Propunerea legislativă a deputatei Valérie Boyer depusă la Adunarea Naţională a Franţei la 18 octombrie 2011

EXPUNERE DE MOTIVE

Construcţia europeană a necesitat deja mai multe modificări ale legislaţiei în vigoare pentru ca transpunerea în dreptul intern a angajamentelor internaţionale la care Franţa a subscris să se înscrie în ierarhia normelor noastre. Adaptarea dreptului intern, pentru asigurarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, aşa cum este prevăzut în Tratatul semnatla Amsterdamla 2 octombrie 1997, reclamă o nouă modificare de acest fel.

Pe baza articolului 34 din Tratatul Uniunii Europene, în redactarea dată de Tratatul dela Amsterdam, şi a acţiunii comune 968/443/JAI, o Decizie-cadru 2008/913/JAI asupra luptei împotriva anumitor forme şi manifestări ale rasismului şi xenofobiei prin mijloacele dreptului penal a fost adoptată de Consiliul Uniunii Europene la 2 noiembrie 2008. Scopul acestei decizii-cadru este de a face astfel încît xenofobia şi rasismul să fie pasibile de sancţiuni penale efective, proporţionale şi disuasive în Uniunea Europeană. Aceasta vizează de asemenea încurajarea şi îmbunătăţirea cooperării judiciare în acest domeniu.

Într-adevăr, aceasta prevede apropierea dispozitivelor legislative şi reglementorii ale statelor membre în ceea ce priveşte infracţiunile rasiste şi xenofobe, pe baza principiului recunoaşterii mutuale. Comportamentele rasiste şi xenofobe trebuie să constituie o infracţiune în toate statele membre şi să fie pasibile de sancţiuni penale efective, proporţionale şi disuasive între unul şi trei ani de închisoare care să se aplice oricărei infracţiuni comise pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv de către un sistem de informare, de către un resortisant al unui stat membru sau în contul unei persoane morale ce îşi are sediul într-un stat membru.

Astfel, articolul 1 al decziei-cadru prevede că se pedepsesc ca infracţiuni penale anumite acte comise în scop rasist sau xenofob, cum sînt: apologia, negarea sau banalizarea grosolană publică a crimelor de genocid, a crimelor împotriva umanităţii sau a crimelor de război aşa cum sînt definite în Statutul Curţii Penale Internaţionale – articolele 6,7 şi 8 – şi a crimelor definite la articolul 6 al Chartei Tribunalului Militar Internaţional, atunci cînd comportamentul este exercitat de manieră să incite la violenţă sau ură faţă de un grup de persoane sau faţă de un membru al unui asemenea grup. În complement, articolul 3 al deciziei-cadru prevede că, pentru actele enunţate la articolul 1 citat mai înainte, statele membre stabilesc sancţiuni efective, proporţionale şi disuasive şi o pedeapsă între unul şi trei ani de închisoare.

În Franţa mai multe texte naţionale deja definesc şi sancţionează genocidurile, crimele de război şi crimele împotriva umanităţii. Recent, legea nr. 2001-70 din 29 ianuarie2001 ainstaurat recunoaşterea oficială de către Franţa a genocidului armean din 1915, iar legea nr. 2001-434 din 21 mai 2001 recunoaşterea comerţului cu sclavi şi a sclaviei drept crime împotriva umanităţii.

Totuşi, dacă această recunoaştere are o încărcătură simbolică evidentă, în prezent doar contestarea genocidului evreiesc comis în timpul celui de al doilea război mondial constituie un delict, astfel încît victimele supravieţuitoare ale crimelor împotriva umanităţii sînt protejate inegal. Într-adevăr, articolul 24 bis al legii libertăţii presei din 29 iulie 1881, introdus de legea Gayssot din 13 iulie 1990, incriminează şi pedepseşte cu un an de închisoare şi amendă de 45.000 de euro doar contestarea existenţei crimelor naziste, lăsînd deoparte alte crime împotriva umanităţii, în special pe cele recunoscute de legile citate anterior.

În acest context, o propunere de lege ce îşi propunea să reprime contestarea existenţei genocidului armean a fost adoptată de Adunarea naţională la 12 octombrie 2006. Între timp, Senatul a respins-o la 4 mai  2011, prin adoptarea unei excepţii de inadmisibilitate.

Cu toate acestea, transpunerea Deciziei-cadru 2008/913/JAI prevăzînd, în special, că sînt pasibile de pedeapsă apologia, negarea sau banalizarea publică grosolană a crimelor de genocid, i se impune Franţei aşa cum o precizează Circulara Primului Ministru din 27 septembrie 2004 privind procedura de transpunere în dreptul intern a directivelor şi deciziilor-cadru negociate în cadrul instituţiilor europene.

