Răspunzând nedumeririi fariseilor și cărturarilor care îl judecau pentru faptul că vorbea și mânca cu vameșii și păcătoșii, Domnul Hristos le arată acestora, prin pildă, că dorința cea mai arzătoare a Tatălui este aceea de a-i reîntoarce pe păcătoși, pe cei rătăciți de El, pe calea mântuirii. Nu este singura dată în evanghelii când Hristos mărturisește că a venit pentru salvarea păcătoșilor dar această pildă, pilda Fiului Risipitor, este poate cea mai cunoscută învățătură duhovnicească din care dezvăluie acest lucru. În tatăl celor doi fii, îl recunoaștem cu ușurință pe Tatăl Ceresc, plin de iubire, răbdare și înțelegere. Fiul Risipitor este, neîndoielnic, acel creștin care alege, dintr-un motiv sau altul, să trăiască departe de Dumnezeu și de

viața în duh. Fiul cel mare, este credinciosul desăvârșit, cel care respectă legea și nu iese din cuvântul Tatălui.

Fiul Risipitor, atât de cunoscut nouă, tuturor, el și dorința lui de a trăi bucuriile lumii nestingherit, de a se elibera de conștiință pentru a putea trăi fără opreliști morale, duhovnicești. Îndepărtarea sa de tatăl, nu este altceva decât acel lucru pe care l-am trăit poate cu toții la un moment dat în viață, alegerea noastră de a ne bucura în afara lui Dumnezeu, de a ne bucura de păcat, căci cine poate păcătui când se află în grija Tatălui? Este mult mai ușor să păcătuiești când te lepezi de constrângerea legilor duhovnicești. Acest lucru l-a săvârșit Fiul Risipitor. A cerut tatălui său partea sa de moștenire și a ieșit din sfințenia Tatălui Ceresc pentru a trăi viața fără de griji. Dar, după ce a risipit moștenirea sa, a fost nevoit să muncească la străini pentru a supraviețui. Atât de flămând era, spune evanghelia, încât își dorea să mănânce hrana porcilor pe care îi îngrijea. Iar, atunci când și-a adus aminte de îndestularea din casa tatălui său, s-a gândit să se întoarcă acasă și să fie măcar slugă acolo pentru o bucată de pâine.

Mulți dintre exegeții acestei pilde, consideră că fiul s-a întors la tatăl său dintr-o simplă nevoie, de foame. Dar oare foamea de pâine l-a făcut să se întoarcă? Evanghelia aceasta începe cu o relatare foarte importantă, și anume cu o imagine în care Hristos vorbea și mânca împreună cu vameșii și păcătoșii. În afara faptului că masa la evrei este un ritual în sine, dialogul cu ei ne întărește convingerea că Hristos dădea acestora o altfel de hrană, cea spirituală, acea hrană care îi lipsea Fiului Risipitor aflat în sărăcie, printre străini. Deci altfel de foame l-a adus pe acesta acasă: nevoia de a trăi ca la început în duh și sfințenie. Cum ar putea fi altfel? Cu toții avem chipul lui Dumnezeu în noi. Cu toții avem o conștiință care mai devreme sau mai târziu, independent de rațiune și instincte carnale, ne cere să ne apropiem de starea de sfințenie, de viața lângă Tatăl Ceresc. Indiferent de intensitatea plăcerii pricinuite de păcat, la un moment dat, aceasta redevine în conștiința noastră la justa sa valoare vremelnică, de o calitate ca a roșcovelor mâncate de porci, care nu poate hrăni niciodată

nevoia sufletului de a trăi în sfințenie, în bucuria grației prezenței dumnezeiești.

Iată, fiul se întoarce la Tatăl iar bucuria Acestuia, descrisă de Hristos în Evanghelie prin pilda ciobanului care regăsește oaia pierdută și prin bucuria bătrânei care găsește drahma, este de necuprins. Evanghelia ne spune că tatăl își vede fiul din depărtare, îi aleargă înainte, îi cade pe grumaz și îl sărută. Cine vede din depărtare dacă nu cel care așteaptă mereu privind depărtările, aflat mereu într-o stare de veghe?! Da! Hristos ne spune tuturor acelor dintre noi care am ales să trăim departe de Tatăl, că acesta ne așteaptă cu mare bucurie. Noi, cei rătăciți, trebuie doar să lăsăm acea clipă de dor duhovnicesc să lucreze în noi pentru a ne îndrepta spre Dumnezeu. Iar, odată întorși, ne vom bucura din nou de harul dumnezeiesc. Haina cea dintâi, aceea a sfințeniei, va fi pusă pe umerii noștri la porunca Tatălui. Inelul, semnul puterii în Dumnezeu, va fi pe degetul nostru iar picioarele noastre desculțe vor fi încălțate, permițându-ni-se să călcăm încălțați în locul de sfințenie, lucru de care nici măcar Moise nu s-a putut bucura, căci acestuia i s-a dat poruncă să de descalțe când se află în loc sfânt. De fapt, această imagine a Fiului Risipitor împodobit de Tatăl său după ce s-a întors, este imaginea credinciosului deja mântuit, imaginea trupului îmbrăcat în haina slăvită a mântuirii.

Această pildă a fost rostită de El atât pentru auzul vameșilor și al păcătoșilor, care s-au regăsit în chipul Fiului Risipitor, cât și pentru urechile fariseilor și cărturarilor care, desigur, s-au regăsit la rândul lor în chipul fiului cel mare, mereu păstrător al legii, care nu s-a putut bucura de întoarcerea fratelui său și nu a putut înțelege fericirea tatălui său. Dar cum putea să le explice Hristos mai bine aceste lucruri decât prin versetul 31: „Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.”. Cu alte cuvinte: Voi sunteți deja mântuiți, să ne bucurăm pentru cei regăsiți și mântuiți.

Câtă tărie dă Hristos cuvintelor Sale: mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat. Prin urmare, cel rătăcit de Dumnezeu este mort, este pierdut. Cel care trăiește departe de Dumnezeu nu va putea îmbrăca haina mântuirii.

Cu această pildă începem o nouă săptămână a Postului Mare. Câtă frumusețe în aceste evanghelii și câtă desăvârșire! Fiul Risipitor și reîntoarcerea sa să ne fie în suflete și cuget în această săptămână deoarece este un mesaj adresat de Hristos tuturora, fiecăruia dintre noi, căci nu există om fără de păcat și nu există om care, la un moment dat, să nu se fi lepădat de cele dumnezeiești pentru a simți plăcerea păcatului. Ne spune Hristos: veniți înapoi! Hrana pe care Eu v-o dau, este pâinea vieții. Degeaba căutați printre străini îndestularea căci numai Tatăl vostru Ceresc vă poate hrăni și sătura în veci! Iar voi, cei puțini care trăiți în credință, bucurați-vă pentru cei ce se întorc și, mai mult, ajutați-i pe cât mai mulți rătăciți să se îmbrace ca și voi, cu haina mântuirii. Stați la masa păcătoșilor și aduceți-i la mine!