Redactor

RECENZIE / NIMICIREA NEREUȘITĂ A UNEI NAȚIUNI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

          Este necesară nu numai cunoașterea
istoriei, ci și înțelegerea și interpretarea fluxurilor ei adeseori ascunse,
deși faptele de multe ori ne sunt la îndemână. Sensul lor este cu mult mai
important decât ceea ce ni se prezintă și are consecințe grave si adânci, care
percutează la mare distanță în timp, iar cei mai mulți nu observă încotro se
îndreaptă realitatea care se sprijină pe trecut pentru a se îndrepta  spre viitorul neclar pentru mulți, poposind
pentru o clipă în prezentul efemer și înșelător.

          Ceea ce s-a petrecut în 1914-1923 în
peninsula Asia Mică a fost ultima bătălie pentru cucerirea acestui teritoriu,
în războiul de lungă durată, început cu circa o mie de ani în urmă, de către
năvălitorii veniți din Altai, în valuri succesive. Vidul politic, real prin
slăbiciunile manifeste ale Bizanțului, dar inobservabil pentru  călătorul superficial, a fost folosit de
triburile turcice care se infiltrează în zonă pentru ca în secolul 13 să fie
unite de Osman. În secolul 14, aceste elemente trec în Europa, ocolind
Constantinopolul, și stabilesc capitala lor la Adrianopole, rebotezată Edirne.
Secolele XIV-XV asistă la cucerirea pe rând a unor țări balcanice, iar Țările
Române autonome se văd obligate să accepte statutul de suzeranitate față de
otomani. Constantinopolul, atacat dinspre vest, cade în timpul sultanului
Mehmed II. Apoi, cuceririle se îndreaptă spre est. Secolul XVI este cel care va
înregistra cucerirea Armeniei, a Orientului Mijlociu, și a nordului Africii.
Acest apogeu trebuia, firesc, să fie urmat de un declin. Începutul a fost
bătălia de la Lepanto (1571), iar secolele următoare sunt marcate de Imperiul Otoman
prin pierderi teritoriale . Dependența politică si economică a acestuia față de
Europa, înregistrată în secolul XIX, formarea statelor independente (Grecia,
Serbia, România, Bulgaria etc), pierderea Maghrebului, sunt urmate în 1911-1912
de pierderea Cirenaicei și a Tripolitaniei. Prăbușirea Imperiului Otoman este
iminentă. Mișcările politice manifestate de înființarea unor partide politice
armene care propun în platforma lor politică federalizarea Turciei după model
elvețian pun în gardă mișcarea turcă CUP (Comitetul Uniune și Progres), care se
teme de totala dezmembrare a Turciei. De ce?

          O spune dr Nazim, cel care a sugerat
căile de eliminare a armenilor și nu numai a lor, deoarece ideile federaliste
ale armenilor se puteau transforma în autonomie și independență, sub egida
Rusiei, care în 1913, când aceste idei erau dezbătute la congresul secret de la
Salonic, era încă o putere și foarte puțini puteau să se aștepte la catastrofa
declanșată de Lenin-Troțki, cu capital sifonat din SUA cu ajutorul lui Thomson
(1). Ideile dr Nazim subliniau că o Armenie independentă, un Kurdistan autonom,
și teritoriile revendicate de greci (Megala Ideea) ar fi redus Turcia doar la
hanatul Ioniei (Konia). Temerea era justificată, deoarece, dacă se însumau
armenii, kurzii, grecii si caldeenii, elementul turc venea în minoritate.
Dar…

          Dar aceste popoare erau captive
minoritătii turce care deținea legislația, armata, poliția, sistemele de
comunicație etc, în timp ce elementele neturce nu aveau mijloacele
materiale de a se organiza și opune. S-a hotărât, deci, eliminarea lor fizică.
Dr Nazim a insistat că ținta era întreaga populație, de la copii la bătrâni: o
nimicire totală. Dintre toți, însă, armenii erau cei mai vizați. De ce? Pentru
că ei erau de 4.000 de ani pe aceste pământuri, aveau mii de biserici,
mănăstiri, cetăți și alte monumente istorice si îsi creaseră o intelectualitate
care devenise vocală în toată Europa.

          Planul schițat de dr.Nazim  aștepta un prilej. Prilej în care planul urma
să se detalieze. Și să fie pus în aplicare de CUP. Norii războiului se tot
adunau deasupra Europei și intrarea în război a Turciei era un prilej propice
pentru declanșarea planului criminal. Secole de apăsare a jugului otoman pe
umerii popoarelor captive nu au reușit să turcifice  decât pe foarte puțini. Acum urma să aibă loc
bătălia finală care să omogenizeze Turcia conform ideilor naționaliste ale CUP,
precursoare a nazismului hitlerist. Și această bătălie asimetrică a avut loc.
CUP a pus mâna pe putere printr-un puci și timp de patru ani a dus Turcia la
ruină politică si economică, iar pericolul dezmembrării ei era real. Dar,
totuși, Turcia a fost omogenizată. Dezmembrarea a fost oprită, însă, de
serviciile Regatului Unit care se alarmase 
de posibilitatea internaționalizării strâmtorilor Bosfor și Dardanele.
Nu vom ști niciodată cât a costat-o asta pe Anglia.  Strigătul delegatului englez la Congresul de
la Berlin din 1878: „Nicio Bulgarie mare! Nicio Armenie Mare!” s-a reiterat și
la Lausanne, care a înlocuit generosul Tratat de la Sèvres. Doar că de data
asta s-a lucrat cu discreție.

