite.

by Redactor