Prof. Robert Aram Minasian, Doctor al Universităţii Melbourne,

Prof. Robert Aram Minasian,

Doctor al Universităţii Melbourne,

Membru în Colegiul Universităţii din Londra, al FIEEE, FOSA, FIEAust, CPEng,

Şef al catedrei de Inginerie electrică şi informatică la Universitatea din Sydney,

Director al laboratorului de fibre optice şi fotoni al Universităţii Sydney

Aram Minasian s-a născut în Bucureşti, capitala României. Ca mulţi din prima şi a doua generaţie de armeni din diasporă, strămoşii lui proveneau din estul Turciei actuale. Străbunicii dinspre mamă, Hovhannes şi Nazic Dokuzian, erau originari din Kemakh, un sat din provincia Erzincan. Erau relativ înstăriţi şi implicaţi în producţia şi distribuţia de sare extrasă din lacurile regiunii. În 1915, împreună cu fiul lor, Şahnazar, bunicul lui Aram, s-au refugiat la Bucureşti. Întreprinzător şi sprijinit de un conaţional, Hovhannes a deprins meşeteşugul prăjirii şi măcinării cafelei. Tânărul şi ambiţiosul Şahnazar, cu ajutorul fratelui său Eprem, a extins afacerea deschizând în 1918 câteva prăvălii în centrul oraşului.

La fel ca în cazul bunicului dinspre mamă, părinţii bunicii dinspre mamă, Sarkis şi Prapion Kvanian, au fugit în 1890 din Şabin-Karahisar, imigrând în România, unde au deschis o fabrică de încălţăminte şi un magazin de desfacere. Fiica lor, Lusia, s-a născut în 1907. Bunicii lui Aram, Şahnazar şi Lusia, s-au căsătorit în 1927 la Catedrala armenească. În mediul ocrotitor şi fericit al familiei lor s-au născut mama lui Aram, Elisabeta, în 1928, şi fratele ei, Vahan, în 1931. Elisabeta a studiat medicina şi farmacia la facultatea pe care a absolvit-o în 1950, după care a lucrat ca cercetătoare, până în 1961, în laboratorul Institutului de studii în geochimie.

Bunicul dinspre tată al lui Aram, Hovhannes Minasian, s-a născut în 1884 la Kayseri, de unde, împreună cu fratele său Aram, în 1911, după atrocităţile din Adana, s-a refugiat la Burgas, în Bulgaria. Acolo, el a întâlnit o tânără armeancă frumoasă şi onestă, Verjin, cu care s-a însurat. În cursul războiului balcanic din 1913, când Bulgaria a cedat teritorii otomanilor, familia Minasian, temându-se de regimul otoman opresiv inerent, a emigrat în Rusia, la Rostov, unde în 1917 s-a născut Hagop, tatăl lui Aram. De acolo, în timpul revoluţiei bolşevice, ei s-au refugiat la Salonic, apoi la Kadiköy, în Turcia, şi în cele din urmă, în 1925, s-au stabilit la Bucureşti din cauza animozităţii faţă de armeni generate mai întâi de procesul criminalilor de război otomani, vinovaţi de genocidul armean, iar apoi de mişcarea kemalistă naţionalistă. Fraţii Hovhannes şi Aram Minasian au înfiinţat un serviciu pentru nunţi şi funeralii cu două automobile Ford, o noutate în epocă.

Tatăl lui Aram a absolvit Academia de comerţ şi industrie cu diplomă în drept şi în comerţ, lucrând după aceea ca economist în importul guvernamental de maşini. Hagop şi Elisabeta s-au cunoscut la un concert al cântăreţilor Zara Doluhanova şi Pavel Lisiţian, organizat la Ateneul Român de Societatea culturală armeană din Bucureşti. Acel concert a fost începutul unei relaţii sentimentale care a culminat cu căsătoria lor în 1949, la Catedrala armenească.

Aram a fost al doilea copil al cuplului, născut în 1953, după sora sa, Laura, născută în 1950. La vârsta de şase ani, a început să studieze vioara şi peste un an a participat la un concurs organizat de Şcoala de muzică, la care a cucerit locul întâi din o sută de candidaţi, începând astfel lecţiile cu Ana Beldi.

Hagop a primit de la prietenul său Chris Papazian, imigrat în Australia, veşti despre acel stat şi în cele din urmă el şi Elisabeta au decis să se stabilească acolo, întrucât li se părea că ar fi o ţară prosperă şi cu o structură politică stabilă. În septembrie 1961, împreună cu cei doi copii ai lor şi cu bunica Verjin, s-au îmbarcat pe vasul <Flaminia> în Italia. A fost o călătorie de 34 zile, plină de noutăţi în special pentru iscoditorul Aram, care explora fiecare ungher al navei. Cu cele trei valize ale sale, familia Minasian a debarcat la 9 octombrie 1961 în portul Melbourne.