***

          Aplicarea planului de eliminare a neturcilor, dar mai cu seamă a armenilor, a generat o hecatombă dantescă apocaliptică, în care au fost masacrati și schingiuiți sute de mii de cetățeni pașnici de toate vârstele prin cele mai diverse metode. Chinurile indescriptibile si cruzimea ancestrală a făptuitorilor erau de necrezut si doar câteva mii de fotografii mai aduc mărturii iconografice din acel timp (Armin Wegner). S-a urmărit nimicirea unei întregi națiuni care în propria sa țară a creat o cultură si o civilizație milenară.

          Cele două volume ale Arhimandritului Superior Grigoris Balakian, Golgota armeană, sunt mărturiile unui supraviețuitor care a asistat aproape pe toate teatrele de făptuire a crimelor, fiind un martor de prima mână.  Fiind un om cu studii tehnice, dar si teologice, poliglot, dotat deci cu spririt de observație și discernământ, mărturiile sale au o valoare superioară unor amintiri fragmentare voalate  afectiv și deci exagerate. Ele au fost decantate si scrise cântărindu-se faptele responsabil și în deplină cunoștința de cauză.

          Grigoris Balakian (1876-1934) a
fost „victimă, martor și acuzator” (S. Selian), fiind unul dintre miile de
armeni care au parcurs drumul sacrificiului (de aici titlul cărții) în anii
1915-1918. Mărturiile scrise pe care ni le-a lăsat sunt fapte pe care el le
descrie în virtutea celor trei calităti ale sale, ca martor ocular traversând
toate etapele acestei crime odioase minuțios puse la punct si trăite ca victimă
de el. Astfel, documentul pe care ni l-a transmis este de o vădită autenticitate
și dincolo de calitatea sa memorialistică este o pagină de neocolit în
rechizitoriul în speța crimei de genocid, de crimă împotriva umanității.

          Cele două volume, deși scrise ambele
la scurt timp după evenimente, au apărut de sub tipar la un interval de timp
unul de altul. Astfel, primul volum a apărut la Viena în anul 1922, iar volumul
al doilea la Paris în 1959, deoarece manuscrisul acestuia din urmă, scris la
Manchester la scurt timp după primul, a avut un drum anevoios de parcurs până
la tipar – habent sua fata libelli.

          Primul volum se ocupă de perioada
1914-1916. El este împărțit în trei părți: iulie 1914-octombrie 1914, apoi
1915-1916 (prima deportare) și partea a treia februarie 1916-aprilie 1916. Sunt
descrise atât situația generală a armenilor, cât și evenimentele din Cilicia,
Ciankiri, Engury, Ayaș, asasinarea lui Zohrab si Vartkes (scriitori si deputați
în parlamentul turc). Partea a doua prezintă a doua deportare, spre Deir
ez-Zor, din februarie 1916 până aprilie 1916. Drumul spre Ciorum, Yozgat,
Bogazlian, Kaysery, Tamarza, Hacin, Sis-Karasubazar, Osmaniye, Haysanbeyli,
Kanly-Gecid, Islahie, Ayran. Se prezintă planul de exterminare a armenilor din
Turcia, așa cum era el văzut destul de limpede în acea vreme.

          Volumul al doilea (aprilie
1916-ianuarie 1919) descrie evenimentele la care autorul a fost martor ocular
din perspectiva unui evadat, căci Grigoris Balakian a reușit să scape de sub
bătaia puștilor călăilor și să parcurgă drumul anevoios al fugarului spre
Europa. El fuge folosind tunelurile din Amanos, pe drumul Ayran-Bahce. E martor
la suferințele femeilor armene din deșertul Ras ul-Ayn, apoi la masacrarea
armenilor care lucrau la calea ferată din Amanos, la masacrele de pe drumul
Bahce-Maraș, unde se încearcă islamizarea sa. Cu ajutorul unui prieten german,
fuge la Incirlik și apoi spre Taurus. Aici se încheie prima parte a volumului
II. În partea a doua, el își continuă fuga, de data asta prin tunelurile din
Taurus. Se îndreaptă spre Kușcilar. O vreme rămâne la Belemedik, unde vin știri
despre exilații armeni din Konya și din Bozanti. Urmează fuga spre Adana.
Partea a treia a volumului II descrie perioada din Adana (ianuarie
1917-septembrie 1917). Aici, deghizat ca pacient la un spital, își ia un răgaz
urmărind știrile din ziare: masacre, scufundarea Lusitaniei, victoria armenilor
la Sardarapat, proclamarea Republicii Armene, apariția corpului expediționar
britanic în Orientul Mijlociu etc. Dar în Cilicia aveau loc în continuare
masacre. Reușește să evadeze și deghizat în militar german ia trenul spre
Constantinopol. Aici, peste putin timp, asistă la capitularea Turciei. Turcii
învinși adoptă o politică duplicitară și acuză în continuare pe armeni.
Balakian pleacă la Paris, spre a nu se mai întoarce niciodată în sângeroasa
Turcie. Redăm aici una dintre cugetările sale conclusive, pe care le notează în
amintirile lui: „Dacă vrem să evităm noi jertfe și să tragem învățăminte din ultimul
nostru naufragiu, trebuie să renunțăm la politica sentimentalistă și să apucăm
calea unei politici realiste. Altfel, vom fi și vom rămâne o nație debilă,
punând cruce cu mâna noastră pe istorie. Dacă există un vinovat pentru toate
nenorocirile noastre naționale de nedescris, cu certitidine acela nu este
străinul înșelător, ci noi, cei înșelați, pentru că nu am reușit să pătrundem o
realitate atât de simplă.”

