Mihai Stepan Cazazian

RECENZIE | „NAVA  DE PE MUNTE” ( Editura Ararat )

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Preambul. Scriitorul  Costan Zarian, autorul romanului de care ne vom ocupa în rândurile ce urmează, este originar din orasul Șemaha, un oras vechi, vizitat, după obiceiul timpului, de mai mulți călători decenii de-a rândul . Caucazul de sud, ca orice gubernie țaristă era condusă de un vice-rege guvernator, cu sediul la Tiflis, populația pestriță era distribuită aleator pe tot acest areal cu unele concentrări locale. Noțiunea de republică națională lipsea cu desăvârșire. Șemaha era locul în care trăiau musulmani șiiți, persani, armeni. Toți  călătorii aminteau prezența masivă a armenilor dar nu au lăsat cifre. În 1903 orașul ajunsese la cica 60.000 de suflete din care 21% erau armeni. Generalul armatei țariste Eghiazareanț, medaliat cu cea mai înaltă distincție , Sf Gheorghe, cu toate cele 4 grade, era tatăl unei famili numeroase. Mezinul familiei era Constantin Eghiazareanț. La 5 ani, orfan, este dat la o școală rusească din Baku, apoi Tiflis, și în cele din urmă în Franța la un liceu francez. Se ocupă de el nimeni altul decât fratele său mai mare Prof. Levon Eghiazareanț, muzicolog și popularizator al muzicii corale armene. (vezi Dicționarul lui  Bogdan Căuș).

Peregrinul  în căutarea Patriei. La 2 februarie 1885 se naște deci cel de-al 15 lea  copil al familiei Eghiazarean, Constantin. La vârsta de 5 ani acesta rămâne orfan și de el are grijă fratele său mai mare Levon. După studii la școlile locale fratele îl duce la Paris unde studiază temeinic limba franceză. Apoi îl găsim în Elveția unde publică versuri revoluționare în periodicul Raduga. În Belgia atrage atenția lui Emile Verharen care îl laudă și spune că „un om trebuie să scrie versuri în limba în care se ruga mama sa ”. Levon se decide  acum să descopere cultura, istoria, arta, și limba strămoșilor săi. Pleacă așadar la Veneția.

          Aici studiază grabarul, armeana occidentală, orientală precum și arta și cultura armeană, cu Diranian, Hozikian și alții, iar coleg de cameră îl are pe Nicoghos Marr, celebrul istoric și arheolog autor al vestitului volum „Armenia în epoca lui Justinian .” Căsătoria cu Takuhi Șahnazarian îi aduce trei copii: Vahe, Armen, Năvard. La Bolis împreună cu Daniel Varujan, Oșagan și alții înființează revista literară si de cultură Mehian (Templul) din care în 1914 ies doar 6 numere care însă produc o profundă impresie. Se împrietenește cu Siamanto, Zohrab, Komitas, Ruben Sevag și alții. Evenimentele din aprilie îl iau pe nepregătite dar cu puțin noroc trece în Bulgaria. Acolo se întâlnește cu Johaness Lepsius, cu care are o lungă convorbire. Aceste se ducea la Istambul să discute cu Junii Turci pentru a apăra pe armenii supuși masacrelor ce se declanșaseră. Din Bulgaria trece în Italia  (Florența). În anul 1922 îl găsim la Erevan, ca profesor de literatură comparată dar în 1924 studentele sale comsomoliste îl acuză că predă fără a ține seama de teoriile marxiste. E nevoit să lase catedra și pleacă la Paris unde leagă prietenii cu Fernand Leger, Picasso, și Tagore. În 1926, pentru scurta vreme e în Olanda apoi Belgia . Pleacă în Spania de unde traversează oceanul și în 1943 îl găsim la Boston. Aici scrie romanul „Nava pe munte” (1943, Boston 549p),(Նավը լէռան վրայ ). La insistența lui Vasken I, se stabilește la Erevan. În tot acest răstimp scrie numeroase articole, proze și romane, versuri. Începe să publice dela 37 ani (Cununa zilelor, Bolis, 192p, Trei Antilias, (1975, 646p), Bancoop și oasele de mamut (1987, 652p), Spre Ararat (2001, 417p) din care  unele apar postum.

