RECENZIE / Jurnalul lui Anais Nersesian

O mare surpriză este noua carte a poetei – căci poetă e și rămâne, orice ar mai face pe  lângă poezie, și iată face al naibii de bine – Anais Nersesian, cu titlu de romanță, „Întâmplări din goana timpului.”( Editura Ararat, 2018).

De ce e o surpriză? Mai întâi pentru că tot ce apare la Editura Ararat e o surpriză, nu știi când a apărut și când a dispărut, difuzarea tipăriturilor e direct legată de o birocrația financiară care pune multe bețe în roate tuturor. In fine. Să ne bucurăm de o carte despre care am aflat cu totul întâmplător și pe care am citit-o, ei da, emotionally involved. Este vorba de un jurnal, să zicem, ce acoperă niște bune decenii din comunismul romănesc, pe care l-am parcurs și eu. Și alții, desigur. Dar fiecare în felul lui. Note disparate, comentarii și mărturii abrupte de peste zi, cu oameni, cu întîmplări, cu diarista însăși și familia ei, cu poezie și fără, se aglutinează într-un text coerent, autentic și plin de savaore. Concizia intrărilor – uneori fapte banale, așa cum îndeobște rețin filele de jurnal , alteori evenimente mai deosebite ieșite din rutina cotidiană – și lapidaritatea formulărilor conturează o lume. Lumea românească anilor 50-90 din secolul trecut, în care și-au găsit locul, mai mult sau mai puțin onorant, numeroase femei și numeroși bărbați, portretizați în sepia de Anais Nersesian. Care lucrează la Bibluiteca Centrală de Stat, care scrie poezii, are familie, crește un copil și e foarte atentă cu ce se întâmplă cu lumea din jur. Așa cum antropologul sovietic Gherasimov refăcea un între schelet uman din doar câteva oase găsite, și poeta Anais reface țeșătura unei epoci. In care au trăit și murit nu doar români, dar și armeni  – apar numeroase portrete de ale unora de ispravă, de la Cik Damadian și Hrandt Avachian ( care, wow, țineau cursuri de pictură și sculptură în subsolurile de la Arachnortaran în care mi-am trăit și eu opt ani de viață, vreți să știți mai multe, întrebați-mă! )sau a proaspăt ieșitului din pușcărie dragul nostru de Arșavir Acterian. Sau trepăduși precum Tache Ș.,portretizat acid și acru de un observator atent al caracterelor din preajmă. Scriitorii din epocă nu lipsesc, sunt mereu prezenți în notele și observațiile diaristei. Că e vorba de Miron Radu Paraschivescu, o figură marcantă în acei ani, care a sprijinit mulți scriitori la începutul lor de drum – să amintim doar de faimoșii ulterior Radu Petrescu și Norman Manea, debutați la revista “Povestea vorbei”, fum deja , pe cine mai interesează azi unde a debutat mai știm noi cine sau cum se comportau Maria Banuș, Nina Cassian sau Nora Iuga în acei ani. Și totuși. Cu multe tușe colorate pe alocuri se reface o frescă uriașă. Poeta Anais Nersesian se dovedește și o bună prozatoare. Realmente au farmec și consistență nu doar amănuntele care le reține pentru o posteritate mereu ingrată, dar și întregul. Adică personajul principal al acestei cărți care e TIMPUL. Care, alături de culegătoare de secvențe de viață, ne redă și aduce în lumina reflectoarelor de azi, cenușiul acelor ani. Multe personaje le-am cunoscut și eu. De la frații Beatrice și Hrandt Avachian( am fost și eu la ei în casă, și cînd stăteau pe Maria Rosetti, în în Kisellef) și bunul Cik Damadina– un mare și rafinat grafician, nu doar caricaturistul faimos pe moment la Scânteia prin Călăul Tito și barda lui însângerată etc, da, toate trec, de la dragul de Arșavir, mereu generos și zâmbăreț la Mihai Rădulescu, un român apropiat de armeni, a și scris câte ceva despre ei, și abia cum aflu de la Anais că soția lui era armeancă, unde dai, unde te învârți dai de ei. Portretele unor colege de serviciu de la Bibliotecă Centrală  se intersectează cu altele ale unor activiste, atmosfera de fereală și frică nu e compensată decât de cheflii de la locanta Singapore, din Piața Rosetti. Cum am fost elev la lieului Spiru Haret din apropiere confirm și eu că apariția poetului Rugbist Tudor George era un eveniment, mai ales dacă striga un Ahoe!,din toți rărunchii. Care definea subterana lumii comuniste, viața care se strecura nu doar prin aburii alcoolului, dar printre rigorile unei ideologii comuniste restrictive. Un  volum de poeme ale lui Mircea Ivănescu – marele