Redactor

PRESA INTERBELICĂ | Despre cafegii din familia Șișmanian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Șișmanian a fost un nume cu greutate în lumea cafegiilor bucureșteni din perioada interbelică. Un articol din ziarul Dreptatea din decembrie 1930 ne vorbește elogiativ despre un negustor armean pe nume Șișmanian. Aflăm astfel provine dintr-o familie de negustori din Kemah (era kemahți, ca majoritatea cafegiilor), că a deschis primul magazin în 1905, și că prăvăliile sale sunt dotate cu „instalațiuni ultramoderne electrice și mecanice”. Totodată, îl aflăm implicat activ în viața socială a orașului participând activ la o mulțime de evenimente pentru întrajutorarea orfanilor de război, invalizilor etc.

Foarte cunoscut și apreciat în lumea Bucureștilor anilor 1925-1930, Simon M. Șișmanian, își desfășura afacerea sa cu cafea într-o prăvălie din strada Sfântul Nicolae Șelari la numărul 25, o locație ce va avea în timp mai multe generații de cafegii. Înainte de Șișmanian, avusese aici prăvălie de cafea pe la 1910 un alt negustor pe nume Ovaghim Haciadurian, cu firma La Doi Porumbei.

„Reputatul Magasin Special La Pașa” vindea cafea, cacao, ceai, rahat, halva și alte produse orientale. Deschide o altă sucursală pe Academiei nr.3 pe care o pierde în 1925 în urma unei executări silite în contul unei datorii. I se scot la vânzare renumitele instalații electrice ultramoderne. Se reface după această pierdere și îl găsim tot pe Sfântul Nicolae Șelari la numărul 4 apoi, probabil încurajat de evoluția afacerii sale, deschide sucursale pe Lipscani nr.80, Piața Sfîntul Gheorghe și, în anul 1928 pe strada Carol nr.37 (azi str. Franceză). Tot în același an câștigă Premiul al II-lea la Serbarea Breslelor cu Carul Șișmanian – negoțul de cafele și arome.

În 1933 dă de necaz cu o mașină de prăjit cafea ce o instalase pe proprietatea sa din strada Latină nr.17. Coșul acesteia a luat foc, distrugând tavanul incăperii. Suntem asigurați de presă că pagubele nu sunt mari.     

Va fi urmat în majoritatea locațiilor de către frații Derenig și Vahan Danielian, mari cafegii și importatori de cafea. Aceștia vor deschide magazine în aproape toate locurile unde avea Șișmanian, speculez o rivalitate negustorească între ei. Îi găsim menționați simultan la diferite opere de binefacere, duelându-se în donații și opere de binefacere. Ca într-un scenariu de film indian, trecând peste rivalitatea taților, copiii lor ajung să se căsătorească. Așa se face că fiul lui Danielian, Azad, poreclit Pașalică o ia de soție pe Șache Șișmanian, mezzosoprană în Corul Radiodifuziunii. Pașalică va prelua la un moment dat magazinul din Sf. Nicolae Șelari și îi va pune firma Cafea Pașalică.

Apare în peisaj și Azad Șișmanian posibil frate cu Simon, cu magazin de cafea în strada Bărăției nr.12 (1934-1935), pentru ca mai apoi să dețină o perioadă magazinul din Academiei nr.3 (1946). Aflăm că și acesta a avut un ghinion mare cauzat de explozia unei mașini de prăjit cafea care funcționa, după unii, pe benzină, după alții pe gaz metan. Explozia i-a spart vitrina magazinului și i-a rănit un angajat.

În 1944, după moda vremii, este judecat și condamnat pentru sabotaj economic și speculă, fiind învinuit că a vândut alune turcești și măsline la suprapreț. Într-un proces caragialesc, s-a văzut în situația de a justifica o diferență de 17 lei la prețul măslinelor provenind din costul untdelemnului pe care îl turna în butoi pentru a da o „față comercială bietelor măsline”. În 1950 îl găsim în strada Doamnei nr.3 apostrofat public pentru nerespectarea prețurilor impuse de Minister.

Mai apare și un Peniamin Șișmanian, pe Calea Victoriei nr.77 cu firma „Cafea Orientul” în 1929 – 1944 care, culmea comerțului, vindea cafea și lemne de foc. În 1942 mai avea un magazin de cafea în Calea Griviței nr.216 bis. Este pus și el într-un final la stâlpul infamiei de către organele ce urmăreau reprimarea speculei și sabotajului economic pentru îndrăzneala de a „eticheta prețuri superioare decât cele aprobate de Minister.” Astfel, 1943 este condamnat și pentru alte pricini închipuite, la o lună de internare în lagăr. Se pregătea terenul pentru Marea Naționalizare ce va urma.

În documente mai apar în jurul anului 1915 și alți Șișmanian, Merigean M. și Ovanez M. cu firma „La Gloria Română” – fabrică de cafea, posibil frați sau alte rude.

Paul AGOPIAN