În Dicţionarul explicativ al limbii române, termenul de malagambist semnifică un tânăr al anilor 1940 1960, îmbrăcat ultramodern şi cu un comportament nonconformist, „liberal”, „şmecher”, spre frivol. Termenul este asociat cu numele lui Sergiu Malagamba, „Serghei” cum îi spuneau apropiaţii, un rebel total, un virtuoz percuţionist – fiind considerat cel mai bun baterist român din istorie -, compozitor, dirijor, aranjor, un veritabil showman şi mentor al multor muzicieni din perioada de după război dar şi din vremea noastră, însă şi un adevărat dandy al Bucureştiului anilor ’40, un creator de trenduri în societatea românească a acelei epoci, o adaptare a modei italiene a vremii. Fiindcă lui Malagamba îi plăcea să fie spilcuit, să adopte o ţinută ostentativă, provocatoare chiar, atât prin combinaţii ciudate de culori cât şi prin croieli extrem de îndrăzneţe ori prin tunsori extravagante. Concepţia sa despre „look” a fost adoptată de membrii orchestrei sale, iar mai apoi de publicul spectator pasionat de jazz, pentru ca finalmente, să capete o notorietate remarcabilă în rândul tinerilor de atunci. Toţi aceştia erau deci malagambişti.

Sergiu Malagamba este unul din acei oameni pe care îi regăsim în paginile de istorie, tocmai fiindcă şi-a pus o puternică amprentă asupra societăţii româneşti, rămasă în legendele de cartier şi în memoria multor generaţii care îl apreciază în mod deosebit.

* * * * *

Sergiu Malagamba s-a născut la 6 februarie 1913, la Chişinău, într-o familie de origine armeană.

În perioada 1931 – 1933 a început studiul muzicii la Conservatorul „Unirea” din oraşul natal, cu profesorul Gheorghi Iateakovki.

În anul 1935 a debutat ca baterist în formaţia de muzică uşoară a lui Nicolae Cireş, la Chişinău, apoi, în 1936, a devenit instrumentist la Max Halm, la Bucureşti şi baterist în orchestra Joe Reininger, tot din Bucureşti, cu care a participat la turnee în Egipt şi Sudan.

În 1939 a dirijat primul său concert de muzică uşoară cu Orchestra Malagamba, cu care a cântat în barurile Melody şi Continental, până în anul 1941. Malagamba a fost unul din conducătorii de orchestră care au introdus în ţara noastră jocul de scenă al interpretării instrumentale în concertele de muzică uşoară şi de estradă, iar ca percuţionist, Malagamba a transformat tobele într-o veritabilă orchestră, printr-o rară fantezie şi virtuozitate.

A colaborat cu numeroase formaţii de muzică uşoară, cum erau cele ale lui Dinu Şerbănescu, Ion Vasilescu, Henry Mălineanu şi Edmond Deda, de toţi aceştia legându-l şi frumoase prietenii.

În perioada 1941 – 1945 a fost baterist în orchestra teatrului Gioconda, apoi a înfiinţat prima formaţie de jazz simfonic din Bucureşti în 1942, pe care a dirijat-o într-un concert demonstrativ la sala ARO.

În acele vremuri, când Sergiu Malagamba, Theodor Cosma şi Dinu Ştefănescu cântau la Cabaretul de la Mon Jardin, din incinta fostului Hotel Dorobanţi, formaţia lui Malagamba era bisată mereu, serile de dans erau din ce în ce mai antrenante iar tinerii se înghesuiau să participe la spectacolele celor mai mari instrumentişti ai vremii.

A colaborat în repetate rânduri cu Maria Tănase, mai ales pe estrada teatrelor de revistă bucureștene, începând din anii ’40.

În 1942, celebrul percuţionist este ridicat de Poliţie şi internat în lăgarul de la Târgu-Jiu, fiind acuzat de a fi „şef de sectă religioasă periculoasă siguranţei Statului”, tocmai din cauza malagambismului – moda vestimentară a acelor ani care cuprinsese mari mase de tineri dar şi personalităţi marcante ale scenei precum Constantin Tănase, care a apărut în faţa spectatorilor îmbrăcat extravagant. Scandalul a fost declanşat în presă, un gazetar sugerând că tineretul murea în lupte, iar malagambiştii sfidau lumea… Adică statul era ameninţat de frizura tăiată la spate perfect drept, după metoda celebrului frizer „Gică Vapor”, de pălăria care era musai cu boruri late şi panglică fină, de cămaşa obligatoriu uni, asortată cu o cravată cu nodul mic, lungă până peste curea, de sacoul în carouri ample, de pantalonii cu patru pense, cu manşeta strânsă la glezne şi neapărat mai scurţi astfel încât să asigure vedere la ciorapii din lână fină, în dungi în culori tari, sau de pantofii din antilopă, cu talpa de crep foarte groasă. E de la sine înţeles de ce, după încarecerarea lui Malagamba, mii de elevi au protestat vehement pe Calea Victoriei.

de Răzvan Moceanu

citește mai mult pe http://www.rador.ro