Pelerinaj pe meleagurile sfinte

In luna octombrie 2013 am participat cu un grup al comunitătii armene din Paris si regiunea pariziană  la un pelerinaj, organizat de Der Avedis Balekian, preotul bisericii Surp Astvadzadzine din Issy-les-Moulineaux , la Ierusalim si locurile sfinte. Nici Aram, nici eu nu mai trăisem o astfel de experientă si ne asteptam mai mult la o excursie turistică, fie ea si pe locurile nasterii crestinismului. Născută si crescută în anii comunismului, educatia religioasă (în sensul de cunoastere a Sfintei Scripturi) îmi lipsea cu desâvârsire, asa că am făcut o pregătire minimă înainte de plecare. Dar ce am trăit la fata locului a fost o stare ciudată de întelegere a îmbinării imperfecte între faptele istorice, dovezile arheologice, povestirile Bibliei si ale evangheliilor , a consideratiilor teologice si cânturile liturghiilor pe de o parte, iar pe de altă parte starea de mister si surpriză continuă, pe care am avut-o în fata oamenilor locului si chiar si a naturii si a geografiei locului. Ierusalimul mi-a apărut ca un oraș greu de cuprins, de înțeles. Sigur nu este un oraș pe tipul celor occidentale, plat și structurat, dar nici nu este numai un oraș oriental cu culori și mirosuri de « souk ». Este geografic contorsionat, cu coline cu coaste ce par golașe de la depărtare, de care afli apoi că sunt enorme cimitire de 3000 ani, cu vegetație meridională pe alocuri, cu bătrânii măslini, care sunt mândria naturii locului ( de ce n-or produce un ulei de măsline de renume ?!..), cu cartiere de vile ce se continuă într-un mod anormal cu blocurile coloniilor și bineînțeles cu renumitul zid ! (enorm, respingător, dar securizant pentru populația evreiască).

Am început vizita cu Muntele Măslinilor, cu încântătoarea grădină Gethsemani, cu măslini milenari, extrem de impresionanți, trunchiuri groase, întortocheate, unele găunoase, cu brate noduroase si frământate, aproape uscate, din care, din loc în loc tâsnesc rămurele verzi înfrunzite si chiar încărcate de măslini, dând imaginea unei promisiuni de eternitate…

Acolo se află Biserica Agoniei, pe locul în care Isus s-a rugat după Cina cea de taină, în noaptea înaintea arestării sale. Si în acest cadru natural minunat a avut loc trădarea cutremurătoare a istoriei, sărutul lui Iuda, cel care avea să dea loc arestării Domnului Isus Cristos , urmată de crucificare si înăltare, eveniment ce stă la baza consacrării celei de-a doua religie monoteiste, crestinismul, si a începutului erei noi calendaristice. Atâtea gânduri si prilejuri de meditatie teologică si istorică mă cuprind, dar nu am răgazul să le aprofundez fiindcă suntem adunati într-o rugăciune, desigur în armeană, între o multitudine de natii care se roagă în limba lor…iată deci că ne dăm seama că ne aflăm într-un pelerinaj, pe un pământ călcat de secole de alti pelerini, veniti să întealagă pasiunea Cristului sau pur si simplu să se roage în comuniune cu EL. In împrejurime se află mormântul Fecioarei Maria, această sfântă mamă ce a trăit deopotrivă gratia supremă de a fi mama Domnului si oroarea supremă de a privi neputiincioasă răstignirea sa. Altarele din biserica cu mormântul Sfintei Maria apartin cultelor grec ortodox, armean si copt.

Prezenta armenilor pe meleagurile sfinte este atestată chiar înaintea adoptării de către regele Tiridat a crestinismului ca religie de stat, iar primul patriarh armean al Ierusalimului este Abraham (638-669 AD), atestat printr-o enciclică a califului Omar Ibn El Khattab, enciclică ce enumerează drepturile si privilegiile bisericii armene, asigurându-i integritatea si securitatea. Foarte timpuriu a apărut dorinta crestinilor de a călca pământul locurilor sfinte, asa s-a dezvoltat traditia pelerinajelor. Patriarhatul armean, cel grec si cel latin (franciscan) si-au deschis de timpuriu portile pelerinilor. In a doua jumătate a secolului 7 existau 72 biserici armenesti  pe meleagurile sfinte ! Astăzi, cele trei fraternităti crestine îsi împart responsabilitatea si imensul privilegiu de a fi custozi ai Sfintelor Lăcasuri , ca : bisecica Sfântului Mormânt, grădinile Gethsemani, mormântul Maicii Domnului, biserica Nativitătii din Bethleem.

