Mihai Stepan Cazazian

RECENZIE / Masacrul armenizilor

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

A apărut spre începutul
verii acestui an cartea scriitorului și ziaristului botoșănean Eugen Hrușcă ”Cruciatul valah”*, operă literară de
ordin imaginativ dar ancorată serios în faptul istoric – perioada domniei lui
Despot Vodă Heraclidul în Moldova(1561-1563).

Autorul, un erudit cu o
cultură și un rafinament intelectual aparte, a studiat îndelung și cu migală
două monografii de epocă descoperite
în biblioteci franceze, ale lui Johannes Sommer Pirnensis și ale lui Antonius
Maria Gratianus, cele două constituind fundamentul pe care a brodat acţiunea
romanului.

Scrisă în limbajul epocii,
cartea prezintă viața grecului Iacob Heraclid, fiul adoptiv al despotului de Samos, ajuns domn al Moldovei sub
numele de Despot Vodă.  O odisee trăită de
un personaj fabulos, plecat la vârsta de 30 de ani din insula grecească şi care
a cutreierat timp de aproape două decenii întreaga Europă: de la Montpellier –
Franța, unde îşi desăvârşeşte studiile, până în Moldova, poposind prin
Bruxelles, Wittenberg, Danemarca, Suedia, Polonia, Prusia sau Slovacia, ca
profesor itinerant în universităţi celebre sau pe la curţi regale. Personajul,
ajuns conjunctural chiar mercenar în armatele epocii – de la armata franceză a
lui Henric al II-lea la cea adversă a lui Carol Quintul – îşi încheie aventura
în mod tragic, fiind asasinat în fața cetății 
Sucevei, după ce ocupase timp de doi ani tronul Moldovei.

De interes deosebit este
capitolul care descrie un episod petrecut în ultimele săptămâni ale acelei
domnii, este vorba despre masacrul ”armenizilor”
din Moldova anului 1563. Autorul preia 
informațiile în contextul istoric, apelând la același  ”Ciclu
de XV Elegii”
a lui Johannes Sommer, care era profesor în acel an la Scholla Latina de la Cotnari, înfiinţată
de ”străinul” Despot Vodă şi distrusă
din temelii de ”autohtonul
Tomşa,  cartea lui Sommer fiind apreciată
drept cea mai temeinică relatare în timp despre domnia lui Ioan Iacob
Heraclidul.

Este necesară o paranteză.
Armenii sunt pomeniți în istoria României de multe ori disproporţionat în
comparaţie cu rolul pe care l-au avut timp de secole în viaţa statelor
românești. Din profitul realizat din comerţ şi meşteşuguri, armenii stabiliţi
în părţile noastre chiar de la începuturile mileniului al doilea au strâns
averi pe care nu le-au întors niciodată în ţara lor. Dobândind bunăstare, ei au
construit în Ţara Valahă adoptivă
(Moldova era cunoscută în perioada medievală sub această denumire, de unde și
titlul romanului, Cruciatul valah),
târguri, biserici și case – dintre care multe mai dăinuiesc și astăzi -, au
sprijinit administrațiile, armata și diplomația. De multe ori averile armenilor
au stârnit invidia autohtonilor, motive pentru pogromurile împotriva lor ale
domnitorilor vremelnici, în vremuri tulburi sau de sărăcie. Istoria Moldovei
consemnează un număr de cinci astfel de nenorociri îndreptate împotriva
armenilor, toate încheiate repede. Prima, în anul 1551, când Ștefăniță Rareș,
în scurtul şi zbuciumatul lui an de domnie, jefuiește averile şi bisericile
armene, pogrom descris de Minas Tokatţi, în ”Cânt de jălire asupra armenilor din Țara Valahă”. Altele trei au
fost în perioada domniilor lui Alexandru Lăpușneanu, ale fiului acestuia Bogdan
al IV-lea (aceste prime două pogromuri sunt consemnate în ”Cronica armenilor de la Camenița, între 1410-1652”) şi cel din anul
1671, din timpul domniei lui Gheorghe Duca, pogrom desfășurat sub pretextul
sprijinirii de către armenii din Moldova a răscoalei lui Hâncu.

Al cincilea pogrom (nu în
ordine cronologică!) face obiectul capitolului „Masacrul armenizilor” din cartea lui Eugen Hrușcă. În anul 1563, la
începutul domniei lui Ștefan Tomșa, sunt pedepsiţi armenii care l-au ajutat pe
rivalul acestuia, Despot Vodă. Scriitorul preia din cartea cărturarului
Johannes Sommer motivul adevărat al pogromului armenid: bogăția armenilor,
invidiată de localnici, ”să ne mai
scutească și bogătanii de armenizi cu caftanele lor mai lungi decât faloanele
popești
” (p. 463).

În acord cu cutumele epocii,
motivul masacrului armenilor este desigur cel religios, lui vlădica Macarie –
respectatul mitropolit care scrisese ”Cronica
Moldovei
” cu câțiva ani mai devreme –
„displăcându-i cele ce erau scrise în pravila lui Alexandru cel Bun, dezavuând
caftanele lungi în poale ale orientului turcesc”
drept pentru care ”își revărsa umorile asupra armenilor, cei
prea lesne bănuiți a fi fiind scule ale ismailitenilor asupritori
” (citat
de autor din același  ”Ciclu de XV Elegii”).