poet și traducător al lui Joyce – și Pucă și cu desene de Pâcă rămâne o bijuterie de carte a acelor ani. Anais readuce în actualitate o lume care nu mai e, așa cum a fost. Cu multele rele, dar și cu puținele bune care azi, dintr-un exces de zel al foștilor mâncători de cacao, sunt eludate. Nu puțin dintre lingușitorii și profitorii fostului regim comunist au ajuns azi cântăreții capitalismului, vajnici monarhiști, anticomuniști de pripas și vânători de bolșevici. Procesul comunismului în România a s-a încheiat înainte de a începe. Inclusiv în interiorul comunităților minorităților naționale, inclusiv la armeni. Deceniile postbelice nu au fost trăite la fel de către cei care au fost în Siberia, în grupul lui Siruni, inginerul Levon Harutiunian – ați citit cartea lui Siberia, dus-întors, care este o lungă scrisoare către subsemnatul, mai există prin librării, ediția de la Editura Meteor Press, cea de la editura Ararat, nu a beneficiat de nici măcar una bucată lansare etc. – avocatul Vahan Ghemigian și ceilalți etc, i-am pomenit acum aproape 30 de ani pe toți, Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți, sau cei care erau pe cai mari și slujeau regimul comunist cu devotament și interes personal. Am citit de curând într-o improvizată făcătură cu pretenții documentare cum un general de securitate devine în posteritate …activist cultural !!!! Wow, aferim, harașo! Surâdem acru amar. Vorba poetului Florin Mugur – care apare și el în cartea lui Anais – „ Zi orice, dar nu da nume!”. Ca evreu pățit, știa el ce știa. Un remarcabil poet și editor. Orice e posibil dacă nu bună credință, iar tonul îl pot da incompetența și impostura. Am zis ceva rău? Nu, e o banalitate, un loc comun. Cu același material uman operează și Anais Nersesian. Să nu uităm că ea e istoric la bază, că a mai scos o sumedenie de cărți pe care nu le-a citit /comentat mai nimeni – spre rușinea mea și eu abia cu aceste prilej citesc înfrigurat „Personaje armenești din literatura română!”, că proza ei se bazează pe observații atente și o riguroasă documentare.Nu inventează nimic, lucrează cu materialul oferit de istoria, mare sau mică, din preajma ei. Sau din arhive, avem și simpatice trimiteri ale altor cronicari și scriitori mai vechi. Unde sunt apreciate în grad înalt dulcețurile lingvistice și răsucirile din condei de mare finețe. In fine, portretele și evenimentele, întâmplările și secvențele de viață evocate și atent notate de Anais Nersesian pot funcționa ca niște madlene proustiene – e vorba de o prăjitură, un fel de brioche , care circulă și pe la noi, al cărui gust îi readuce în memoria naratorului din „În căutarea timpului pierdut” al lui Proust, un întreg trecut din copilăria lui ( roman despre care G. Ibrăileanu – atenție, nu a semnat niciodată Garabet, și ar trebui respectată dorința lui – a scris elegante comentarii la puțină vreme după apariția romanului în Franța și care urma să aibă o glorioasă posteitate ) oferindu-ne șansa și oportunitatea unor lungi ocoluri prin memoria fiecăruia dintre noi. Concertele pe care le frecventează – e pomenit și succesul lui Varujan Cozighian, aflat la început de carieră –  ca și expozițiile de unde nu lipsește, prieteniile cu numeroși artiști și scriitori reliefează un spirit deschis artei și o mare interes pentru ceea ce numim cultură. Nu total ruptă de contingent, de cotidianul agrest, dar nici dominat de el. Asta face ca Anais să se bucure din te miri ce, dincolo de cenușiul vieții din preajmă. Poeta e mereu pe baricade, poezia, scrisul în general, îi completează viața de zi cu zi. O carte de proză acest jurnal ad hoc, în care privirea autoarei, cea care respiră și privește lumea din jurul ei, reține pentru timpul viitor, clipa repede trecătoare. Dincolo de partea istorico-narativă, cu valoarea ei documentară, rămâne și cea artistică, strict literară. Căci asta avem acum la îndemână, spre lectură și delectare, o mare carte de bună literatură. Alături de jurnalele târgoviștenilor – Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu – al lui Alice Voinescu , cartea lui Anais Nersesian devine un reper pentru literatura română contemporană. Citiți cartea, nu sunt aprecieri de conjunctură. Bravo, Anais!

Bedros HORASANGIAN

by Bedros Horasangian