Vizita noastră la Partiarhatul Armean m-a umplut de mândrie pentru locul pe care armenii au stiut să-l cucerească si mai ales să-l păstreze ! în această zonă cu o istorie atât de tulburată !

Istoria biblică a Ierusalimului începe cam în anul 1000 î.e.n. cu proclamarea regelui David (din tribul lui Juda, ce va da numele Judeei), care unifică triburile israelite , formând statul cu capitala la Ierusalim.  Arca aliantei devine simbolul iudaic. Urmează Solomon, care construieste primul templu. Ierusalimul este jefuit de egipteni, iar între 598 si 587 este asediat de regele asirian Nabucodonosor. Templul este distrus, palatele de asemeni iar elita populatiei este deportată la Babilon. După 50 ani de exil o parte se reîntorc, reconstruiesc templul, iar în 332 î.e.n. Alexandru cel Mare anexează Ierusalimul regatului greco-egiptean al Ptolemeilor. In 198 î.e.n. Antiochus IV jefuieste templul si instaurează cultul lui Zeus. Dominatia romana urmează cu Pompei, Herodius cel Mare, care începe reconstruirea templului, dar acesta va cădea definitiv în anul 70 A.D. sub blocada trupelor lui Titus. Singurul vestigiu al acestui templu este astăzi « zidul plângerilor », locul cel mai sfânt al evreilor.

Aram la « zidul plângerii » !….

Mult timp, crestinsmul a fost considerat de romani ca o variantă locală a judaismului si si-a dobândit statutul privilegiat de religie aparte de abia la începutul secolului IV, o dată cu trecerea împăratului Constantin (306-337) la crestinism. El a transferat capitala de la Roma la Bizant, renumindu-l Constantinopol, iar mama lui Elena (care a initiat căutarea crucii de răstignire) este una din primele pelerine pe meleagurile sfinte. Incepe o efervescentă a vietii monacale, iar în 335 este fondată prima biserică a Sfântului Mormânt.

De atunci a fost distrusă si reconstruită de multe ori, dar armenii au reusit să-si păstreze locul altarului superior. Solul este un minunat mozaic, reprezntând mai multe medalioane de biserici armenesti de pe teritoriul Armeniei actuale, cât si al Armeniei istorice. Am participat la slujba dominicală, unde erau prezenti cam 30 elevi seminaristi, iar după slujbă Der Avedis a făcut un « hokehankist » pentru familiile noastre decedate ; a fost un moment emotionant, mi-am amintit mai ales de bunica mea, care făcuse acest peleinaj si devenise « Hadji ». Spre uimirea mea, câtiva membri ai grupului nostru au cerut să li se facă tatuajul specific de « Hadji »…

Am vizitat deasemeni catedrala Surp Hovanes a Patriarhiei, construită conform legendei pe locul casei lui Hovanes ( Iacob), fratele Domnului. Armenii se mândresc că au primit de la Sfânta Elena marea parte a adevăratei cruci si cu faptul că în 335, la sărbătorirea « înăltării Sfintei Cruci » au fost prezenti Grigore Iluminătorul si regele Tiridat pe care reusise să-l convertească. Am înteles atunci de ce « Surp Khatch » este una din cele cinci sărbători religioase majore ale bisericii armene. Am fost primiti cu deosebită căldură de către I.P.S. Arhiepiscop Sevan, care ne-a făcut să întelegem cât de mult înseamnă pentru bisericle noastre de acolo să primească grupuri de pelerini armeni (sunt foarte rari…), cât de important este pentru ei să aibă o legitimitate continuă, mai ales în climatul politic actual, în care armenii nu se simt în securitate.

