Portretul unui neam într-un chip, Vartan Mamikonian

Gallery: Saryan Museum, Yerevan, Armenia

În anul 301, în timpul domniei împăratului roman Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (Dioclețian 244-311), unul dintre cei mai mari prigonitori ai creștinismului, Armenia adopta religia creștină ca religie de stat prin truda Sfântului Grigore Luminătorul. În urma Marii Prigoane din anul 303, Armenia devine țara de refugiu pentru creștinii din teritoriile aflate sub influența imperiului roman. Armenia cunoaște același rol de apărătoare a creștinilor și după ce Flavius Claudius Iulianus (361-363), cunoscut în istorie și cu numele de Iulian Apostatul, reîncepe persecuțiile asupra creștinilor în pofida Edictului de la Milano (313) care asigura toleranța religioasă sub domnia lui Constantin cel Mare. Religia creștină este adoptată ca religie de stat în Imperiul Roman de Apus și de Răsărit pe 28 februarie 380, în timpul împăraților Teodosie I și Grațian, cu 79 de ani după ce Armenia devenise o țară creștină.

În anul 387 Armenia este ocupată și împărțită teritorial între Bizanț, cu numele de Armenia Minor, și Persia, în Vest.

Divizată de către cele două mari puteri ale timpului, Armenia încerca din răsputeri să își păstreze statutul de țară liberă, creștină. Sub ocupația persană, zoroastrismul era impus în forță iar noua biserică statală bizantină își impunea suveranitatea prin consacrarea limbii grecești ca limbă de cult atât în zona Armeniei care îi revenea teritorial, cât și în partea de ocupație persană.

Un sumar al realităților istorice care precede secolul V, Epoca de Aur a poporului armean, un secol în care toate forțele intelectuale și armate ale unui popor au fost concentrate în jurul ideii de independență prin credință.

Pentru a contracara încercarea Imperiului Roman de Răsărit de a impune scaunul său episcopal de la Constantinopol ca autoritate supremă a Bisericii, armenii au înțeles necesitatea inventării unui alfabet propriu cu ajutorul căruia puteau traduce slujbele religioase în limba armeană, conferind astfel bisericii armene un caracter național și independent. În anul 406 Sfântul Mesrob Mașdoț inventează alfabetul. Urmează traducerea Sfintei Liturghii. În anul 426 se traduce Biblia din limba greacă.

La prima vedere, crearea literaturii religioase și luptele de mai târziu (451) dintre armeni și perși de la Avarair se pare că nu au nici o legătură. De fapt, ele fac parte din procesul de eliberare a poporului armean și de dorința lor de a-și păstra identitatea națională în contextul în care Armenia era ocupată de cele două mari imperii. Uniunea de conștiință spre acest țel a adus împreună în războiul condus de Vartan Mamikonian preoți și laici, nobili și țărani, dornici toți de a păstra intactă moștenirea lăsată lor de apostoli, Grigore Luminătorul și Mesrob Mașdoț. Credința armenilor că pot ființa ca neam prin independență religioasă chiar și în absența unei țări libere a fost răsplătită de realitatea istorică. În anul 451 Armenia și-a hotărât continuitatea în timp. Pe de o parte, sub influență Persană, câștiga după luptele de la Avarair libertatea religioasă. Pe de cealaltă parte, biserica din Armenia bizantină se elibera de influența grecească datorită faptului că episcopii armeni nu au putut participa la sinodul de la Calcedon din 451 iar, mai târziu, la Dvin(554), respingând hotărârile acestui sinod, se desprindea de biserica politizată, realizând astfel pentru prima oară în istorie instituția Bisericii Naționale.

Ani, nume, fapte comasate în câteva rânduri, toate acestea pentru a desluși taina existenței armenilor ce izvorăște roșie de pe câmpurile de la Avarair: Unirea tuturor puterilor armenești, indiferent de prețul plătit, întru existența generației viitoare, liberă, creștină, mândră. Acest spirit conturat în portretul lui Vartan Mamikonian a dăinuit în sufletul armenilor timp de aproape 1600 de ani până când toți martirii și truditorii și-au văzut visul îndeplinit: o Armenie independentă și creștină. Acest spirit de luptă pentru neatârnare și demnitate națională, de dorință de te ruga în limba părinților, a fost sute de ani ținta acelora care au dorit înlăturarea armenilor din analele omenirii. Numai că lor li s-au opus: nobili și sărman, preoți și intelectuali și toți ceilalți care au simțit vreodată armenește. Ca un vârf de lance, preoțimea și intelectualii au fost întotdeauna de temut pentru dușmanii armenilor . Din acest motiv ei au fost întotdeauna primele ținte luate în ascuțișul sabiei sau în cătare. Pentru a anihila acest spirit al lui Vartan Mamikonian, turcii otomani au început genocidul prin uciderea în ziua de 24 aprilie 1915 a preoților și intelectualilor care puteau oricând readuce flacăra rezistenței în inima poporului. Din 1915 până în 1921 au fost uciși 7000 de călugări și preoți. Un număr imens dacă te gândești că astăzi, la o populație armenească mult mai mare din Armenia și Diaspora, care însumează aproximativ 10.000.000 de suflete, nu există mai mult de 1.000 de preoți și călugări.

Sfântul Vartan Mamikonian, împreună cu nobilii și mirenii, și catolicosul de atunci, Sfântul Iosif I Hoghoțmeți, împreună cu Sfântul preot Levon și clerul, au creat, în acele zile de cumpănă a neamului, caracterul armeanului care a reușit să ducă peste secole moștenirea lor primită de la Hristos și străbuni, un caracter indestructibil a cărui voință a fost exprimată cel mai bine chiar de către ei în scrisoarea de răspuns către regele persan Iazdeghert, care le ceruse supunere și apostazie: „De la această credință nimeni nu ne poate îndepărta, nici îngerii sau oamenii, nici sabia sau focul, nici apa și nici o altă amară lovitură… dacă ne lași în această credință, nu vom primi pe pământ un alt stăpân în afară de tine și nici în ceruri un alt Dumnezeu în afară de Iisus Hristos, în afară de care nu mai există alt Dumnezeu… jurământul credinței noastre nu este făcut cu omul, ca să ne păcălim ca niște copii, ci este făcut cu Dumnezeu într-un fel de nedezlegat, de care nu ne putem lepăda nici acum, nici mai târziu, nici în veci, nici în vecii vecilor” (Ighișe, Despre Vartan și războiul armenilor).

Pr. Ezras Bogdan

Parohia Armeană  București

by Mihai Stepan Cazazian