RECENZIE / Komitas văzut de Siruni

Editura Ararat a publicat recent cartea Cu Komitas de H. Dj. Siruni, care încheie o trilogie ad-hoc închinată marelui muzician armean la cea de a 150-a aniversare a nașterii lui, celelalte două volume fiind succesiunea de biografii și mărturii Komitas – variațiuni pe aceeași temă și studiul psihologic Arheologia unei demențe: Komitas – portretul unui idol armeande Rita Soulahian Kuyumjian. Noua apariție editorială este, în fapt, suma articolelor publicate în foileton, în anii 1965-1969, de reputatul istoric armean din România, savant orientalist de notorietate internațională, care și-a cunoscut bine personajul, în revista lunară „Edjmiațin” (Էջմիածին) a Patriarhiei Supreme Armene cu sediul în orașul din Armenia omonim publicației. Așadar, este prima oară că articolele apar grupate într-un volum și lor le este adăugată acum, în același tom, biografia cronologică a muzicianului. Ar putea părea nelalocul său că alcătuitorul ediției comentează lucrarea pe care el însuși a făcut-o. Dar aici nu traducătorul/redactorul și nici chiar autorul sunt importanți, ci important este protagonistul cărții, care o dată în plus și niciodată îndestul se cuvine rememorat virtualilor cititori. Două aspecte, cu precădere, aș releva succint în aceste câteva rânduri: de ce este mare Komitas și de ce a înnebunit el.

Dacă există o personalitate armeană despre care să fi auzit orice armean, atunci fără îndoială aceea este Komitas. Iar asta – pentru că el a fost un cărturar cu adevărat de excepție. Rămas orfan de mic copil, vorbitor numai de turcă, dar înzestrat cu o voce superbă, devenind elev de seminar, Komitas – după ce a asimilat rapid limba armeană și elementele esențiale de cultură armeană – a avut nu doar dorința și preocuparea, ci și priceperea și talentul de a-și însuși, studiindu-le și analizându-le, originile și particularitățile folclorului muzical armean. Nu a compus simfonii, nu a creat opere (cu excepția a două tentative nefinalizate), a scris doar mici lucrări pentru pian, vioară și voce. În schimb, a epurat cântul armean de influențe și ingerințe străine, redându-l în autenticitatea lui celor care îl creaseră. A compus el însuși în spirit folcloric și a răspândit cântecele sale și cele reconstituite de el în interpretarea unor ample coruri pe care le-a înființat și cărora le-a dat viață cu o certă vocație de dirijor. A fost un muzician atât creator, cât și teoretician, un analist al folclorului armean, recunoscut ca o somitate de forurile internaționale de specialitate, care l-au apreciat și adoptat pentru competența și erudiția lui.

Ori de câte ori discutăm despre Genocidul armenilor, îi menționăm ca intelectuali de seamă căzuți victime acestuia în primul rând pe scriitorii Grigor Zohrab, Daniel Varujan, Siamanto, Ruben Sevac. Opinez, însă, că cea mai mare pierdere pe care cultura armeană a suferit-o în cursul acelui pogrom fără precedent este dispariția lui Komitas, și nu dispariția lui fizică, de vreme ce el n-a fost ucis atunci și a supraviețuit deportării sale, ci dispariția lui spirituală, când, vreme de aproape două decenii după aceea, cu mintea tulburată, nu a mai fost capabil să creeze, să lucreze, pentru a-și continua opera rămasă astfel neîncheiată. Și este cea mai mare pierdere, fiindcă activitatea lui Komitas, menită să restaureze și să valorifice cântul și folclorul muzical armean, a fost una de importanță capitală pentru națiunea armeană, fără antecedente și neegalată până în prezent.

Cauzele căderii psihice a muzicianului sunt, dacă nu obscure, în orice caz multiple. Este de avut în vedere că un copil rămas de timpuriu fără părinți și lipsit, deci, de tutela și dragostea acestora va fi inevitabil marcat psihic de statutul său de orfan. Mediul clerical de la seminar și de la patriarhie a fost nu o dată ostil și obtuz la inițiativele lui progresiste pe plan cultural, dovadă despărțirea sa de acea ambianță duhovnicească, decizie ea însăși stigmatizantă pentru o sensibilitate oricum fragilă și vulnerabilă. Arestarea și deportarea lui, acte prin definiție perturbante pentru orice structură umană, au agravat echilibrul său mental, culminând cu un incident din cursul exilului, în care un jandarm i-a smuls găleata cu apă de la gură, acest gest declanșând, pare-se, resorturi tăinuite din psihicul lui Komitas. Comportarea neadecvată și incompetentă a celor din anturajul lui, cunoștințe și prieteni, incluzându-l pe însuși medicul său, prieten și coleg de suferință în surghiun, nu a făcut decât să sporească șirul cumulativ de năpaste și să degradeze starea psihică de-acum vătămată a unui Komitas devenit, de aceea, suspicios și retras în sine: este internat, sub un pretext fals care îl face bănuitor, într-un spital militar… turcesc; este expediat, sub un alt pretext fals, în Franța, ca să fie internat într-un azil; îi este confiscată, în absență, locuința din Constantinopol și îi sunt risipite bunurile din ea; este primit, la biserica armenească din Paris, cu răceală și lipsă de ospitalitate; medicii francezi care îl îngrijesc nu sunt capabili să-i pună un diagnostic corect și deci să-i ofere o medicație corespunzătoare; este abandonat, la un moment dat, de propriii săi prieteni care formaseră un așa-zis comitet de ajutorare. Cine, în condiții de normalitate psihică, ar fi rezistat la asemenea vicisitudini ale sorții și strâmbătăți ale oamenilor? Darămite firea friabilă și congenital instabilă a unui artist confruntat cu lovituri ale unei existențe incompatibile cu activitatea sa.

William Saroyan spunea că atunci când scrie ascultă Komitas, fiindcă muzica acestuia îi transmite un spirit tainic. Cu siguranță, explicația stă în legătura imaterială dintre originea folclorică a cântecelor și melodiilor „komitasiene” și conștientizarea de către scriitor a rădăcinilor sale etnice. Nimic nu este mai concludent decât aceasta pentru valoarea lucrării întreprinse de Komitas în restaurarea muzicii armene și totodată pentru apartenența lui Saroyan la un neam care a dat astfel de personalități esențiale ilustrative pentru potențele sale, din sfere aparent intangibile între ele.

Komitas, așa cum îl percepem prin muzica sa, este un produs al neamului armean la fel cum sunt îndeobște marile valori culturale ale unei națiuni fecunde în individualități proeminente. Catolicosul Vazghen I de fericită amintire a spus despre marele muzician: Poporul armean a găsit și și-a recunoscut în cântecul lui Komitas sufletul, identitatea spirituală. Arhimandritul Komitas este un început care nu are moarte. El va trăi împreună cu poporul armean și poporul armean va trăi împreună cu el, astăzi, precum și în vecie.

Andrei Pleșu, în cartea sa Despre îngeri, a scris că îngerii, când sunt între ei, cântă Mozart, iar când se află în fața Tronului Divin, cântă Bach. În paradisul armean, îngerii cântă Komitas.

Sergiu SELIAN

by Sergiu Selian