Este motivul pentru care textul de faţă propune transpunerea Deciziei-cadru 2008/913/JAI pedepsind cu un an de închisoare şi amendă de 45.000 de euro sau doar cu una din aceste două pedepse pe cei care au făcut în mod public apologia, au contestat sau au banalizat crimele de genocid, crimele împotriva umanităţii şi crimele de război, aşa cum  sînt definite la articolele 6,7 şi 8 ale Statutului Curţii Penale Internaţionale, la articolul 6 al Chartei Tribunalului Militar Internaţional anexată acordului dela Londradin 8 august 1945, sau recunoscute de Franţa.

În scopul garantării eficacităţii represiunii, prezenta propunere de lege are aşadar ca obiect modificarea legii libertăţii presei, pentru ca infracţiunile cu caracter rasist vizate să constituie de acum înainte un delict de drept comun înscris în legea libertăţii presei. În plus, aceasta permite oricărei asociaţii permanente declarate cu cel puţin cinci ani înainte de data faptelor care îşi propune, prin statutul său, să apere interesele morale şi onoarea victimelor crimelor de genocid, crimelor împotriva umanităţii şi crimelor de război să exercite drepturile recunoscute părţii civile în ceea ce priveşte apologia, negarea sau banalizarea crimelor de genocid, crimelor de război sau crimelor împotriva umanităţii.

PROPUNERE DE LEGE

Articolul 1

Primul aliniat al articolului 24 bis al legii din 29 iulie 1881 privind libertatea presei este înlocuit prin cinci aliniate redactate astfel:

“Vor fi pedepsiţi cu pedepsele prevăzute de al şaselea aliniat al articolului 24 cei care au făcut în mod public apologia, negarea sau banalizarea grosolană a crimelor de genocid, crimelor împotriva umanităţii şi crimelor de război, aşa cum sînt definite în manieră neexlusivă:

1)      de articolele 6,7 şi 8 ale Statutului Curţii Penale Internaţionale createla Romala 17 iulie 1998;

2)      de articolele 211-1 şi 212-1 din Codul Penal;

3)      de articolul 6 din Statutul Tribunalului Militar Internaţional anexat acordului dela Londradin 8 august 1945;

şi care au făcut obiectul  unei recunoaşteri printr-o lege, printr-o convenţie internaţională semnată şi ratificată de Franţa sau la care aceasta a aderat, printr-o decizie luată de o instituţie comunitară sau internaţională, sau calificate ca atare printr-o jurisdicţie franceză, devenită executorie în Franţa.”

 Articolul 2

Articolul 48-2 al legii din 29 iulie 1881 asupra libertăţii presei se modifică astfel:

1)      După cuvîntul: “deportaţi” se inserează cuvintele: „sau al oricărei alte victime a crimelor de genocid, crime de război, crime împotriva umanităţii sau crime sau delicte de colaborare cu inamicul”;

2)      După cuvîntul: “apologie” se inserează cuvintele: „al genocidurilor”.

Însă textul a suferit modificări în comisia juridică, legea adoptată de Adunarea Naţională şi ulterior de Senat fiind:

Articolul 1

Paragraful 1 din capitolul IV al legii din 29 iulie 1881 privind libertatea presei este completat de un articol 24 ter redactat astfel:

„Art. 24 ter. – Pedepsele prevăzute la articolul 24 bis sînt aplicabile celor care au contestat sau minimalizat de manieră excesivă, printr-unul din mijloacele enunţate la articolul 23, existenţa uneia sau mai multor crime de genocid definite la articolul 211-1 din codul penal şi recunoscute ca atare de legea franceză.

Tribunalul poate ordona printre altele afişarea sau difuzarea deciziei pronunţate, în condiţiile prevăzute la articolul 131-35 din codul penal.”

 Articolul 2

 Articolul 48-2 al aceleiaşi legi se modifică astfel:

1)      După cuvîntul: “deportaţi” se inserează cuvintele: „sau al oricărei alte victime a crimelor de genocid, crime de război, crime împotriva umanităţii sau crime sau delicte de colaborare cu inamicul”;

2)      La sfîrşit, cuvintele: „infracţiunea prevăzută de articolul 24 bis” se înlocuiesc cu cuvintele: „infracţiunile prevăzute la articolele 24 bis şi 24 ter”.

by Vartan Martaian