Elisabeta a făcut o primă tentativă curajoasă de a găsi un post pe măsura calificării ei făcând cerere pentru funcţia de laborant asistent la Institutul de cercetări medicale St. Vincent. În ciuda dificultăţilor, după un interviu asupra trecutului ei şi despre chimie, un subiect în care excela, ea a obţinut postul. Apoi, a acceptat să lucreze ca asistent de studii la Departamentul de biochimie al Universităţii Melbourne, pe proiectul <Structura şi funcţia proteinelor>, unde a rămas timp de 30 ani. Hagop a găsit şi el un post în domeniul său, ca jurist la British Petroleum, unde a lucrat până la pensionarea din 1981.

Aram a fost un elev exemplar la şcoala primară. În anumite ocazii, directorul evidenţia entuziasmul şi curiozitatea lui, dându-l ca exemplu celorlalţi elevi din clasă. Interesul de o viaţă în electronică al lui Aram a început atunci când o vecină impresionată de mintea iscoditoare a copilului i-a dat să citească revista lunară de electronică a fiului ei. O lună mai târziu, Aram se abona la revistă ca să se ţină la curent cu evoluţia tehnologiei. Avea o înclinaţie nativă pentru astronomie şi pentru cunoaşterea vastităţii universului. Odată, a calculat chiar traiectoria unei planete. Oricum, a înţeles că electronica este mai tangibilă şi a făcut din ea temelia profesiunii lui. Când avea 12 ani, a scris o broşură remarcabilă despre aparatura electrică şi electronică, pe care i-a dactilografiat-o mama lui. S-a decis să construiască un radio şi un amplificator de înaltă frecvenţă. I-a luat o săptămână să asambleze radioul, care a funcţionat perfect. Mai complicat a fost cu amplificatorul, proiectat pentru utilizare profesională şi care i-a luat o lună, dar apoi a funcţionat ireproşabil transmiţând muzică în sufrageria părinţilor vreme de decenii.

Aram s-a înscris în 1967 la reputata şcoală Melbourne Grammar, fiind singurul elev armean de acolo. În iunie 1968, a dat examen pentru o bursă de studiu al viorii şi a obţinut bursa pe trei ani, pentru a-şi completa studiile liceale. Curând, a devenit concert-maestru în orchestra simfonică şi în orchestra de coarde ale şcolii, cântând de asemenea în cvartete de coarde şi în triouri cu pian în concerte cu public. În 1970, a vizitat Japonia ca membru al Orchestrei australiene de tineret, care a concertat la Expoziţia mondială din Osaka. A vizitat din nou Japonia cu orchestra în 1975, apoi Coreea de Sud şi Filipinele. Ca elev, a scris eseuri pe subiectele <Cum s-ar comporta Don Quijote în lumea modernă> şi <Extazul>, exemplare ale acestora fiind distribuite în clasă ca modele de creativitate şi de umor. În clasa a XII-a, a câştigat premiile pentru matematică şi fizică. A absolvit şcoala cu distincţie şi numele lui a fost înscris pe tabela de onoare a liceului. A fost unul dintre puţinii din statul Victoria deţinători ai Premiului de competenţă generală.

Primind o bursă Commonwealth, în 1971 Aram a devenit student la Facultatea de inginerie electrică a Universităţii Melbourne. Dedicat studiului ştiinţei, el era în egală măsură interesat de artă, de muzică şi de alte domenii umaniste. Nu încape îndoială că dragostea atât pentru ştiinţă, cât şi pentru artă a constituit cheia succesului formării lui Aram ca intelectual. Cele două aspecte s-au completat pentru a îmbogăţi frumuseţea interioară a minţii şi a sufletului, inspirând creativitate şi gândire imaginativă în moduri neconvenţionale.

Aram a absolvit facultatea în 1974, iar studiile lui muzicale au progresat, aducându-i o diplomă în muzică. A dat primul său recital de vioară într-un concert public. Datorită pregătirii sale profesionale şi gamei largi de interes, a fost unul dintre cei patru finalişti selecţionaţi pentru o bursă Rhodes. În 1975 a obţinut, totodată, Premiul Commonwealthului Britanic, decizând să urmeze studii postuniversitare la University College London, una dintre cele mai prestigioase instituţii din lume, unde a obţinut masteratul în ştiinţe la Departamentul de inginerie electrică şi electronică. Pentru teza lui de masterat, a scris despre oscilatorii cu microunde TRAPPAT, care constituiau o nouă diodă semiconductoare. Ca atare, diploma sa, la absolvirea cu distincţie în 1976, i-a conferit specialitatea în microunde şi în optică modernă.

