Mihai Stepan Cazazian

Pisica VAN ( Vana katu/gadu), între istorie și legende

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Pisica Van este considerată una dintre cele mai frumoase şi neobişnuite rase de pisici.

Istoria pisicii Van se pierde în negura primelor atestări documentare a oraşului Van din inima vechii Armeniei, fiind o rasă indigenă specifică acestei regiuni de lângă Lacul Van.

Pisica Van este o rasă endemică de pisici care nu a fost creeată de om prin selecţii şi încrucişări cu alte rase de pisici. Van este o pisică cu o talie mai mare decât pisicile obişnuite, cu o blană de culoare albă sau predominant albă, uneori cu coada roşcată şi pete roşcate pe cap. Cea mai interesantă caracteristică a acestei rase de pisici este că deseori culoarea ochilor săi este diferită, unul chihlimbariu şi celălalt albastru iar, urechile sale au în vârf smocuri fine de blană.

Istoric

Cercetările genetice au arătat că strămoșul pisicii domestice Pisica Sălbatică Libiană, (Felis Silvestris Lybica) a fost domesticită cu aproximtiv 9.000 de ani în urmă în Orientul Apropiat, pe când triburile au trecut de la stadiul de culegători, la stadiul statornic de cultivatori și crescători de animale. Astfel, primii proprietari de pisici au fost fermierii din Egipt și Levant. Specialiștii în genetică susțin că în această perioadă ar fi apărut pisici a căror blană avea pete albe spre deosebire de marea majoritate a celorlalte care aveau o culoare gri/kaki tigrat, apropiată de pisica sălbatică.

În  peşterile din zona Van au fost descoperite picturi rupestre şi statuete înfăţişând o pisică asemănătoare cu pisica Van realizate de asirieni şi urartieni precursorii naţiei armene, sugerând că acest animal era venerat sau cel puţin favorit în acele vremuri. În ciuda dovezilor privind apartenenţa sa la cultura şi istoria armenilor, unele dovezi fiind cu 2000 – 3000 de ani mai vechi de venirea turcilor, pisica Van este până azi subiectul unor mari controverse la fel ca multe alte repere de origine armenească.

Pisica Van a fost simbolul oraşului Van încă din epoca Bronzului iar, după unii arheologi, aceasta ar fi evoluat în acelaşi timp cu Platoul Armean, cu creşterea animalelor şi cultivarea grâului, toate în jurul anului 1400 Î.dH. Cea mai veche menţiune despre o pisică de culoare albă, cu blană de marime medie, coadă cu desen sub formă de inele şi pete de culoare pe cap o găsim încrustată pe o bijuterie din perioada Imperiului Hitit (1600-1200 Î.dH), hitiţii fiind un fel de veri ai naţiei armene.

Desene reprezentând pisici cu desen inelar pe coadă găsim şi pe ornamentele realizate în perioada civilizației urartiene (1000 Î.dH ) care s-au aşezat în oraşul Van, numit atunci Tushpa. Imagini cu pisici Van se mai pot observa şi pe frizele vechilor biserici din zona lacului Van. Rămăşiţe arheologice descoperite în provincia Van au scos la iveală armuri romane, expuse acum la Muzeul Louvre din Paris, rămase probabil în urma luptelor purtate în perioada ocupării Armeniei de către romani (75-387) purtând gravate desene înfăţişând o pisică cu desen inelar pe coadă. Ce admiraţie a stârnit în sufletul soldaţilor acest animal inteligent, capabil să supravieţuiască în condiţiile vitrege ale Orientului Mijlociu din acele vremuri !

Mai recent, săpăturile efectuate la situl neolitic vechi de 7000 de ani de la Hacilar, provincia Kayseri în Turcia de către Institutul Arheologic Britanic, au scos la iveală 22 de statuete mici de teracotă reprezentând o femeie care se joacă cu niste pisici. În urma acestei descoperiri, unii cercetători au repus în discuţie afirmaţia ştiinţifică potrivit căreia pisica ar fi fost prima dată domesticită de către om în Egipt.

La mijlocul secolului al XIX-lea, Pierre Victor Lottin de Laval, un arheolog și pictor francez scria în jurnalul său:

“…am întâlnit exemplare din această frumoasă rasă de pisici pe Marele Platou Armean, în Erzerum, unde climatul este foarte diferit de climatul din Angora (Ankara). Această rasă este foarte comună în regiune și este dominantă.

Am văzut de asemenea în Bitlis și Bayazet, dar cele mai reușite exemplare pe care le-am văzut aparțineau Arhiepiscopului armean din Van. Avea trei pisici, una cenușie perlată, alta roșcată cu pete negre și albe și, a treia complet albă”.

