Recitindu-l pe Franz Werfel / ANDREEA-ANCA SÎN : ”Holocaustul dinaintea Holocaustului”

Andreea-Anca Sîn

Studentă la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca,

secția FR-NO

Facultatea de Litere din Cluj-Napoca mi-a oferit atât oportunitatea de a învăța despre cultura franceză, respectiv norvegiană, cât și posibilitatea de a da mai departe aceste aptitudini sub forma unei viitoare cariere. Sunt interesată de literatura de secol XIX și XX, literatura pentru copii, traductologie, pedagogie și educație non-formală. Din 2018 lucrez ca facilitator de educație non-formală în diferite proiecte ale Fundației Noi-Orizonturi, și începând cu anul acesta traduc cărți în cadrul proiectului ”Școli cu scLIPICI”.

”Holocaustul dinaintea Holocaustului”

” Poți să fii rus, și turc, și hotentot, și mai știu eu ce, dar nu poți să fii armean… ”

(Cele 40 de zile de pe Musa Dagh, Franz Werfel)

Genocidul armenilor a început în orașul Van, un mare oraș armenesc aflat în Turcia de acum mai bine de un secol. Acesta s-a răspândit cu viteză, pretextul fiind că armenii s-ar putea alia cu Rusia pentru a conspira împotriva Imperiului Otoman. Acest lucru a fost suficient pentru a decide soarta a 1,5 milioane de oameni.

Mărturisesc că acum un an, dacă cineva m-ar fi întrebat despre acest subiect, aș fi fost pusă în dificultate și aș fi încercat, probabil, să ofer niște informații generale, superficiale chiar, pentru a masca nesiguranța. Astăzi, nu mai este cazul. Astfel, nu voi vorbi despre informațiile istorice sau despre poveștile și experiențele urmașilor acestui „popor blestemat” care, cu puțin interes, ne stau la câteva minute distanță, ci voi vorbi despre cum m-a marcat romanul ”Cele 40 de zile de pe Musa Dagh” de Franz Werfel, carte ce a reprezentat prima mea interacțiune și prima mea sursă de informare cu privire la acest proiect monstruos de exterminare în masă.

Romanul lui Franz Werfel este inspirat de mișcarea ce a avut loc în 1915, când armeni din șase sate au decis să refuze deportarea și să se retragă cu familiile lor pe muntele Musa Dagh. Aceștia au rezistat agresiunilor otomane timp de 53 de zile. Franz Werfel oferă și o latură filosofică operei sale pentru că vorbește despre identitatea armeană sau, mai precis, despre dreptul de a avea o astfel de identitate. În acest fel, el denudează lumii mândria de a fi armean într-un veac ce încearcă a o înăbuși.

Asemenea personajului Gabriel Bagradian, m-am găsit de multe ori simțind o reponsabilitate față de ceea ce se întâmpla, față de soarta acestor oameni. Nu îmi era însă clar în ce fel. Genocidul armenilor a însemnat teroare, durere, vaiete, suspine. Marșuri nesfârșite, fără posibilitatea de salvare; cine să fie ”salvatorul” când propriul stat este dușmanul? Să te trezești într-o zi și să nu-ți mai recunoști viața, să fii obligat să-ți părăsești casa pentru un necunoscut despre care știi doar că nu poate aduce nimic bun.

Am fost marcată de faptul că armenii erau conștienți că nu se vor mai întoarce, iar, din acest motiv, unii renunțau și la a-și mai închide ușile caselor. Mă gândesc la faptul că, pentru mulți, ideea de speranță nu-și mai avea locul. Citeam pasajele care descriau șirurile de oameni obosiți, înfometați și în dureri, care se prăbușeau în aceste marșuri ale morții și simțeam cum mă cuprinde tulburarea. Citeam despre mamele care își purtau copiii de mult morți în spinare, până erau denunțate din cauza mirosului, sau despre tinerii care au fost aruncați nepregătiți pe aceste drumuri ale urii și mă gândeam neîncetat la aceeași întrebare: ”De ce nu poate omul să fie desprins de tot ceea ce înseamnă murdărie și dușmanie?”. Este acest marș rătăcitor al unor destine pierdute pentru care mă simt responsabilă. Suferința lor este îngrozitoare, corpul lor este o rană vie și se clatină sub apăsarea covârșitoare a universului. A lipsei oricărui sens.

Am terminat romanul și am simțit nevoia a câteva momente de liniște, doar eu și cu mine. Mă gândeam la Gabriel Bagradian care a fost obligat să lase de-o parte interesele lui ”abstracte” pentru realitatea dură, mă gândeam la acest coșmar care a despărțit lumea armenilor de cea a turcilor, mai mult, lumea creștinilor de cea a musulmanilor. Și în fond, cine este în măsură să ia aceste decizii? Cum decizi că un popor trebuie să fie exterminat? M-aș fi gândit oamenii cu un bagaj cultural bogat pot opri astfel de lucruri. Dar genocidul armean este exemplul concret că lucrurile nu stau așa cum ne-am dori. Trebuie menționat că această exterminare sistematică în masă a fost posibilă tocmai pentru că majoritatea poporului turc a fost de acord cu politica lui Enver Pașa cu privire la armeni. Pătura de intelectuali, adeptă a progresului, a fost de acord cu politica aceasta a urii. Din nefericire, secolul XX este plin de astfel de exemple.

Sunt recunoscătoare pentru timpul în care trăiesc și pentru locul în care mă aflu. Pentru că eu, când privesc spre cer, pot să văd un albastru senin, dar același cer, cu 106 ani în urmă, era poate privit de un tânăr armean de 20 de ani, fără șansă la viață. Genocidul armean nu trebuie uitat sau ascuns. A-l da uitării ar însemna să fim ignoranți, iar atâta vreme cât noi rămânem nepăsători progresul e doar o ficțiune. Aceasta este responsabilitatea noastră. Suntem datori să nu uităm, oricât de copleșitor ar fi trecutul.

………………………………………………….

În cadrul cursului Omul politic și literatura (pe care îl țin la Facultatea de Litere din Cluj) am inițiat, din acest an academic, studierea romanului Cele 40 de zile de pe Musa Dagh de Franz Werfel. Anterior studierii romanului în cauză, le-am prezentat studenților (peste o sută de studenți au participat la acest curs), un istoric concis al Genocidului armean. Studenții cei mai implicați în discuțiile de la seminare au fost solicitați să redacteze un eseu personal despre romanul lui Franz Werfel. În serialul care urmează, am decis să pun la dispoziția Comunității armene din România cele mai bune eseuri redactate de studenții mei, care să fie postate și accesibile oricui. În câțiva ani, sper să pot selecta câteva zeci de eseuri ale studenților mei care să fie publicate într-un volum pe tema genocidului armean.

Ruxandra Cesereanu

(scriitoare, profesor la Facultatea de Litere din Cluj,

Departamentul de Literatură Universală și Comparată)

by Redactor