Redactor

PROPENSIUNI EUROPENE ÎN ORIENTALISTICA DIN ROMÂNIA ( la 120 de ani de la nașterea lui Vlad Bănățeanu )

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Ideea europeană în România interbelică era, în anii ’20, când se puneau bazele consolidării unității neamului readus în albia sa naturală, obiect de discuție pro și contra – ceea ce nu ar trebui să ne mire, de vreme ce persoanele participante veneau cu mentalități din direcții diferite. Aburii habsburgilor, țarilor ş.a. nu se risipiseră fără a lăsa urme. Reacția de a readuce și repune tradițiile neaoșe românești era deci pe cât de naturală, pe atât de puternică aducând valențe ușor izolaționiste. Un amalgam de stări plana asupra țării solicitând orientarea fiecăruia: criza dinastică (repetatele abdicări şi reveniri ale lui Carol al II-lea), elaborarea Constituției din 1923 cu introducerea sistemului bicameral degajau un amestec de opinii și orientări, iar pe de altă parte elitele românești erau, încă înainte de Unirea principatelor, dar mai cu seamă acum, conectate la evenimentele europene. Din pertinenta analiză a dr. Mihai Sebe (2010), expert în politicile europene, vedem cum în perioada în discuție se manifestă gruparea „europeniștilor” care promova ideea că România este parte componentă a Europei și că trebuie, prin urmare, să aleagă drumul industrializării și urbanizării. Ei scot chiar o revistă, „Ideea Europeană”, în anul 1919, deci imediat după război. Aici se înscriu Eugen Lovinescu, Ștefan Zeletin, Camil Petrescu, Tudor Vianu ș.a. „Tradiționaliștii” susțin un românism aplecat asupra sie însuși, aplecarea spre economia agrară, misticism cultural și folclor. Revista acestora, „Gândirea” (1921), fondată de Cezar  Petrescuşi D.I. Cucu, sprijinea promovarea tradițiilor strămoșești. În paginile sale, Nichifor Crainic își susținea ideile bazat mai cu seamă pe ortodoxie, iar Lucian Blaga sonda rădăcinile precreștine ale etnosului românesc.Ideea că de la fiecare se putea prelua elementul necesar și pozitiv nu a fost clamată vocal, ca din partea unei grupări, dar personalităţi care emiteau vederi largi,admițând necesitatea progresului, dar totodată consolidarea tradițiilor naționale ascultau prelegerile filozofului Nae Ionescu (1890-1940) Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Constantin Noica ș.a. Cunoscutul sociolog Dimitrie Gusti (1880-1955) spunea: „Izolarea statelor europene duce la sărăcirea acestora, duce la pierderea influenței politice, iar aceasta duce la barbarie”(D. Gusti, în „Europa sărăcită, Europa vasală, Europa barbară”, citat de M. Sebe). Gusti propunea un „patriotism european”. În 1929, Mihail Manoilescu (1891-1950,Sighet), descendent al logofătului Tăutu, gânditor economic și om politic, într-o cunoscută analiză a sa avansa ideea „Statelor Unite ale Europei”. Dar și în Franța, cu care relațiile culturale se învioraseră după Marea Unire, astfel de idei animau pe ministrul de Externe Aristide Briand care propunea o „Uniune Fiscală Europeană”. Este, așadar, evident că filologul și orientalistul Vlad Bănățeanu, care a evoluat în această atmosferă s-a axat în direcționarea studiilor sale pe ideea de europenism extins dinspre trecut și proiectat în viitor. Revista pe care o va scoate se va numi „Revista de Studii Indo-Europene”, iar ulterior, după război, „Studia et Acta Orientalia”.                                                                                                                                                         

                                                                      ***                                                                                 

La început de secol XX, Timișoara era un oraș  Imperiul habsburgic, imperiu care se întindea până în Bucovina. Viitorul lingvist și orientalist s-a născut aici la 22 august 1900, cu numele Wlodzimiez Paszkiewicz, din tată polonez şi mamă armeancă. Tatăl său, funcționar, originar din Lituania, a fost mutat la Cernăuți, unde Vlad absolvă Universitatea (1918-1923), continuându-şi apoi studiile la Londra, Paris, Dublin(1924-1932). A studiat cu celebrii orientaliști Antoine Meillet și Frédéric Macler, care aveau și preocupări de armenologie. Predă armeana clasică (krabar) și istoria poporului armean la Universitățile din Cernăuți și București, precum și la Institutul de Istorie al Academiei Române. Începând cu anul 1937, înființează sub conducerea sa periodicul trimestrial „Revue des Études indo-européennes”, care a fiinţat până în 1944.