O relatare foarte interesantă a fost în perioada războiului din Golful Persic când trupe militare şi de poliţie au patrulat constant în perimetrul graniţelor Turciei cu Irakul, Iranul şi Siria. Aceştia au observat pisici Van în munţi la altitudini de 600 m, specialiştii fiind convinşi că este vorba de pisici Van sălbatice care trăiesc în aceşti munţi aşa cum o făceau şi strămoşii lor cu mii de ani în urmă.

Legende

Majoritatea pisicilor Van poartă pe spate o impresie coloristică ce pare a fi urma unei mâini, legenda susţinând că ar fi urma pe care Creatorului ar fi lăsat-o când a binecuvântat acest animal. Legenda pleacă de la Arca lui Noe şi de la degustarea primului vin de după Potop, obţinut din viţa de vie salvată de Noe pe arca sa. Se spune că, în timpul Potopului, un şoarece ar fi încercat să facă o gaură în Arca lui Noe atunci, Dumnezeu ar fi creat pisica pentru a prinde acest şoarece şi a-l salva pe Noe şi vieţuitoarele de pe arca sa. Aşa ar fi apărut Van Gadu, pisica Van. O altă legendă spune că, pe când înota în lacul Van, o parte din blană a rămas afară și soarele a ars-o în forma unei mâini.

Întâlnim pisica Van şi în zicale populare sau în folclorul armenesc, un cântec din perioada Evului Mediu povesteşte despre întâmplările unui pescar şi ale unei pisici înotătoare iar, la începutul anilor 1900 este scrisă o carte care se intitulează chiar  Pisicile din Van.

Pisica Van este des întâlnită nu numai în folclorul popular, ci şi în beletristica armeană. Un cunoscut scriitor, Vartanes Papazian (1864 – 1920) a scris chiar un roman intitulat “Pisicile Van”, în care se povesteşte despre o pisică Van ai cărei pui au fost ucişi de o pisică cenuşie. Pisica Van şi-a plâns mult puii iar, după un timp a făcut alţi pui. Pisica cenuşie i-a ucis iar puii dar de această dată, pisica Van a jurat să se răzbune şi a ucis pisica cenuşie. Unii spun că această poveste ar putea fi interpretată ca o alegorie, pisica cenuşie fiind statul turc care a atacat de-a lungul istoriei Armenia de multe ori dar, într-o zi Armenia s-ar putea ridica să răzbune sângele copiilor săi.

Printre întâmplările ce au ca protagonişti pisicile Van, unele foarte triste relatează cum aceste pisici erau folosite la torturarea armenilor înainte şi mai ales în timpul Genocidului de la 1915. Se povesteşte că turcii luau prizonieri armeni şi îi legau de mâini şi de picioare apoi, îi introduceau într-un sac legat la gură în care se aflau pisici după care loveau sacul cu bicele ceea ce făcea ca pisicile, în încercarea de a scăpa din sac să sfâşie cu sălbăticie carnea victimei cu ghearele lor puternice.

Aspect, caracteristici

Van este o pisică de talie mare, ce atinge maturitatea la vârsta de 3 ani, masculii punând ajunge până la 7 kg iar, femelele până la 5-6 kg. Există cazuri de pisici Van ce măsurau la maturitate 1 metru de la nas până la vârful cozii. Cine vede pentru prima dată o pisică Van este cu siguranţă fascinat de blana sa care este formată din fire de păr cu o lungime medie, fiind asemănătoare mai degrabă cu blana iepurilor decât a altor rase de pisici, fiind foarte deasă în timpul iernii şi, asemănătoare caşmirului pe timpul verii, fiind în aceleşi timp rezistentă la apă. Pisica Van are blană chiar şi între degetele de la lăbuţe, ce o fereşte de îngheţ iarna iar, vara o ajută să păşească pe pietrele încinse de soarele arzător. Culoarea blănii este de regulă albă, dar poate avea și pete de culoare roșcată pe cap și partea stângă, iar coada este roșcată inelată. Probabil cea mai intrigantă şi poate unică în neamul pisicesc caracteristică este aceea că iubesc apa. Pisicile Van înoată cu plăcere şi adoră să se bălăcească în apă ori de câte ori au ocazia. Altfel, Van este o pisică foarte iubitoare, jucăuşă şi uşor de întreţinut, îi place să petreacă timpul alături de familie. Temperamentul unei pisici Van depinde foarte mult de cât de devreme interacţionează cu omul în perioada în care este pui.  Activă şi inteligentă, Van este un uimitor acrobat şi căţărător, deţinătorii acestor pisici descoperindu-le frecvent tolănite în cele mai inaccesibile locuri din casă: bara de la perdea, marginea de sus a uşii etc. Pisicii Van îi place să se implice în activităţile familiei, însoţind membrii acesteia peste tot asemeni unui câine. Van este o pisică cu deosebite calități de vânător, prinde cu mare ușurință șoareci, păsări, șopârle, insecte și chiar pești.