Am vizitat si câteva magazine de ceramică , aflând astfel, că armenii sunt specialistii de ceramică de sute de ani în acele locuri. Dar nici ei nu se simt în sigurantă, extremistii evrei îi atacă si îi umilesc verbal în mod  regulat, iar  magazinele lor devin tinta urii îmotriva a tot ce nu este evreiesc în tara lor.Tensiunea conflictului israelo-palestinian este omniprezentă.

Am vizitat locul de nastere al Sfântului Ioan Botezătorul (Ein Karem) si locul unde se spune că l-ar fi botezat pe Cristos în râul Iordan (astăzi este frontiera dintre Israel si Iordania).Gândindu-mă la semnificatia sacră a botezului, am fost uimită să văd că am fost dusi într-un loc pe malul Iordanului, unde se practică botezul , la orice vârstă si chiar se practică reimersiunea în apele Iordanului a persoanelor déjă botezate, care doresc să-si înnoiască alianta sacră în spiritul lui Dumnezeu. Mi-a fost greu să înteleg acest ritual ; văzând cum indivizi în grupuri, de multe ori cu preotul lor, cumpărau sau închiriau cămasa albă de botez si intrau cu totii în Iordan, în atmosferă de extaz, mă duceam mai degrabă cu gândul la secte…

La Bethleem (care se află în teritoriu palestinian) am vizitat Biserica Nativitătii, unde din nou ne-am simtit privilegiati că suntem armeni, căci am putut accede la cămăruta îngustă sub altar, marcată de o stea pe sol, fără să stăm la coadă !!

Bethleem, aflat pe o colină, la marginea desertului Judeei, este citat în Biblie ca locul unde David , păstorul de oi, a fost numit rege, dar este cunoscut mai ales ca locul nasterii Domnului Isus Cristos. A început de foarte timpuriu să fie un loc de pelerinaj, prima biserică a Nativitătii fiind construită în secolul IV sub împăratul Constantin. Din secolul XIX, paza sanctuarului este împărtită între bisericile greacă, armeană, catolică si coptă. De la reprezentantii bisericii noastre acolo am aflat si povestile rivalitătii dintre călugării armeni si greci, mai ales la aducerea luminii de Pasti (certurile si chiar loviturile între ei sunt din păcate în rubricile faptelor diverse, si nu numai în ziarele de scandal).

Intorcându-ne din teritoriile palestiniene, a trebuit să trecem faimosul zid, cu controale de frontieră…de altfel, ghidul nostru armean, având o casă părintească ce se află azi în teritoriu palestinian, e obligat să treacă zidul cu formalitătile de rigoare, dat fiind că servicul de ghid îl obligă să intre în Ierusalem, dar familia lui nu-l poate însoti (ghidul vorbeste 10 limbi, iar armeana nu o poate folosi decât rareori, dat fiind raritatea pelerinilor armeni…)

Centrul vechi al Ierusalimului păstrează organizarea urbană creată în mare parte în epoca bizantină. Zidul de protectie a fost construit de otomani în secolul XVI. Populatia trăieste organizată în patru cartiere ale orasului : cartierul musulman, evreiesc, crestin ortodox si cel armenesc . Privind de pe colină panorama impresionantă a orasului, ai impresia unui vacarm de cupole de moschei, turle de biserici cu crucile biruitoare ale nasterii crestinismului, strădute întotocheate străbătute de pasul învingător al evreilor habotnici, cu pălării mari negre sau colaci cilindrici din blană purtate în toate anotimpurile si minarete de la care pleacă la intervale regulate strigăte de rugăciune ca niste bocete de jale…si totusi cea mai impresionantă priveliste este Domul Stâncii, imens, auriu, reflectând razele de soare peste toată culoare de nisip a orasului, cu ceramica albastră ce domină majestuoasă esplanada templului.

