Radio România Cultural / Despre romanul „ZILE DE COŞMAR”de Carnig Stepanian

            Sâmbătă, 20 martie, canalul Radio România Cultural a transmis, în cadrul emisiunii „Cu minte de week-end”, o cronică a romanului „Zile de coşmar” de Carnig Stepanian, apărut recent la editura „Ararat” din Bucureşti, în traducerea şi cu note de Madeleine Karacaşian.

            Semnatarul cronici, pe care o prezentăm mai jos, este Valentin Protopopescu, realizator al emisiunii „Texte şi pretexte” pe acelaşi canal. Este doctor în filosofie, a scris şapte cărţi şi a tradus 25 de volume de proză şi piese de teatru. Ca iubitor de tenis (mare admirator al armeanului André Agassi!), comentează la Eurosport.

            După ce redactorul emisiunii Andreea Ionescu a anunţat noua apariţie editorială, Valentin Protopopescu a spus:

            „Este o carte care nu are cum să nu impresioneze publicul cititor –  o carte despre dezastru, despre oroare, despre genocid, într-un cuvânt. Ştiu că e o sintagmă demonetizată, însă din punctul meu de vedere, folosirea sa nu presupune excesul. Dimpotrivă, pentru că  face parte din exerciţiul medic şi ritualic obişnuit, face parte dintr-o minimă etică a oamenilor care trăiesc astăzi şi care doresc să nu uite, pentru a nu repeta greşelile trecutului.

            Despre aceste lucruri este vorba în romanul semnat de armeanul Carnig Stepanian „Zile de coşmar”, o carte masivă, de 450 de pagini, apărută la Casa editorială „Ararat” din Bucureşti , într-o traducere formidabilă, cea realizată de Madeleine Karacaşian. Traducătoarea a folosit întreaga sa erudiţie, pentru a ne oferi  un număr impresionant de note, un adevărat aparat explicativ – sunt nu mai puţin de 272 de note.

            Câteva cuvinte despre traducător, pentru că doamna Madeleine Karacaşian realmente merită un bemol, din acest punct de vedere. Este o personalitate a culturii româneşti actuale şi a culturii armene. Are o întreagă viaţă dedicată jurnalismului şi artei scriitoriceşti. A fost şi este o foarte bună traducătoare din armeană şi din franceză  şi, aş spune, că activitatea sa a fost recompensată cu câteva distincţii extrem de importante. Mă refer aici doar  la medalia „William Saroyan”, conferită de  Ministerul Diasporei din Armenia şi la medalia prezidenţială „Movses Khorenatsi”, cea mai înaltă distincţie  conferită de Armen Sargsyan, preşedintele Armeniei în anul 2020.

            Cine est autorul Carnig Stepanian? Ei bine, a fost un eminent critic şi istoric literar şi  un om care a ştiut să-şi conserve memoria şi să lupte pentru acest ritual al salvării medice a unor fapte, personaje şi momente care practic au marcat istoria neamului său.

            Romanul este unul masiv, este un roman, ca să spun aşa, clasic, însă are o particularitate – porneşte de la o documentare istorică extrem de densă. Avem de a face, până la urmă, cu un triplu roman – un  roman al tatălui, un roman al fiului şi un roman al naţiunii armene. Deoarece, consider eu, suntem puşi în faţa unei adevărate fresce a genocidului, o frescă realizată cu un firesc retoric impresionant. Acest autor care pune la bătaie întregul său talent pentru a transforma în roman  experienţa traumatizantă pe care a trăit-o. Trebuie spus că a copilărit în oraşul Mamahatun, în vecinătatea unui oraş ceva mai mare – Erzinca din Armenia Apuseană, parte a Imperiului Otoman. Este fiul lui Khacig Stepanian, croitor. Şi, în felul acesta, se face lumină. Avem, cum spuneam,  un roman al tatălui – prima parte a acestei cărţi –  „Povesteşte tatăl”, partea a doua se dedică fiului,  adică lui Carnig Stepanian. El îşi dedică această secţiune a construcţiei romaneşti, rememorând momentele pe care le-a trăit atunci când a fost deportat, era copil,  spre deşertul sirian Deir-ez-Zor, pierzându-se de părinţi. În fine, ultima parte – „Lumea orfanilor”  – narează tribulaţiile, aventurile, trăirile pe care le-a experimentat Carnig Stepanian atunci când a fost dus într-un orfelinat din Grecia  – o trambulină către o viaţă cât de cât normală.

            Romanul este dificil de povestit, pentru că faptele sunt cumplite. De aceea,  mă întreb dacă putem oare vorbi despre o estetică a ororii? Cred că este imposibil; de aceea, aş opta mai curând pentru o altă formulă interpretativă. Cred că ne aflăm în faţa unei adevărate etici  a reamintirii, folosită ca  ritual al exorcizării . Până la urmă Carnig Stepanian, în romanul „Zile de coşmar”, se referă la o adevărată saga a unei supravieţuiri, consemnate istoric. Şi de aceea, romanul său , cred că putem spune asta, devine un adevărat poem în proză, dedicat traumei, înţeleasă ca monument al neuitării.

            Ceva asemănător au trăit şi supravieţuitorii  de la Auschwitz. Să nu uităm că o cercetătoare din Israel – Ilany Kogan, o  psihanalistă de valoare, a scris o carte – „Strigătul copiilor muţi” (volum apărut în 2001 la Editura Trei, N.red.), în care povesteşte, terifiată, experienţele unor pacienţi ai săi – copii  sau, mai bine zis, nepoţi ai supravieţuitorilor de la Auschwitz, oameni traumatizaţi, cu toate că nu făcuseră experienţa Holocaustului şi a lagărului de concentrare. Cum a fost posibil să se transmită transgeneraţional trauma? Ei bine, există mecanisme psihice inconştiente care explică acest tip de miracol, aparent fără niciun fel de cauză logică sau de explicaţie raţională. Cam aşa stau lucrurile şi în cazul  romanului semnat de Carnig Stepanian „Zile de coşmar”  cu deosebirea că aici martorul este direct. Carnig Stepanian a trăit drama, tragedia naţiunii armene, fiind personaj în economia acestei tragedii si, mai mult decât atât, a avut stofă de suprvieţuitor, a ştiut să lupte, a ştiut să rezise, să se agaţe de tot ceea ce a însemnat identitatea şi valoarea conştiinţei apartenenţei la naţiunea armeană. Cartea impresionează. Mai multe nu pot să spun.

            E o lectură care trebuie făcută, exact pentru a ne prezerva caracterul moral în faţa vieţii. E o lectură extrem de interesantă.care te şi formează moral, nu doar îţi oferă, ca cititor, să spunem, o experienţă estetică. E mai mult decât estetică. Aici avem de a face cu un adevărat cod al eticii, transformat în ontologie.”

by Redactor