Cercetările au arătat că există câteva mutații în genomul pisicii Van care au ajutat-o să se adapteze la viața de pe țărmurile lacului Van. Această rasă iubește apa, înoată bine și poate să pescuiască cu ușurință în apele puțin adânci. Au o blană care respinge apa, fără puf la bază, care se usucă rapid.

Din cauza culorii sale albe, pisica Van este deseori confundată cu pisica Angora. În realitate sunt doua rase diferite, Van este o rasă naturala de pisici în urma unei selecții naturale, iar Angora este o rasă ce a fost obţinută în SUA prin selecţii succesive pentru a se obţine o pisică mică şi graţioasă, aproape în opoziție cu Van care este o pisică atletică, puternică.

În anul 1955 două jurnaliste britanice Sonya Holliday şi Laura Lushington vizitează Turcia pentru a a se documenta în vederea redactării unui articol pentru un ziar londonez.

Laura Lushington va deveni mai târziu autoarea a o mulţime de cărţi despre artă şi spiritualitate, incluzând bine-cunoscuta “The Bible in Stained Glass”. Laura fiind o mare iubitoare de pisici, a remarcat aici nişte pisici spectaculoase…. aşa încât a primit cadou doi pui de pisică Van pe care a decis să-i ducă la Londra. Aceşti doi pisoi au surprins-o nu numai prin aspectul lor ci şi prin comportamentul neobişnuit, neaşteptat pentru nişte pisici. Pe drumul de întoarcere spre Londra, din cauza căldurii infernale, motorul maşinii s-a supraîncălzit aşa că au oprit maşina în apropierea unui mic râu pentru a completa cu apă rece lichidul de răcire al motorului și, pentru a se odihni puţin la umbră. În momentul în care cei doi pisoi ai Laurei Lushington au văzut râul, au sărit în apa mică de lângă mal şi au început să se joace împroşcându-se cu apa. Aceşti doi pisoi pot fi consideraţi primul import de pisici Van în Marea Britanie. Patru ani mai târziu Laura Lushington a mai importat încă două pisici din Turcia. Aşa a început răspândirea acestei rase în Europa. După ce s-a reuşit obţinerea a patru generaţii de pisici, rasa a putut fi omologată şi acceptată de Federaţia Felină Internaţională (FIFE) în anul 1971.

În 1959 Laura Lushington a fotografiat câteva pisici Van astfel, chiar dacă fotografiile sunt alb-negru, putem vedea exact cum arătau aceste pisici atunci, talie mare, blana deasă, pete pe cap şi, coada colorată cu model inelar.

Laura descria această rasă în 1969 ”Au o ţinută distinsă, blană de lungime medie, culoare alba dens iar la atingere aminteşte de blana de jder. Singurele pete sunt cele de pe cap de culoare castanie şi coada inelată castaniu… , uneori are o blană de culoare mai închisă de la colţurile ochilor la obraji. Ochii pisicii Van sunt mari şi de culoarea chihlimbarului, pielea este de culoare roz iar urechile au în interior un puf lung, delicat şi, câteodată  au smocuri de păr la vârfuri ”. Aceste caracteristici, pe lângă culoarea albastru-chihlimbariu a ochilor, au rămas neschimbate până în secolul XXI când unele organizaţii cu protecția felinelor au început să accepte şi alte variante coloristice cum ar fi alb cu pete negre sau alb cu mantie neagră (Tortoiseshell).

Statul turc consideră această rasă proprietate naţională şi a creat în 1987 chiar un Institut de Cercetare a Rasei de Pisici Van care are ca scop ameliorarea și reproducerea rasei. În realitate, s-a produs o distrugere a rasei prin încrucișarea acesteia cu Angora, ceea ce a schimbat complet rasa și a adus-o în pragul dispariției. În mod ironic, pe website-ul oficial al guvernului turc există o rubrică dedicată acestei rase Van, unde se menţionează că strămoşii turcilor numeau această pisică “pisik”, ceea ce nu e altceva decât un cuvânt cu rădăcină armenească care însemnă “pisoi” iar, “piso” însemnând pisică.

În anul 1999, la intrarea în Van a fost ridicată o statuie reprezendând o pisică VAN, fiind declarată oficial simbol al orașului.

Găsim pisica Van și în emisiuni de mărci poștale din Armenia, în anul 1999 alături de câinele ciobănesc armean Gampr, iar în 2016 într-o emisiune filatelică pentru copii.

Ce va urma pentru Van Gadu de-acum înainte, nu putem ști, vremurile se anunță complicate. Istoria se rescrie, se suprascrie, multe lucruri dispar, altele se prefac. Noi putem doar să povestim mai departe despre Van Gadu, pisica ce a fost în casele strămoșilor noștri de veacuri.

Paul AGOPIAN

Leave a Reply

Your email address will not be published.