***

          Fără
îndoială, aceste memorii trebuiau publicate, dar si difuzate pe larg, mult mai
devreme. Traduse în mai multe limbi. Ulterior ecranizate. Pe marile și micile
ecrane. Redactate în variante simplificate pentru copii. Dar noi, având la
îndemână o asemenea armă puternică, am ignorat-o ani de-a rândul, meritându-ne
neîmplinirea speranțelor noastre, ancorate în aer.

Este adevărat, combativitatea, strategia, tactica etc sunt lucruri care se învață. Dar noi nu am încercat să ni le însușim și nici nu am crescut profesori care să-i învețe pe elevii lor. Am stat pasivi, asteptând să se milostivească soarta. Dar soarta este ca vremea: frumoasă și furtunoasă, caldă si geroasă, iar noi avem datoria să nu ne abatem din drumul nostru si să mergem înainte (araci!) neabătuți pe orice vreme. Fără sa pierdem timpul.

***

          Cele
două volume ale Arhimandritului Superior Grigoris Balakian, intitulate
GOLGOTA   ARMEANĂ și apărute la Editura
Ararat din București în anul 2019, în traducerea d-lui Sergiu Selian, care
asigură și notele explicative, au fost scoase de sub tipar în condiții grafice
deosebite, (tehnoredactor Laurențiu Alexandru Popescu), cu o copertă sugestivă.
Versiunea în limba română apelează la un limbaj cursiv direct și limpede,
facilitând accesul cititorului la faptele consemnate de autor. Gravitatea
acestor fapte obligă pe orice armean sa parcurgă cele două volume, pentru ca
astfel să aducă un omagiu bunicilor săi, căci nu există familie armeană în
diaspora care să nu aibă victime ale marelui genocid armean din anii 1914-1923.
Readucerea din adâncuri a istoriei noastre naționale în conștiința fiecăruia,
conturarea clară a intereselor noastre majore de perspectivă, revigorarea
identității și valorilor noastre seculare, sunt treptele necesare care pot să
ne conducă pe calea reafirmării noastre ca națiune cu o viziune de viitor. Cartea
lui Grigoris Balakian poate si trebuie să servească acestui scop nobil, iar traducătorul
acestor volume cred că a avut în intențiile sale aceasta. Ca atare, această
traducere a d-lui Sergiu Selian este
nu doar un episod editorial, ci și un eveniment care, gestionat în mod adecvat,
poate avea un rol formator pentru tineretul rumanahay.

          În
special tinerii trebuie să citească această scriere excepțională în două
volume. Lectura lor le va lărgi sufletele și le va oțeli inimile, le va
deschide calea spre înțelegerea viitorului. Viziunea viitorului există în
fiecare dintre noi, ascunsă. Aceste volume pot fi cheile care ar putea deschide
această viziune.

Arpiar SAHAGHIAN

_____________________

1)William Boyce Thomson (1869-1930), directorul Băncii Federale din New York, și organizatorul misiunii Crucii Roșii americane în Rusia (1917) cu scopul declarat de ajutorare a orfanilor si văduvelor de război, dar care în realitate a transferat milioane de dolari proveniți dela banca Morgan și Rokefeler către Lenin și Troțki pentru organizarea Armatei Roșii contra generalilor care luptau pentru înlăturarea guvernării proaspetei puteri sovietice (generalii Vranghel, Platov, Denikin, Colceag, etc) deci finanțarea războiului civil.(sursa: A.C.Sutton)

2 Responses to RECENZIE / NIMICIREA NEREUȘITĂ A UNEI NAȚIUNI

  1. stanciu florin August 28, 2019 at 9:45 pm

    Se poate procura de la sediul editurii?

  2. Mihai Stepan Cazazian September 3, 2019 at 11:54 am

    Da, puteti procura de la Editura Ararat ( Bl. Carol I nr. 43, sector 2 Bucuresti)