Predica preotului paroh Oshakan Khachatryan rostită la biserica „Sfânta Maria” din Constanța

În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin

Dragi credincioși,

Astăzi este a treia duminică după Paște, pe care părinții Bisericii noastre au denumit-o Duminica Roșie; Roșie, pentru că prin sângele lui Cristos s-a întemeiat Biserica. Unii consideră că Duminica Roșie este închinată acelui capitol din Sfânta Scriptură, când Hisus, după înviere, s-a arătat a treia oară ucenicilor săi, pe drumul spre Tiberias. Atunci Cristos i-a pus lui Petru de trei ori aceeași întrebare: „Simon, fiu al lui Iona mă iubești?” Și tot de trei ori Petru a răspuns la această întrebare: ”Da, Doamne, Tu știi că eu Te iubesc pe Tine.” Atunci Hisus l-a îndemnat să păstorească oile sale. Aceste întrebări ale lui Hisus simbolizau cele trei repudieri (lepădări) ale lui Petru, acceptarea ispășirii și restabilirea în misiunea sa apostolică. (Ioan 21. 1 – 20)
Roșul simbolizează, de asemenea, sângele și lupta martirilor. În istorie avem multe asemenea exemple. În toate timpurile simbolul marilor revoluții a fost culoarea roșie. Nu întâmplător, poporul nostru i-a dat lui Vartan, cel care a întrupat spiritual revoluționar, supranumele de „Roșul”. Până și în Vechiul Testament roșul este prezentat drept culoarea victoriei: ”Cine este acesta, care vine din Edom, în haine rosii, în haine strălucitoare, si calcă măndru, în plinătatea Puterii Lui?” (Isaia 63. 1– 2)
Nu există nici o ceremonie religioasă în care să ni se explice titulatura de „roșu”. Este adevărat că obiceiul acesta nu mai există astăzi, dar pe vremuri, în Duminicile Verde și Roșie, în biserică se foloseau culorile verde și roșu. Draperia bisericii, vestmintele liturgice, robele (cămășile) slujitorilor (dascăli, cântăreți) erau verzi ori roșii, corespunzătoare duminicii respective. Pe atunci era datina (tradiția) ca în târguri și sate, lumea să se îmbrace în verde sau roșu din aceleași considerente. (Artak arh. Manukian, „Sărbătorile Bisericii Armenești”)
E limpede: culoarea roșie are semnificația sângelui și a luptei. Nu întâmplător creștinătatea l-a imaginat pe Mântuitorul cel Înviat din morți înveșmântat în straie roșii, purtând în mână un standard cu semnul crucii. Foarte răspândita zicătoare , care ne este și nouă cunoscută, „Viața e o luptă”, cu toate formele sale de manifestare, se vădește în viața fiecărui creștin. Lupta creștinismului nu este o luptă obișnuită, ușoară și superficială, ci o înfruntare „pe viață și pe moarte”. Cristos a specificat că drumul creștinului este „îngust și greu”, dar el conduce către Viață, iar „ușa larg deschisă”, adică evitarea luptei și alegerea unui drum mai ușor conduce spre pierzanie. Pentru a fi creștin este neapărat necesar să ai multă energie și spirit combativ, de luptă. Lipsit de aptitudinea de a fi luptător, omul nu poate fi creștin. Să ne amintim dintre figurile Bibliei pe Iov, a cărui răbdare a învins în numele credinței, al luptei împotriva greutățiilor și încercărilor. Nimeni n-a ajuns la această luptă creștină într-un mod simplu. Apostolul Pavel îl prezintă pe creștin ca pe un luptător (în)armat din cap până în picioare. „Și în final, înarmați-vă cu Domnul și cu capacitatea Lui atotputernică. Luați asupra voastră armura lui Dumnezeu, pentru a putea să vă împotriviți trucurilor diavolului, pentru că războiul nostru nu este împotriva oamenilor, ci