Din anul 1958 editează revista „Studia et Acta Orientalia” sub auspiciile Asociației Orientaliştilor din România. Aici apar articole care trimit la istoria comunității armene din România, toponimiile de origine armeană din România etc. În anul 1938, Vlad Bănățeanu publică o frumoasă broșură „Armenii în istoria şi viața românească”,incluzând numeroase ilustrații. Poliglot, cu pasiunea cercetării, Vlad Bănățeanu se adâncește în domeniile filologiei comparate, istoriei universale (cu Nicolae Iorga), studiază și Dreptul (1930-1936). Se specializează la Paris, la École des Hautes Études cu celebrul savant Joseph Vendryes (1875-1960) cunoscut pentru studiile sale de limbă celtică si irlandeza veche. În afară de aceste discipline Vlad Bănățeanu studiază graiul din Britania de care era interesat în mod deosebit. Invitat în Armenia, prof. Vlad Bănățeanu participă la un congres la Erevan. Filologul şi orientalistul Vlad Bănățeanu sonda istoria devenirii limbilor indo-europene pe continentul european cercetând uitata civilizație celtică (N. Iorga a fost cel care l-a trimis la Paris la prof. Vendryes) şi urmele sale în limba irlandeză, iar apoi, în atmosfera numeroaselor vizite la București a orientaliştilor și bizantinologilor care aveau întinse preocupări de armenologie, amintiți mai sus, ajutat şi de H.Dj. Siruni, și-a extins căutările și în domeniul limbii armene, mai cu seamă a celei clasice (grabar).

fotografie publicată în articolul „Doctor Maria Francisca Băltăceanu – Lingvist şi armenolog de clasă” semnat de Edvard Jeamgocian

Așezarea limbii române pe făgașul indo-european, apelând și la limba sanscrită, era ținta pe care a urmărit-o în lucrările sale risipite în numeroase reviste din țară și străinătate. Poliglot, a fost primul profesor care a predat limba armeană veche la Universitatea din Bucureşti, precum şi la Institutul de Istorie, pregătind și cadre de specialitate. Din cele peste 190 de articole publicate, 90 au tematică armeană. Lucrările sale au apărut atât în limba română, cât și în franceză, engleză, germană, persană ș.a., în mai multe publicații de specialitate ca „Studii și cercetări de lingvistică” (1960-1963), „Revue de linguistique ”- Bucureşti, 1961, „Revue de la Faculté des lettres de l’Université de Teheran”, 1958. A publicat: Contribuțiuni la bibliografia românească veche, Cernăuți, 1924, Sur les désinences de l’indicatif parfait en latin, Paris, 1927, Die Legende von Konig Dathl, Berlin, 1929, Câteva numiri greceşti pentru noțiunea de „șef”, Cernăuți, 1933, Armenii din România,1937, Primele începuturi literare în Armenia veche,1937. Adjectivele urartiene în armeana clasică, Bucureşti, Armenii în inscripțiile de la Behistun, Câteva aspecte ale originii armenilor, Toponime armeneşti din România, Beitrage zum Studium der Urartischen ortsname in der Armenischen Toponymie, 1961, Viena, (Handes Amsorya).

Când a părăsit această lume erau sub tipar sau pe masa lui de lucru o serie de lucrări terminate sau începute. Erau sub tipar Neues zu den „Vorindischen” Sprachresten Vorderasiens, Viena, Die Sprache, Urartu und Armenian Berlin, Das Altertum. La cel de al 26-lea Congres Internațional de Orientalistică de la New Delhi, la care nu a mai ajuns, i s-a citit lucrarea The Urartian Substratum in the classical armenian. Au rămas netipărite două volume traduse din Mahabharata, Viața și opera lui Rabindranath Tagore, Manualul de sanscrită şi Viața lui Kalidasa şi multe alte lucrări. Doar patru decenii a durat viața sa creatoare. Dar Vlad Bănățeanu a trasat o brazdă adâncă în orientalistica şi filologia românească, iar lucrările sale risipite prin reviste sau inedite așteaptă să fie adunate, cu un aparat critic pe măsură, și tipărite ca un omagiu pentru stradania sa.

Arpiar SAHAGHIAN

pag. 100-101 din revista pro-SECULUM nr 1-2 din 2021

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *