Pe scenă dansa spiritul Armeniei și dorul armeanului din România…

Pentru a cunoaște un neam, mai întâi trebuie să îi cunoști cultura, limba, alfabetul, dansul și cântecul național. Toate acestea sunt elemente care, completându-se unul pe celălalt, prezintă istoria și identitatea unei națiuni. Potrivit unor specialiști, muzica și dansul sunt mai vechi decât limba. Dansul nu este doar mișcare pe fondul muzicii, ci vorbă, tradiție, manifestare a neamului.

În cadrul festivalului „Strada Armenească”, comunitatea armeană a invitat deja de două ori în România ansamblul de dansuri și cântece tradiționale armenești „Karin”, condus de Gaghik Ghinosian, pentru a prezenta așa cum se cuvine cultura armeană. Văzându-le spectacolul, formația românească „Subcarpați”, ia legătura cu comunitatea armeană și trimite o invitație la Erevan. Fromația îl invită și pe cunoscutul instrumentist și compozitor de muzică contemporană Hayk Karoyi. Scopul principal al întâlnirii era cunoașterea muzicii armenești, a sunetelor și instrumentelor muzicale. Formația „Subcarpați” și centrul cultural omonim se ocupă cu îmbinarea tradiționalului cu contemporanul, colaborând și cu alte formații. Acest lucru a oferit posibilitatea ca Uniunea Armenilor din România să organizeze un festival, ce s-a desfășurat în zilele de 20-22 octombrie sub titlul „Culese din Armenia”. Ziua de 12 octombrie, adoptată în România drept zi a limbii, alfabetului și culturii armene, a fost, de asemenea, marcată în cadrul festivalului.

Poate că există cu adevărat o forță nevăzută, spiritul armenesc, ori memoria păstrată în suflet. Aceasta ne cheamă spre rădăcini, acolo unde armeanul se caută pe sine, unde își caută identitatea. Trei zile de spectacol fără seamăn, unde au fost cu adevărat preamărit spiritul armenilor, și unde străinii au fost cuprinși de admirație și uimire.

Prima zi de spectacol era destinată mai mult spectatorului român. La intrare erau instalate două afișe care povesteau despre alfabetul și limba armenească. Înainte de sala de spectacole, pe hol domnea o atmosferă cosmică, pășeai într-o altă lume. În semiobscuritate se distingea un mare cub din oglinzi, înconjurat de stative. Pe stative, luminate, erau prezentate cărți armenești vechi de peste o sută de ani. Cărțile se oglindeau în fețele de sticlă. Patru fețe și patru cuvinte : dragoste, credință, libertate, dor. Plimbându-te în jurul cubului înțelegeai că nu e doar atât, cubul era cu adevărat enigmatic. Nu era întâmplător că tocmai lângă cuvântul dor observai un mic mâner. Deschizi ușa și dintr-odată ți se înfățișează un univers al literelor.

Plafonul oglindea literele armenești, mari și mici, atîrnate de el. Acestea se dublau în oglindă, apoi oglinzile se oglindeau în ele însele și se multiplicau, iar pe podea modelele decorative. Autorii conceptului au fost designerul Hrant Jaghinian și arhitectul Valeriu Nicolaides. După cum povestea și explica Hrant Jaghinian, acești au încercat să înfățișeze nemărginirea culturii. Acesta a asemuit cultura cu un cub din oglinzi : așa cum nu vezi prin el privind din exterior, literele nu se văd, tot așa și cultura, nu o poți cunoaște până nu îi deschizi ușa, nu ți-e cu putință să vezi ceva, dar deschizând-o îi înțelegi nemărginirea.

Pe unul din pereții holului erau proiectate imagini create de pictorul și caligraful Ruben Malaian și scene din filmul „Culoarea rodiei” a lui Serghei Paradjanov. La deschidere, unul din membrii grupului „Subcarpați” a cântat la caval, adăugînd elemente muzicale contemporane, după care au vorbit organizatorii.

