Mihai Stepan Cazazian

PROPUNERE LEGISLATIVĂ ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI / Declararea Zilei de 24 de aprilie ca Ziua Conștientizării Genocidurilor la adresa Umanității

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

camera-deputatilor-motiune-vot

Comunicat de presă – Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale (Camera Deputaților)

COMEMORAREA GENOCIDULUI ARMEAN

Pe 24 aprilie se împlinesc 100 de ani de la masacrul comis împotriva armenilor, din estul Turciei, în 1915, care s-a soldat cu moartea a peste un milion două sute de mii de oameni. Această crimă împotriva umanității — așa cum spunea și Papa Francisc — nu trebuie uitată, pentru că reprezintă ‘primul genocid al secolul al XX-lea’ și a precedat genocidele comise de naziști și de Stalin, ca și cum această crimă împotriva poporului armean ar fi deschis o epocă a cruzimilor în secolul XX !!!

Motivul pentru care trebuie să comemorăm în fiecare an acest act abominabil este tocmai acela că ‘Ascunderea sau negarea răului este ca o plagă care continuă să sângereze, atunci când n-o tratezi’, așa cum a declarat și Suveranul Pontif pe 12 aprilie, anul acesta.

Chiar dacă Turcia nu a recunoscut nici acum genocidul, adevărul istoric este că miniștrii Cabinetului turc, în frunte cu Talaat Pașa, au pus la punct, atunci, în secret, un plan de exterminare al armenilor. Oficial, acesta a fost prezentat ca un transfer departe de front al populației armenești pe care guvernul turc de război o acuză de colaborare cu dușmanul rus.

Pe 15 aprilie, Parlamentul European a votat o rezoluție de comemorare, care are sprijinul tuturor partidelor europene mari și care face apel la Turcia să se împace cu trecutul propriu, prin recunoașterea genocidului armean și să deschidă calea reconcilierii reale cu Armenia. Pentru prima dată se recunoaște într-o rezoluție a Parlamentului European că ‘Evenimentele tragice care au avut loc în perioada 1915-1917 împotriva armenilor din Imperiul Otoman constituie un genocid’.

Considerăm că, așa cum este comemorat în România Holocaustul evreilor și romilor din Al Doilea Război Mondial, a venit momentul ca și în România să se marcheze genocidul la adresa armenilor, inclusiv prin declararea zilei de 24 de aprilie ca Ziua Conștientizării Genocidurilor la adresa Umanității, printr-o inițiativă legislativă.

Deputat NICOLAE  PĂUN,

Președinte  al Comisiei  

pentru drepturile omului, culte

și problemele minorităților naționale (Camera Deputaților)

http://www.agerpres.ro