POLITICĂ / BEDROS HORASANGIAN : O rezoluție și o vizită

Este vorba de Rezoluția 296 și vizita la Washington a Președintelui Erdogan. Pe 29 octombrie 2019, Camera Reprezentaților din Congresul American – în care democrații au majoritatea – a votat Rezoluția 296 prin care se recunoaște uciderea a  1,5 milioane de armeni în 1915, în timpul Primului Război Mondial, și catalogarea drept Genocid. Este pentru prima dată când o rezoluție de recunoaștere a genocidului de către SUA – au mai fost alte două tentative, în 1973 și 1985, ambele eșuate – a acestei crime împotriva umanității este votată în Congresul American. Un cuvânt mereu evitat, fiind înlocuit de altele, mai mult sau mai puțin eufemistice. Adevărul e unic. Rezoluția 265,  inițiată de reprezentanți ai ambelor partide și susținută atât de republicani cât și de democrați, a fost votată cu o largă majoritate, de 405 pentru și 11 voturi contra. Au votat în favoarea ei nu doar vechi susținători ai recunoașterii, vechi și influneți politicieni precum Nancy Pelossi ( implicată acum și în dezbaterile legate de impeachment-ul lui Trump) și Adam Schiff, dar și reprezentanți ai partidelor politice americane din diferite state. ( Cu titlu de curiozitate, doar statul Mississippi, din cele 50 de state de alcătuiesc SUA, nu a recunoscut și nu recunoaște genocidul. Au votat contra 11 deputați republicani, în timp ce democrata de Minesotta, Ilhan Omar, o veche și agresivă activistă&feministă, musulmană, de origine somaleză, veche admiratoare  și susținătoare a președintelui turc Erdogan, extrem de vocală în militantismul ei antiisraelian – și antisemit, precum colega Rachida Tlaid – a contestat valoarea votului. Nu intrăm în detalii, sunt la îndemână pe internet). Fostul vicepreședintele american Joe Biden, a declarat însă că „Prin recunoașterea acestui genocid  onorăm amintirea victimelor sale și jurăm: Niciodată din nou!”. Autoritățile de la Ankara au reacționat violent. Președintele Erdogan a catalogat votul din congresul american drept „O insultă adusă națiunii turce, o măsură care nu are nici o valoare.” Ministrul de Externe turc, Cavusoglu, a răbufnit și el, „Această decizie rușinoasă a celor care exploatează istoria în scopuri politice este nulă și neavenită pentru oamenii și guvernul nostru.” Mai ales că votul american a venit chiar de Ziua Națională a Turciei, 29 octombrie, împreună cu o altă rezoluție de condamnare a Turciei pentru acțiunile militare întreprinse în nordul Siriei împotriva kurzilor, aliații SUA în războiul cu ISIS. Este adevărat, pentru a deveni lege, proiectul aprobat de Camera Reprezentanților va trebui adoptat și de Senatul american – unde republicanii au majoritatea și apoi promulgat de Președinte. Să mai amintim că 30 de state ( printre ele, Franța, Italia, dar și Germania, Austria, în 2015, cele două aliate ale Imperiului Otoman în primul Război Mondial, dar și Parlamentul European, încă din 1987, cât și Vaticanul ) au recunoscut deja genocidul, în timp ce SUA, Marea Britanie sau Israelul, evident din interese geostrategice și militare (încă) nu. Dacă partea istorică este deja acoperită de multitudinea de studii, cercetări și decopertarea documentelor de arhivă – un uriaș material probatoriu și de netăgăduit, cea bătălia politică este deschisă. Și supusă conjuncturilor de tot felul. Sigur ca valoarea de adevăr a genocidului din 1915 este ea în sine, și nu ar fi trebuit să fie legată de sancțiunile propuse de americani  pentru ofensiva din Siria. Chestiunea s-a negociat și sancțiunile au fost ulterior ridicate. Președintele american