Szekely Csaba

Preotul romano-catolic Küsmödi Attila din Gherla distins de statul maghiar

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

        Cu ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni,  la 15 martie 2021 preşedintele Ungariei Áder János a decorat mai  multe personalităţi ale vieţii culturale, literare, religioase, ştiinţitice şi artistice. Spre satisfacţia şi bucuria  gherlenilor printre cei care au fost distinşi de preşedintele ţării vecine se află şi preotul romano-catolic din municipiu Küsmödi Attila, care slujeşte şi în Catedrala armeano-catolică „Sfânta Treime” din centrul oraşului. Preotul gherlean a fost premiat pentru rolul pe  care îl are  în  reabilitarea bisericii franciscane (Biserica romano-catolică „Sfântul Petru de Alcantara”)  de pe strada Bobîlna, o lucrare monumentală aflată în fază de finalizare şi  care aşteaptă să fie resfinţită în cursul acestui an. De aprecierile preşedintelui Ungariei s-au mai bucurat în acest an alţi 5 slujitori ai bisericii romano-catolice din parohiile Oradea, Timişoara (2)  Sfântu Gheorghe şi Miercurea Ciuc. Creştinii gherleni sunt mîndri că pe această listă figurează şi oraşul lor, un vechi centru al spiritualităţii şi culturii catolice din ţara noastră. Din cauza pandemiei distincţia nu i- fost înmînată personal,  doar numele premiantului  fiind citit de preşedintele Ungariei, Áder János.

                           Preotul paroh al bisericii romano-catolice din Gherla Küsmödi Attila a ajuns în oraşul de pe Someş în anul 2001, după ce a fost capelan la Braşov şi a slujit în lăcaşul de cult din localitatea Roşia Montană, judeţul Alba. Între timp a ocupat funcţia de arhivar în  cadrul Episcopiei Romano-Catolice Alba Iulia, unde, de asemenea a desfăşurat o bogată activitate. De trei ani slujeşte şi în Catedrala armeano-catolică din Gherla.

Szekely Csaba