Added on June 8, 2020 Redactor

Fotografia şi povestea din spatele ei – VAHRAM PAPAZIAN LA BUCUREŞTI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page Send by Email

Share

În imagine: Rândul de jos: Ardaş Hairabedian; rândul din mijloc: Asadur Hairabedian, Ardaş Hairabedian (fiul celui dinainte), Madeleine Karacaşian (singura supravieţuitoare a celor importalizaţi pe pelicula fotografică), VAHRAM PAPAZIAN, Aghavni Kerpician, Kevork Kevorkian; rândul din spate: Dikran Grigorian, Dikran Garjarian, Sona Garjarian, Vahram Ereţian, Vahe Papazian, Arsen Saian.

În arhiva personală am găsit câteva fotografii grăitoare care ne amintesc de oameni şi întâmplări din ani mai îndepărtaţi, ani care merită să fie evocaţi, mai ales pentru cei care nu au fost martori ai acelui timp. Şi voi începe cu una dintre fotografiile cele mai vechi. După cum se poate observa, un grup de armeni (bucureşteni) îl întâmpină la Gara de Nord pe celebrul actor VahramPapazian, legenda vie, care a intrat în istorie ca cel mai bun interpret al rolurilor shakespeariene (în special Othello) din epoca sovietică.

Se născuse în 1888, în cunoscutul cartier Şişli din Constantinopol (Istanbulul de azi), îşi făcuse studiile medii la Colegiul Armean Mourat Raphaelian din Veneţia, după care absolvise Accademia di Arte din Milano. Ulterior, jucase în teatre din Italia, dar făcând şi turnee în Caucaz, Turcia, Bulgaria, Rusia, apărând tot mai mult în cele mai importante roluri din piese de W. Shakespeare („Hamlet”, „Romeo şi Julieta”, „Macbeth”), Molière („Don Juan”), Al. Dumas („Kean”), Lermontov („Mascarada”), dar şi îm „Inima mea este pe înalţimi” de William Saroyan, în care o avusese parteneră pe Varduhi Varderesian, celebra actriţă originară din România.

În 1917, debutase şi pe marile ecrane, jucând în peste 20 de filme mute, purtând numele de Ernesto Vahram, iar mai târziu în filme realizate în Armenia, filme care se mai difuzează la posturi de televiziune armene.

Cariera sa internaţională s-a consolidat în 1928, la Moscova şi apoi la Paris, cu rolul titular din „Othello”, pentru ca între 1932 şi 1954, să devină vedetă la Leningrad (Sankt Petersburgul de azi). Dar, în 1954, s-a stabilit pentru tot restul vieţii la Teatrul „Gabriel Sundukian” din Erevan, unde avea să fie venerat de întregul popor armean şi având parte de cele mai înalte titluri onorifice.

Fiica sa a fost şi ea actriţă la Teatrul „A.S. Puşkin” din Leningradul epocii.

Vahram Papazian a fost şi un prozator foarte înzestrat, publicând câteva cărţi de memorialistică, despre o viaţă plină de împliniri, de mari roluri, de mari parteneri, de celebrităţi ale vremii, de opinii despre teatrul armean şi universal.