Grupul nostru de pelerini, condus de ghid si preot a călcat pe urmele Cristului de la palatul lui Herodius, unde a avut loc judeacata si verdictul lui Pontus Pilat (aici ai un moment de cutremurare…) pe Via Dolorosa, care are 14 statii (după descrierile Noului Testament) până la crucificarea pe muntele Golgota (astăzi , o înăltime în interorul bisericii Sfântului Mormânt) . Este destul de dificil să revezi etapele pasiunii pe această cale a durerii, care traverseă bazarul, cu tejghele cu obiecte turistice colorate si comerciale, care tind să banalizeze orice trăire, fie ea si pioasă. Două din etapele pasiunii (a treia , reprezentând prima cădere a lui Isus sub povara crucii si a patra, care aminteste întâlnirea cu Maica Domnului îndurerată), se află azi în Biserica armeană catolică.

ceramică realizată în atelierele armenești

Grupul de pelerini la Bethleem

Steaua ce marcheazà locul nativitàtii

Incercând să mergem pe urmele lui Isus, după descrierile evanghelistilor, teritoriul geografic s-ar desfăsura între Bethleem, locul nasterii, Nazareth, locul anuntării precum si locul unde si-a petrecut marea parte a existentei, Iordanul, unde a fost botezat, locurile miracolelor : Cana, unde a preschimbat apa în vin în timpul celebrării unei nunti,iar apoi evenimentele cu discipolii lui în jurul lacului Tiberiadei. Tentatia desertului : pe muntele de lângă Jericho, muntele tentatiilor, se află o mânăstire greacă , construită pe locul retragerii din lume a lui Isus, în timpul celor 40 zile succesive botezului, când Diavolul l-a încercat.

Miracolul multilplicării păinii si pestilor este amintit în biserica din Tabgha, cu mozaicuri din secolul IV .Lângă Tabgha, pe Muntele Beatitudinilor, Isus a pronuntat discursul profetind celor săraci cu duhul că împărătia Domnului le va apartine, iar pasii lui Isus pe apă, se spune că au avut loc nu departe, pe lacul Tiberiadei.

Intr-una din iesirile cu bărcile pescăresti pe lac, s-a stârnit o mare furtună si toti apostolii au fost cuprinsi de frică, se lamentau pentru ajutorul Domnului, iar Isus l-a răspuns : « de ce vă e frică ? nu sunt cu voi ? » Este o învătătură pe care ar trebui să ne-o apropiem, să ne ridicăm deasupra acestui sentiment, să ne amintim că Isus le-a predicat discipolilor că  « acela care va dori numai să-si salveze viata, o va pierde, iar acela care o va pierde din cauza mea, o va păstra » Desi este o logică derutantă, cred că este zidită în fundatia neamului armean, nu degeaba a fost primul stat crestinat oficial. Si ce dacă altii ne consideră eretici ?!! Un neam, care vine de atât de departe din istorie si perdurează, a stiut în ciuda tuturor nenorocirilor să-si adune lacrimile, să le ascundă în buzunare si să păsească mai departe cu ochii spre cer, spre lumină, căci a auzit demult profetia lui Isus : « preafericiti vor fi cei ce plâng »…

Am vizitat Haïfa, cu biserică armeană, cu spectaculoasele terase ale grădinilor cultului persan Baha’i si ne-am încântat ochii si mintile cu minunata vedere panoramică de pe vârful muntelui Carmel.

In drum spre aeroportul din Tel Aviv, am avut ocazia să vedem Jaffa, azi o suburbie a Tel Aviv-ului, unde am avut marele noroc să ni se deschidă portile minunatei mânăstiri armenesti Sf. Nicolae, situată pe malul Mediteranei. Construită în secolul XVII, mânăstirea a fost martorul istoric al bătăliei între Napoleon si otomani în 1799. Napoleon a fost găzduit în această mânăstire (există si un tablou cu Napoleon pe peretele sălii de receptii) si, ca multumire, a finantat lucrările de restaurare ale clădirii. Tabloul lui Antoine Jean Gros aflat la Louvre, reprezentând vizita lui Napoleon la bolnavii de ciumă la Jaffa, a fost comandat de Napoleon după acestă bătălie.

Călătoria noastră a fost oarecum initiatică, dar într-o atmosferă de veselie, căldură si generozitate, nu pot decât să recomand comunitătii armene din România, cititorilor revistei « Ararat » să trăiască această experientă si să se îmbogătească sufleteste din întâlnirea cu armenii din Israel si teritoriile palestinene.

Alice Marie Pambuccian Grigorian

by Redactor