Redactor

PORTRET | „Nu vorbesc armeană, dar sunt armean”: Alain Prost – Legenda vie a Formulei 1

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

„Mama mea este de origine armeană. Ne-am petrecut toată copilăria cu bunicul meu care ne-a povestit diverse povești despre Armenia. Când ai doar 10 ani – acestea sunt doar povești. Îți dai seama de adevăratul lor sens puțin mai târziu. Astăzi aceste povești sunt o parte integrantă a vieții mele. Nu vorbesc armeană dar sunt armean și acesta este cel mai important lucru”, a spus Alain Prost-pilot de curse și de patru ori campion la piloți de Formula 1.Alain Prost s-a născut pe data de 24 februarie 1955 lângă orașul Saint-Chamond în familia lui André Prost și Marie-Rose Karatchian, născută în Franța de origine armeană. Fratele mai mic al lui Alain, Daniel a murit de cancer în 1986. Deși mic, Alain Prost a fost un copil activ, atletic, care a participat cu entuziasm la diverse sporturi, inclusiv lupte, patinaj și fotbal. Alain  a făcut totul de dragul victoriei și făcând asta și-a rupt nasul de mai multe ori. Așa a căpătat forma nasului său care în viitor a devenit faimoasă în întreaga lume. Alain s-a gândit la cariere ca instructor de sală sau fotbalist profesionist înainte de a descoperi cursele de kart la vârsta de 14 ani în timpul unei vacanțe în familie. Băiatul s-a îndrăgostit odată și pentru totdeauna de viteza și vuietul motoarelor și mai târziu de la pilotul de kart a devenit cel mai mare campion de Formula 1.Alain este de patru ori campion mondial al piloților de Formula 1 (1985, 1986, 1989, 1993). La sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990, Alain Prost a stabilit o serie de recorduri și doar Michael Schumacher a reușit să le doboare un deceniu mai târziu. Alain Prost a fost distins cu „Legion d’Honneur” de către președintele François Mitterrand. Cea mai frapantă perioadă din cariera lui Alain Prost a fost în timpul rivalității sale cu Ayrton Senna care era membru al echipei Mc Laren Formula 1. Dar în ciuda scandalurilor și certurilor provocate de această rivalitate până la sfârșitul carierei cei doi campioni aveau relații complet neutre. Senna a spus odată că Alain „… a căutat întotdeauna să fie la vârf și chiar mai sus”.

Alain Prost avea trei porecle. Inițial, în 1986, Alain a fost supranumit „Calculatorul” datorită calculului exact al consumului de combustibil la Marele Premiu San Marino. Din cauza rezervoarelor goale ale mașinii lui Keke Rosberg coechipierul său Alain Prost a condus cursa. Alain a trebuit să muncească din greu pentru a avea suficient combustibil în mașină pentru a ajunge la sosire. Mai târziu, aceste calcule și abordarea intelectuală a curselor i-au adus porecla „Profesorul”. Dar porecla complet inocentă „Clown” a devenit ofensatoare pentru Prost după ce fanii lui Senna au început să o folosească pentru insultarea lui. În 1997 Alain Prost a cumpărat echipa Ligier și a redenumit-o „Prost Grand Prix”. Echipa nu a obținut nici un succes serios. Mulți leagă acest lucru de faptul că Alain are inima blândă și o astfel de muncă are nevoie de rigiditate și chiar cruzime. În prezent Alain  Prost rămâne activ implicat în comunitatea sportului auto lucrând cu echipele Formula E și Renault F1. Alain Prost este căsătorit si are doi fii și o fiică. Fiul cel mare  Nicolas este și el pilot de curse. Alain Prost s-a identificat întotdeauna drept armean. În martie 2007 a fost distins cu „Cesarul armean” care este considerat cel mai înalt premiu al comunității armene din Franța. Astăzi Alain Prost este unul dintre cei mai proeminenți și activi reprezentanți ai diasporei armene. De asemenea el rămâne „cel mai rapid armean din lume”.

(Sursa : ziarul Hyetert din 08.02.2022)

traducere Hasmig Ananian