XXX

În ziua de 16 decembrie 1958, Vahram Papazian, încă în plină forţă la cei 70 de ani ai săi, sosea la Bucureşti, după un turneu de o lună în Bulgaria – la Sofia, Plovdiv, Haskovo. Aici avea să rămână două săptămâni, două săptămâni de adevărată sărbătoare pentru comunitatea noastră, fiind înconjurat mereu cu respect, admiraţie, căldură şi, aş zice, cu tandreţe, cu onoruri binemeritate. S-a întâlnit de câteva ori cu venerabilul nostru conaţional Hagop Djololian Siruni, care era doar cu doi ani mai tânăr ca el, şi cu care se cunoştea de la Constantinopol, depănând amintiri comune despre acea epocă frământată, dar şi populată de mari figuri ale culturii armene occidentale, uneledispărute în mod tragic în Genocidul Armean din 1915. S-a mai întâlnit cu pictorul şi colecţionarul de artă Hrandt Avakian, cu graficianul Cik Damadian (absolvent şi el al Colegiului Mourat Raphaelian din Veneţia!). Îi făcea o mare plăcere să stea de vorbă, de asemenea, cu distinsa şi fermecătoarea doamnă Meline Apelian, originară tot din Constantinopol, vorbind o aleasă limbă armeană, specifică bolseţi-ilor .Dar cele mai interesante întâlniri au fost cu reprezentanţi ai intelectualităţii şi ai artiştilor amatori armeni, alături de care avea să evolueze. Vizita sa în România era cu puţin înainte ca, în patrie, să fie sărbătorit pentru cele cinci decenii de carieră artistică. Dar mai întâi a fost omagiat în România.

În seara recitalului bucureştean din ziua de 29 decembrie 1958, în interpretarea celebrului actor au prins viaţă fragmente din dramaturgia lui Shakespeare – „Regele Lear”, „Hamlet”, „Macbeth”, dar şi din „Mascarada” lui Lermontov (pentru care Aram Haciaturian compusese faimoasa sa Suită, din care „Valsul” mai răsună şi azi în sălile de concert, spre marea încântare a melomanilor)). În partea a doua a serii, maestrul a fost în centrul atenţiei generale cu interpretarea actului al III-lea din „Othello”, în care interpretul generalului maur i-a avut ca parteneri pe unii dintre cei mai experimentaţi artişti amatori de la noi – Verjin Kâvanian (Desdemona), Dikran Garjarian (Iago), Aghavni Kerpician (Emilia) şi Ardaş Hairabedian (Cassio), care chiar dacă nu corespundeau ca vârstă cu personajele tragediei, au reuşit totuşi să transmită acel fior artistic atât de important , stârnind aplauze furtunoase. Spectacolul a fost aclamat de către toţi cei prezenţi în sala „Fantasio” din str. Batiştei nr.14, pentru ca, la sfârşit, un grup de tineri (semnatara acestei evocări, Sonia Vartanian, devenită ulterior artist plastic la Paris, şi Aram Hazarian) i-am umplut cu flori pe Marele Maestru şi pe partenerii săi de scenă, care se străduiseră să fie la înalţimea oaspetelui.

Evenimentul a fost consemnat în presa armeană a vremii. Iată însă ce a declarat marele actor român George Vraca, aflat în sală, printre invitaţii de onoare: „Am văzut pe scenă un mare actor, care are o tehnică desăvârşită a jocului şi a scenei. Acest mare actor ne-a atras atenţia, timp de două cesuri, interpretându-i pe clasici, fără decoruri şi costume. Asta este o treabă deosebit de grea. Unul din meritele sale este şi acela că este capabil să menţină ritmul shakespearian, ceva ce au reuşit doar mari actori ai epocii noastre. Este o mare plăcere pentru mine să-l întâlnesc pe Vahram Papazian. Remarcabilă contribuţia unor actori amatori armeni”. Să nu uităm că George Vraca avea să joace, peste doar trei ani, memorabilul său rol titular din „Richard III”, înscriind o pagină de neşters în istoria teatrului românesc.

Maestrul Vahram Papazian a părăsit România în ziua de 2 ianuarie 1959. Nu mai ştiu unde şi cu cine a petrecut Revelionul şi cine l-a condus la plecarea spre patrie. Dar am rămas cu o frumoasă dedicaţie pe verso-ul acestei fotografii şi cu amintirea emoţionantei întâlniri cu unul dintre cei mai celebri armeni, pe care profesia avea să-mi hărăzească a-i cunoaşte. Pe unii dintre ei am avut prilejul să-i evoc în întâlnirile mele cu ciitorii sau în paginile pe care le-am consemnat în decursul timpului.

Vahram Papazian avea să părăsească această lume peste un deceniu.

Madeleine KARACAȘIAN (1)