După un recital al violonistului Manuk Parikian, concert-maestru al Orchestrei filarmonice din Londra, la care a asistat, Aram l-a rugat pe reputatul muzician să fie îndrumătorul său, ceea ce acela a acceptat după o audiţie cu Sonata pentru vioară de Schumann. La lecţiile cu Parikian, l-a cunoscut  pe violonistul Levon Chilingirian, fondator al faimosului cvartet care îi poartă numele, rămânând până azi prieten cu acesta.

Revenit în Australia, Aram Minasian şi-a susţinut doctoratul cu o teză în domeniul procesării semnalelor de microunde şi în particular focalizând pe tranzistorul cu efect în câmpul microundelor semiconductorilor de metal, cel mai rapid tranzistor din lume, ceea ce era o descoperire de mare interes în acea vreme, dar puţin înţeles. După un an, a publicat într-o revistă de specialitate primul său studiu, având ca subiect descoperirea unui model al acelui tranzistor.

În paralel cu cercetările, Aram a continuat să cânte la vioară în concerte organizate în cadrul comunităţii armene. A devenit concert-maestru al orchestrelor camerale Amati şi Martin, de asemenea al orchestrei simfonice a Universităţii Melbourne, al cărei cofondator a fost.

Cariera universitară a început în ianuarie 1979. Peste doi ani, avea să se însoare cu Shery Shamir, biochimistă originară din Isfahan şi imigrată cu familia în 1970 şi cu care urma să aibă un băiat şi o fată. Promovat de la postul de lector la cel de senior lector, Aram şi-a continuat cercetările în cadrul unor centre de studii din Paris şi din Londra, intrigat de interacţiunea dintre electronii purtători de curent şi fotonii transportatori de lumină, fiind interesat să exploreze limitele vitezelor de procesare, cu aplicaţie la fibrele optice folosite în comunicaţii.

În 1988, Aram a cucerit medalia australiană pentru studii de excelenţă în telecomunicaţii, iar în anul următor, după un interviu în faţa unei comisii de experţi, i s-a oferit postul de profesor asociat la Facultatea de inginerie electrică şi informatică a Universităţii Sydney, unde avea să înfiinţeze un laborator de fibre optice şi fotoni pentru studiul fotonilor în microunde, astăzi – unul dintre cele mai importante laboratoare din lume.

În 2002, a fost promovat ca profesor cu catedră personală la Universitatea Sydney, o poziţie de elită în general greu de obţinut. După un an, a fost ales fellow în cea mai înaltă instituţie ştiinţifică din lume, Institute of Electrical and Electronics Engineers din SUA <pentru contribuţia la procesarea semnalului cu fotoni la semnalele de microunde>, calitate care se acordă doar la 0,1% dintre membrii institutului. Peste un alt an, Australian Research Council, instituţie naţională supremă de subvenţionare a cercetării, l-a invitat pe Aram să se alăture colegiului său de experţi, calitate în care el a activat vreme de trei ani, contribuind prin evaluarea proiectelor importante la asigurarea viitorului ştiinţei în Australia.

La rândul său, Optical Society of America l-a ales pe Aram Minasian fellow în 2007, dându-i posibilitatea de a dobândi o subvenţie de călătorie, pentru care el a ales ca destinaţie Armenia şi astfel în 2008 a văzut pentru prima oară patria strămoşilor lui. Acolo, a avut întâlniri cu colegi de profesie, a ţinut o prelegere la Universitatea din Erevan, s-a întreţinut cu preşedintele Academiei de Ştiinţe, a făcut o vizită la Institutul de radiofizică şi electronică, de asemenea a vizitat muzeul consacrat lui Aram Haciaturian al cărui concert pentru vioară şi orchestră îl interpretase de câteva ori ca solist.

Datorită activităţii sale prodigioase şi inovative, profesorul Robert Aram Minasian este considerat unul dintre cei mai de seamă savanţi în domeniul procesării fotonice a semnalelor de microunde. Studiile lui în procesarea semnalelor fotonice de mare viteză au o largă aplicaţie în telecomunicaţii. El a publicat peste 250 articole ştiinţifice în reviste de specialitate dintre cele mai reputate şi are câteva patente americane şi europene. Nu în ultimul rând, capacitatea sa intelectuală este orientată spre descoperirea, educarea, îndrumarea tinerelor generaţii în beneficiul viitorului ştiinţei.

by Sergiu Selian