Prima ediție a romanului publicată în 1943, Boston

Romanul Nava pe munte de Costan Zarian a fost publicat în armeană, tradus în engleză și franceză, apoi republicat la Erevan în epoca comunistă când este cenzurat: dispar pasajele critice la  adresa comunismului și se atașează un final tip happy end sugerând o laudă a regimului sovietic. După 1991 romanul este reeditat cu restabilirea textului original, și acesta este cel pe care l-a avut ca bază traducătorul ediției în limba română, Sergiu Selian.

Traducerea este ireproșabilă ținând seamă și de numeroasele cuvinte și expresii străine ce intervin în text precum și variațiunile de limbaj ce țin de nivelul cultural al personajelor transpus fidel din armeană în română. A rezultat un text cursiv, unde scriitura lui Costan Zarian vine spre cititor fără opreliști sau piedici.

Locul de derulare a povestirii este Armenia, iar timpul momentul travaliului dureros al refacerii statalității, după o perioadă de 457 de ani, moment când apare Prima Republică Armeană. Eroul principal de fapt este poporul care participă, dar și suferă, iar personajul simbolic este comandorul de vas Herian cel care a brăzdat toate mările și oceanele lumii. Haosul pe care îl întâlnește  Harian nu este decât ecoul haosului în care se scufundase planeta în anii primului război mondial, când toți luptau contra tuturor, vâlvâtaia cuprinsese toate continentele, izbucnesc revoulții spontane dar si plătite, se prăbușesc imperii și se desfac, apar, state noi, se încheie și se desfac păci dubioase, și nu trebuie să ne mire, se trag și numeroase sfori de către cei ce luptă cu creionul si registrul de socoteli contabile.  Dar toate acestea nu se văd în roman decât prin efectul lor iar paginile în care evenimentele sunt consemnate sunt un fel de diagnostic al crizei prin care trece țara.

Simbolismul romanului apare chiar din titlu. Oare Herian reprezintă Spyurkul care ajută Armenia? A urca o navă –un vis–pe un munte care ține în căușul său un lac, Sevanul, – o speranță – care ține cât toată cartea.  Herian auzise de cele 14 puncte a președintelui SUA, H.Wilson și de harta lui cu cele 6 vylaiete care ofereau ieșirea la mare a Armeniei (Trabezunt) și venise să organizeze flota Armeniei. La asta se pricepe. Asta vrea să facă. Dar harta wilsoniană, oferă ceva ce poporul singur trebuie să obțină, prin forțe proprii. Cândva. Acum însă el încă poate fi de folos. Decizia lui e imediată. Va naviga pe apele Sevanului pentru a lupta contra pericolului azer dinspre est. Dar pentru asta e nevoie să aducă o navă din portul Poti pâna sus la Sevan. Drumul însă e mai mult decât dificil: urcarea navei în vagoane de cale ferată, după îndelungate demersuri cu mașina birocratică permanent în schimbare, obținerea locomotivelor ce se pot schimba doar dacă au puterea de tracțiune necesară, și desigur veșnicul „lubrifiant” , banii, de care Herian pe cât se pare nu duce lipsă, deși nu e milionar. Dificilul drum, cititorul imaginativ, îl poate compara chiar cu drumul anevoios al poporului armean. Fiecare popor îl are pe al său. Armenii însă, și mai ales în acele vremi au avut scump de plătit itinerarul sortit. Vaporul metalic, ajuns în cele din urmă în gara Erevan urmează să urce mai departe până la Sevan. Mijloacele de tracțiune primitive sunt neîndestulătoare. Herian se zbate ca vechii eroi, conducători de oști din antichitate, neglijând problemele personale. Femeile nu reușesc să-l abată din drumul său, nava devenise un crez pentru el. Dașenka, apare și dispare đin viața sa ca o nălucă, iar Zvart, după o scurtă prezență dar care îi trezește valențele pasionale, se ocultează spre a apare în final angrenată în activitățile revoluționare comuniste, de care Herian, apolitic, era străin. Cerbicia lui e de neînțeles pentru toți cei din jurul său, lucru care însă nu-l mișcă de loc. 

Apar în roman tot felul de personaje secundare, creionate expresiv, și care reliefează fresca zbuciumată care prezintă astralul moment al nașterii Primei Republici. Zarian nu se implică în detaliile administrativ-politice ale noului stat. El privește evenimentele din perspectiva lui Herian și a oamenilor simpli, din toate straturile sociale, cu necazurile si ideile lor, idei care uneori surprind prin profunzimea lor ce vin din timpurile cele vechi. Multe pagini etalează alcătuiri aforistice, multe memorabile. Ele populează gândurile lui Herian ori a altor personaje în text, dar nu e greu să nu sesizezi vocea auctorială din subtext. Sunt mai multe pasaje de acest fel, dar aici, spre exemplificare, redăm un fragment:

„ Inimile tinere nu știu să aștepte. Ele înnebunesc după dragostea pentru altcineva și se pierd pe sine și pe acel altcineva. Inimile ard, iar sufletele nu sunt pregătite.

Dragostea e dificila. (…)

Ca să se plămădească, dragostea are nevoie de două singurătăți care se întregesc una pe alta și se definesc reciproc. ”

Dar Herian, deși nu ocoleste femeile – Dasa, Zvart – este bântuit de setea de viață și de dăruire pentru Patria sa, îndreptată spre un viitor care clocotește în sufletul său un viitor al cărui rădăcini vin dintr-un trecut îndepărtat înscris în sângele care îi curge în vene.  „În lăuntrul său , ca o amintire adormită, era tăinuită o lume de emoții. ” Greutățile materiale, sociale, educaționale nu-l sperie, drumul către culmea muntelui este scopul său suprem iar cei din jurul său îl privesc cu mirare. Însă Herian știe că „Țara noastră e o navă: ne trebuie putere, ne trebuie  minte si voință ca s-o ducem înainte cu propriile nostre mijloace”. Iar cu altă ocazie spune : „În viața națiunilor progresul istoriei și al gândirii nu este altceva decât întoarcerea la adevărata identitate a neamului”

          Herian perseverează în efortul sau de a duce nava sus. Deja golit de resursele proprii a sinelui său, el totuși , cu ultimle sale forțe, apelează personal, fără intermediul autoritțtilor, la sprijinul țăranilor cerându-le forțe de tracțiune animală. Herian capătă conturul unui erou dramatic de epopee, un fel de vănător de absolut, ce se proiectează pe fundalul unui haos primordial chiar în momentul în care se vede părăsit de toți. În același timp în ședințele Parlamentului „se țineau discursuri, se luau decizii imposibil de executat”. Calitatea de armean este pusă pe balanță de oameni obisnuiți. Un personaj (Peronian) spune:„ Să fi armean este ceva eroic și implacabil. Să fi armean e ceva dificil si complicat. E destin și misiune.” Herian este impresionat de arhitectura armeană: „Mănăstirea Hripsime era construită cu sufletul nu cu pietre(…) Arhitectura armeana este muzică cristalizată”.El înțelege că nava era modul în care el se reîntorcea în mijlocul patriei de care fusese rupt ani îndelungați. Iar acum urma să facă tot ce putea pentru tot ce s-a reușit  măcar .Iar „promisiunile lui Wilson erau o adiere trandafirie”.Și mai departe citim:„ important nu e avântul eliberării, ci profunzimea individului, voința de a avea o viziune a viitorului”.

Herian nu va duce nava pe apele Sevanului. Prima republică este atacată din toate părțile. Iar în interior se duc lupte intestine. Ea este absorbita în noua Rusie, cea sovietică cu toate consecintele ce au urmat.

Trebuie remarcat, că deși toate personajele se supun Suveranului Timp, producând o narațiune diacronică, Herian este imuabil, statuar si inflexibil. El este un ecou al unor eroi de epopee, sau a unui epos popular, prezent în folclorul străvechi armenesc și chiar personajele noastre istorice din vechime sunt reținute în cronici singular, ca piscuri care domină țara, armata,  legendele. Din acest motiv, adesea, Herian se detașează de mediu, dominând de pe puntea vasului său peisajul, precum Sasunți Davit de pe calul său năzdravan. Numai că nava a rămas în drum, iar calul și călărețul  legendar se avântă peste hoarda dușmanilor pe care îi nimicește.

Costan Zarian, adoptă renuțarea la îmageria romantică a peisajului, la pasajele impregnate de un patriotism salonard, ce cochetează cu fraza flamboiantă cu care ne-a obisnuit literatura sec.19 , dar și ulterior,si  care era adesea vizitată de romancierii armeni. La Zarian frazele sunt scurte, textul curge alert, descrierile apelează la tușe energice și expresive. Avem în față un text realist, incisiv, lipsit de ambiguităti căutate, iar subtextul ideatic ajunge la cititor direct, nemijlocit. Cu aceste mijloace se ridică în paginile romanului eșafodajul imensului travaliu a nașterii ,din haos, a Primei Republici, un tablou la care nu au apelat decât foarte puțini scriitori. De aceia romanul poate fi privit si ca o mărturie -document care completează pasajele laconice ale manualelor de istorie. Zarian nu a scris un roman istoric, el a surprins vălmășagul vieții acelor oameni care au lupat, suferit iubit și sau jertfit pentru patrie.

Traducerea textului realizată de dl. Sergiu Selian, este fără de reproș. Și asta deși dificultățile au fost numeroase. Și nu de traducere este vorba   ci de o transpunere care pleacă de la limba armeana cu cuvintele ei compuse și topica proprie, și reușește să ajunga la o limba română autentică. S-ar crede ca romanul a fost scris chiar în limba română. Aste e posibil dacă traducătorul depune un efort pe care cititorul adesea nu-l sesizează, dar Sergiu Selian nu este la prima lui reușită în materie de traducere.

Prezentarea grafică a acestui volum de 575 de pagini, situează editura Ararat la nivelul multor case editoriale de frunte. Tehnoredactarea, punerea în pagină și coperta  , realizate cu dăruire de Laurențiu Alexandru Popescu sunt un îndemn la aducerea acestui volum în vitrinele librăriilor alături de cele mai bune tipărituri .

Nu stiu câți cititori de cărți tipărite au mai rămas pe globul tapisat cu ecrane electronice. Mai întâi au rămas puțini cei care gustă Arta direct (live) expoziții, concerte, teatru, ei preferând variantele on-line. Dar lectura „live” permite stimularea gândirii, a reflecției, meditatației pe când varianta elecronică incită la viteză, esențializare și saltul peste meditația proprie, conexiunea cu alte texte etc. Bref, tocește aparatul critic personal.

Apariția acestui roman modern la editura ARARAT, ar trebui să constituie un eveniment, iar numărul cititorilor să fie cât mai mare. Լուիցէ ունկամբդ և յոգովդ քո։ Ascultați cu luare aminte si cu sufletul deschis.

ARPIAR  SAHAGHIAN

                                                          ***

NOTE

Călători-1562, Anthony Jenkson. 1607, Carmelot Mots.1637, Ada Olearus. 1670, Pedro Cabro Sebastian. 1715, John Bell.

Emile Verhaeren-(1855-1916), scriitor belgian, unul din fondatorii simbolismului.  Johannes Lepsius- (1858-1926) ,misionar protestant, orientalist, fondator al DAG, autor al „Raport asupra situației armenilor  dinTurcia” (1917). Convorbirea cu liderii Junilor Turci este relatata în romanul lui Franz Werfel „Cele 40 de zile de pe Musa Dagh”vol, 1, Cap.V.

DAG-Deutsche Armenishe Geselschaft

Comsomolist-membru al Uniunii Tineretului Comunist.

Spyurk-Diaspora armeană

Poti-mic port pe litoralul estic al Mării Negre.

Leave a Reply

Your email address will not be published.