Trump este un maestru al deciziilor neașteptate. Deja trupe rusești și turcești patrulează la granița turco-siriană, pentru menținerea unei fragile încetări a acțiunilor militare. Interesul ține fesul, lucrurile situația este complicată, rușii sunt și ei implicați până peste cap. Dar votul din Congresul american, rămâne. Pe acest fond tensionat, vizita la Washington a Președintelui turc, pusă sub semnul întrebării la un moment dat a avut totuși loc. Vom rezuma doar câteva aspecte ale acestei vizite de doar 32 de ore, când cu alte prilejuri Președintele turc stătea pe sol american cinci zile. Așa s-a consemnat doar o vizită prelungită  la Casa Albă și o alta la o moschee din Maryland unde președintele turc ( care a declarat ritos că „Islamul interzice genocidul” ) s-a rugat. La întrevederea de la Casa Albă, pe lângă cei doi șefi ai diplomațiilor americane și turcești – Pompeo și Cavusoglu – au participat și cinci senatori republicani. În cap cu senatorul de Carolina de sud, Lindsay Graham, vechi prieten și susținător al lui Trump, care deja a blocat la Senat orice inițiativă pentru adoptarea Rezoluției 296. Nu am înțeles bine cum un singur senator poate bloca așa ceva, dar vom cerceta mecanismele de funcționare a legislativului american. La concret, este vorba de nemulțumirile părții americane și de bani, De foarte mulți bani puși în joc. Turcilor li s-a reproșat achiziționarea de la ruși a rachetelor cu rază de medie de acțiune S-400 ( pe fondul reproșului adus lui Barack Obama de a nu permite livrarea sistemului antirachetă Patriot ) care nu sunt conforme cu standardele NATO. În același timp Turcia a fost exclusă dintr-un complex program de producere și cumpărare a noilor avioane F-35,apropierea de ruși nefiind agreată de partea americană. Bani, bani și iar bani. Dincolo de nemulțumirile reciproce se estimează că schimburile bilaterale vor fi de 100 de miliarde de dolari. Schimbul de bezele și prietenia dintre Președinții Trump (care-i spune pe Twitter „Nu fi dur. Nu fi prost!”) și Regep Erdogan – care e primit la Washington și refuzat în alte capitale europene – nu poate fi neglijată. Sigur că putem înțelege că interesele geostrategice pot avea prioritate în fața adevărului istoric. Sigur că atât Casa Albă și Departamentul de Stat pot ignora votul din Congresul american. ( Așa cum Angela Merkel a lipsit în ziua votului din Bundestag când s-a adoptat recunoașterea genocidului și apoi a ținut-o langa că executivul e independent de legislativ. Etc. Aferim! ) Sigur că Președintele Erdogan vrea să conserve anumite avantaje economico-militare făcând un joc dublu în Orientul Mijlociu. Dar tot atât de sigur este și faptul că formulările lui Erdogan la adresa armenilor( popor migrator, de unde până unde?, popoarele migratoare, de altfel nu e nici o rușine, armenii au construit biserici începând din secolul IV al erei noastre ) nu-l onorează pe fostul fotbalist ajuns la cea mai înaltă funcție în Republica Turcia. O țară pe al cărui pământ au trăit secole de-a rândul strămoșii mei, iar bunica mea Mairam, acea Marie venerată atât de creștini cât și de musulmani, mă gratula, copil fiind cu dulci cuvinte de alint, am mai spus-o, dar îmi place s-o repet, precum Yavrum și Mashalah! Mai devreme sau mai târziu poporul turc va trebui să-și asume această pagină neagră din istoria Turciei. Și a întregii umanității. Dincolo de interesele strategice ale Statelor Unite și ale Uniunii Europene.

Articol preluat din Observator
Cultural

cu acordul autorului,
cunoscutul analist politic Bedros HORASANGIAN

by Bedros Horasangian