împotriva celor ce se află sub cer, împotriva duhurilor rele, a unor stăpâniri și grupuri și împotriva potentaților acestei lumi a întunericului. Prin urmare luați armura Lui Dumnezeu, pentru ca atunci când va veni ziua rea (ceasul rău), să fiți capabili să alungați răul și să faceți totul pentru a rămâne în picioare. Așadar fiți pregătiți, întăriți-vă cu adevăr, îmbrăcați dreptatea ca pe o armură, iar Liturghia păcii fiți gata s-o propovăduiți. Și deasupra tuturor acestora luați scutul credinței, pentru a putea stinge toate săgețile fumegânde ale răului. Luați, de asemenea, casca salvării (mântuirii) și sabia Sfântului Duh, adică cuvântul lui Dumnezeu. (Epistola lui Pavel catre Efesen 6. 10 – 17)
Cu aceasta Duminica Roșie îi amintește creștinului că trebuie să fie viteaz din moment ce curajul este baza virtuților creștinismului. Și, atunci când noi ne aflăm în fața obstacolelor și greutăților,Dumnezeu este Cel Care pune pe drumul drept cursul vieții noastre. Există o povestire interesantă pe care vreau să v-o istorisesc și care explică în cel mai agreabil mod relația dintre om și Dumnezeu:
Un om cucernic și credincios moare și – după moarte – îl întâlnește pe Dumnezeu. Îngerii îl laudă în față lui Dumnezeu, enumeră faptele bune și drepte pe care le-a făcut, că pe tot parcusul vieții sale a trăit cu frica lui Dumnezeu, iar când aceștia termină, Dumnezeu îl ia de mână și-l duce la malul mării, unde îi arată niște urme de pași pe nisip. El îi spune: „Iată, acestea sunt urmele pașilor, pe care le-ai lăsat pe drumul vieții tale, când ai trecut, ținându-mă de mână.” Înaintând, la un moment dat, omul observă că urmele pașilor nu mai sunt de la două persoane, ci doar de la una; el I se adresează lui Dumnezeu: „O, Doamne, oare Tu aici m-ai abandonat și m-ai lăsat singur, în voia sorții?” Dar Dumnezeu îi răspunde: „O, omule, aici tu te-ai aflat în cel mai greu moment al vieții tale, când Eu te-am dus în brațe.”
În general, noi credem că în momentele cele mai grele ale vieții noastre, Cristos ne părăsește, ne abandonează și – după mintea noastră – ne lasă singuri; iar noi ne simțim cu adevărat singuri. Dar povestea anterioară ne arată că în acele momente Dumnezeu ne conduce, ținându-ne în brațe. Dacă noi încercăm măcar o clipă să ne amintim viața lui Hisus, să ni-L amintim în fața crucii, bătut în cuie pe cruce, – în mod involuntar – ne-am putea întreba: „Oare Creatorul universului, Cristos, n-a fost singur pe tot parcursul vieții sale?” Chiar și cei care au colindat timp de trei ani cu El, l-au părăsit și s-au îndepărtat. Dar Cristos, prin învierea Sa, le-a întărit credința și i-a transformat în propovăduitori ai Învierii.
Prin urmare, dragi credincioși, duminica de astăzi amintește fiecărui creștin că trebuie să fie viteaz și să lupte zilnic, cu multă energie împotriva tuturor deprinderilor rele, care tind să devină obișnuințe, ca și împotriva păcatelor, iar –în final – să spună cu cuvintele apostolului Pavel: „Am dus un război drept (bun), am absolvit (mi-am făcut datoria) pe tot parcursul vieții mele, mi-am păstrat credința. De-acum nu-mi rămâne decât să aștept cununa dreptății, pe care Domnul, Judecătorul Cel Drept, mi-o va da, ca recompensă, în ziua judecății. Și o va da nu numai mie, ci de asemenea, tuturor acelora, care așteaptă cu drag și încredere apariția Domnului.” Amin.

11.05.2014
Tradus de Arsaluis Gurau

by Mihai Stepan Cazazian