Pogromul din Moldova anului
1563, început în perioada asediului Sucevei condus de hatmanul Ștefan Tomșa,
devine repede un adevărat masacru.  El a
fost îndreptat la început împotriva femeilor armenilor bănuiţi de Tomşa că în
sprijină pe Despot. Aici autorul descrie calvarul Panoreei: ”deși grecoaică, li se năzărise că ar fi din
sămânța armenizilor, fiind și țiitoarea lui vodă Despot
”, legată şi
obligată să vadă cum ”fiul este sugrumat
în leagăn
” apoi ”tunsă cu o pereche
de foarfece tocite de la tunsoarea oilor”
şi „izgonită – supremă pedeapsă – la o mănăstire săracă și jefuită, tunsă
chilug în monahie și ulterior omorâtă în temniță
” (p. 464-465). ”Asupra muierilor de armeni se săvârșiră încă
mai multe abominabile cruzimi, mai multe decât în contra altora, sub bănuiala
că făceau rugăciuni pentru vodă Despot
”. Masacrarea femeilor armenilor
bănuiți a-l sprijini pe Despot Vodă întrece orice imaginaţie: ”multe femei au fost sugrumate, altele ”aruncate în râu cu tot cu pruncii lor zulufați, bucălați și plânși,
ulterior căuzașele fiind bătute cu ciomegele de pe mal, ca să le treacă apa de
creștet în gârlă
” (p. 464).

Adevărata prigoană a fost
îndreptată însă asupra armenilor înstăriţi, Sommer relatând în monografia lui
că: ”în primul rând nu au scăpat
negustorii armeni
”. Epopeică este relatarea despre calvarul negustorului
armean Ovannes Missir, fiul lui Gabriel Missir din Cracovia, care nimerise ”ca musca-n lapte” la asediul hatmanului
Tomșa asupra cetății Sucevei, cetate în care 
era adăpostit Despot Vodă. Negustorul armean a fost arestat, dezbrăcat,
legat de mâini și de picioare, bătut cu cruzime și aruncat în albia Sucevei.
Bun înotător, acesta reușește să rămână în viață, fiind salvat de un oier care
însă îl predă lui Tomşa din nou, urmărind să obțină o recompensă. Șansa
negustorului armean Ovannes Missir a fost prezența acolo a chiar autorului Elegiilor, cărturarul Sommer, personaj
real la curtea Moldovei anului 1563 şi aflat conjunctural în anturajul lui
Tomșa, care îi obține iertarea.  Episodul
a fost preluat de autor tot după ”Elegii”
și adăugat cu încărcătura şi farmecul epocii, folosind relatarea pe care mai
târziu negustorul Ovannes Missir o face la Cotnari – unde fusese adăpostit -,
în fața unor coreligionari armeni, ”aventură
istorisită
nu fără multe lacrămi”
(p. 467-468).

Iertarea de care a avut
parte Missir nu a fost și pentru bănuitul de
sămânță armean
Rewelles (Răvăilă, în
savuroasa limba de epocă a autohtonilor), fostul scriptolog a lui Alexandru Lăpușneanu și vistiernic a lui Despot
Vodă, şi nici pentru  armenii ”de meserii: făurar, zidar, săpător în băi de fier, de aramă, de aur, de argint, de
piatră de var, cărămidari, zugravi sau arhitecți”
, toți omorâți ”pe rudă, pe sămânță”.

Capitolul despre Masacrul armenizilor este de un realism
excepţional. În alte locuri, pe parcursul celor 600 de pagini ale romanului,
autorul vorbeşte cu admiraţie despre rolul progresist avut de armenii stabiliţi
în Moldova medievală. Armenii nu au fost niciodată urâţi de valahi şi episodul
din anul 1563, la fel ca şi celelalte pogromuri pomenite mai înainte, au fost
făcute pentru jefuirea averilor acestora.

Foarte interesante sunt
relatările autorului despre emanciparea promovată de armeni în Ţara Valahă, la un popor eminamente
rural și care atunci nu era pregătit pentru lucrurile noi, aduse din afară. Scholla Latina, amintită mai înainte, a
fost înfiinţată de Despot Vodă numai pentru emanciparea nației moldave. Din
nefericire, după numai 2 ani, acea Universitate
care funcționa cu profesori aduși din străinătate a fost distrusă de vodă
Ștefan Tomşa, pretextul fiind tot de natură religioasă.

 În ochii autorului lucrurile se petrec oarecum
la fel şi astăzi. Aşa că putem vorbi după lectura romanului nu doar de istorie,
ci, în bună parte, de un prezent cu elemente de contemporaneitate, mesaj  transmis subliminal pentru că subtilul autor
nu face referiri la nivel declarativ.

Florin Simion EGNER

     * Eugen Hrușcă, ”Cruciatul valah”, editura Institutul
European
Iași, 2019.