După care cei prezenți s-au mutat în sala de concerte, pentru a viziona spectacolul ansamblului „Karin”. La anumite dansuri, ansamblului „Karin” i s-au alăturat și dansatorii grupului „Vartavar” al comunității armene din România. Înainte de interpretare, Gaghik Ghinosian a prezentat semnificația și istoricul fiecărui dans, modul în care acesta a ajuns la noi. Închiderea primei zile de spectacol i-a revenit lui Hayk Karoyi, cu muzica sa mult mai modernă.

A doua zi au fost prezenți și președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian și întîistătătorul Bisericii Armene din România, episcopul Datev Hagopian. În prina parte a concertului pe scenă s-a aflat ansamblul „Karin”, căruia i-a urmat grupul de dans „Vartavar”. Micuțul membru al grupului, Davit Karamian, a interpretat poezia „Suntem puțini, dar suntem armeni” a lui Paruir Sevak.

În a doua parte pe scenă au urcat împreună ambele formații. Bătea dăhol-ul, copal-ul lovea în tobă, iar toate acestea se completau cu sunetul instrumentelor de suflat : duduk, zurna, din când în când și bălul.

Pe scenă dansa spiritul Armeniei și dorul armeanului din România. Greu poate fi descris sentimentul ce te încearcă atunci când fiecare pas este însoțit de mișcări de dans transmise din veac în veac, când răsună instrumente ce sunt atât de aproape de sufletul tău. Mână în mână, umăr la umăr ne încărcam unul pe celălalt, ne însuflețeam, simțeam spiritul național, ne găseam identitatea, și toate acestea le transmiteam spectatorilor. În privirile noastre se zărea spiritul armenesc cel preamărit, pe care îl chemau rădăcinile. În ambele zile, la încheiere, formațiile au interpretat împreună koceari-ul din Karin, dans cules acum o sută de ani Sărpuhi Lisițian și a cărui descifrare s-a reușit abia acum 30 de ani.

În a treia zi a festivalului în sala de concerte s-a aflat Hayk Karoyi, care și-a prezentat pentru prima oară în Europa spectacolul de sound therapy. Compozitorul contemporan a cîntat la instrumente de suflat. Prin acest spectacol el a încercat să evidențieze tonalitatea unică a instrumentelor folosite.

Cei ce s-au urcat pe scenă așa sunt și pe scenă, și în afara ei. Noi am trăit emoții de neuitat încă din ziua precedentă spectacolului. În micul studio de înregistrare al formației „Subcarpați” se strânseseră membrii ansamblului „Karin”, fondatorul acestuia, Gaghik Ghinosian, organizatorii și membrii trupei de dans „Vartavar”, alături de coregrafa Bela Martikian. Ne-am cunoscut, apoi au răsunat instrumentele armenești de suflat, cărora li s-au alăturat cele de percuție. Fiecare parte și-a prezentat instrumentele tradiționale. Încet-încet sunetele s-au împletit, alături de bălul­ul armenesc cînta cavalul românesc, apoi acestora li se alătură vocea cântăreței românce, căreia îi urmează cântecul corului armenesc. Încăperea era mică, din pricina instrumentelor devenea și mai mică, dar în asemenea atmosferă nu poți sta pe loc. Sala, în care nu ai loc să stai, în care nici spectatori nu sunt, s-a transformat spontan în ring de dans. Nu era cu putință să-ți reprimi dorința de a dansa ce ți se trezise în suflet.

Naționalul se naște odată cu noi, în noi, din prima zi de viață. Aprecierea valorii naționalului vine odată cu timpul. Trebuie să-l știi, apoi să-l înțelegi, dar dezvoltarea și răspândirea lui îți cere o și mai mare voință. Cultura este cea care îl face armean pe armean. În acele trei zile minunate noi, armenii, ne-am adunat la București pentru a-i prezenta spectatorului străin, și nu numai, spiritul nostru național, pentru a potoli setea sufletească a armenilor ce trăiesc departe de patrie.

Inesa TUMASYANTS

Fotografii de Andreea Tănase

by Redactor