Redactor

Recitindu-l pe Franz Werfel / FLORENTINA-MARIANA CHIȘ : Despre zilele pe Musa Dagh ale lui Gabriel Bagradian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Florentina-Mariana Chiș

studentă la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca,

specializarea Limbă și Literatură Engleză-Română, anul II

Înclinația mea spre Facultatea de Litere s-a datorat dorinței de a deveni cadru didactic și de a studia un domeniu care mă pasionează, însă aici am găsit mult mai mult de atât. Prin cursurile și lecturile pe care le avem, ne trezim de multe ori față în față cu diversitatea culturală și de gândire, cu istoria, psihologia sau filosofia. Tot astfel, ne întâlnim cu ficțiunea care oglindește realitatea în cele mai interesante moduri – ajutându-mă să descopăr lumea prin experiențele celorlalți și hrănindu-mi pasiunile prea puțin bănuite până să ajung în acest punct.

https://www.flickr.com/photos/mousaler/4391886553/in/photostream/

Despre zilele pe Musa Dagh ale lui Gabriel Bagradian

         

Franz Werfel prezintă Cele 40 de zile de pe Musa Dagh ca fiind perioada unei redescoperiri lăuntrice, rasiale, a unui patriotism înăbușit de pretențiile europene la care Gabriel Bagradian renunță rând pe rând în favoarea sufletului și spiritualității armenești cu care a fost înzestrat atât el, cât și fiul său.

          Personalitatea armenească este definită de o vastă cultură, de meșteșug și tradiție, de credință, de sfială, modestie, dar și de frumusețe sufletească. Capul plecat al armenilor se datorează nenorocirilor și greutăților la care au fost supuși de-a lungul timpului, fiind un popor persecutat și dușmănit de secole, al cărui „sânge” este mereu „încărcat de amenințări”: „Cine n-a fost niciodată urât din pricina neamului său nu poate înțelege.”.

          Gabriel Bagradian este cel care, în fața primejdiilor venite dinspre Imperiul Otoman, alege să își susțină comunitatea din care face parte și să nu o lase în voia sorții, simțind că datoria și puterea se află în mâinile sale. Astfel, el hotărăște să facă toate demersurile necesare pentru ca armenii să poată fi pregătiți în fața oricăror atacuri. Făcând trecerea de la o lume a civilizației la o lume izolată și lipsită de apărare, el are simțul datoriei frățești și părintești de a-i apăra pe armeni. Turcii sunt cei care, în contextul Primului Război Mondial, găsesc o dată în plus prilejul de a executa o minoritate care a încercat să își solicite drepturile.

          Armenii erau vizați de masacru și de exterminare cu orice preț. Uneltirile guvernului turc au reușit să răsfrângă asupra lor evenimente imputate pentru ca motivul strămutării lor să nu poată fi tăgăduit. Lipsa de apărare era cu atât mai mare cu cât tragedia înstrăinării și dușmănia ce li se purta venea din partea propriului lor stat. Disprețul turcilor față de minoritatea armenească îi scotea pe nefericiți „în afara legii”, astfel că orice formă de inumanitate la adresa acestora nu era pedepsită, ci, dimpotrivă, încurajată și aplaudată.

          Toată această atmosferă a poporului blestemat aflat iar sub jugul inamicului trezește în interiorul lui Bagradian spiritul de lider și de războinic, care trebuie să ia atitudine și să înfrunte soarta ce se năpustea cu o forță năucitoare asupra unei comunități deja atât de umilite și chinuite. Gabriel Bagradian este un alt fel de armean, un armean gata de luptă, demn și dornic de a sta drept și neclintit în fața pericolului turc, fără să înțeleagă capacitatea poporului său de a fi pasiv în fața umilinței și a morții: „Acum, europeanul din el ura pe toți visătorii și palavragiii ăștia care, fără să opună vreo rezistență, se îndreptau spre moarte, așa cum s-ar scufunda într-o mlaștină.”, fiind contrariat de această atitudine delăsătoare: „Ce fel de popor sîntem noi, că îndurăm totul în tăcere?”.

          Această carte nu prezintă doar redescoperirea identității personale a lui Gabriel Bagradian, ci și redescoperirea identității și demnității neamului armenesc, care după vreme îndelungată de îndurări și suferințe își regăsește curajul și puterea de a se răzvrăti, de a se apăra și de a rezista atacurilor venite dinspre turci. Revenirea lui Bagradian pe meleagurile natale are ca urmare reînvierea spiritualității sale și a fiului său, dar și reînvierea comunității satelor de la poalele Musa Daghului.

          Alegerea lui Franz Werfel de a scoate la iveală istoria tăinuită a acestui popor chinuit pune cu atât mai mult în lumină barbaria popoarelor asupritoare care refuză să își recunoască atrocitatea faptelor comise. Cartea lui Werfel este o mărturie istorică despre cruzime, dar și despre curaj, despre eroism patriotic, dar și despre frică încărcată de umilință. Este un roman al mărturiei identitare, înainte de orice, al iubirii de neam înaintea iubirii de sine.

  •  
  •