Păstrând vie memoria strămoşilor noştri

Metz Yeghern: doar la auzul acestor două cuvinte parcă lumea nu ni se pare la fel, parcă am cădea într-un alt univers. Starea de nelinişte şi durerea ce ne apasă este greu de descris. De ce? Pentru că vedem în faţa noastră imaginea dezolantă a evenimentelor ce au început pe data de 24 Aprilie 1915 cu o forţă pustiitoare. Relatările celor care au supravieţuit ne îngheaţă sângele în vene. Şi totuşi , nu putem arăta indiferenţă lucrurilor, greutatea vorbelor ne marchează pe o viaţă întreagă. Dacă noi ne simţim aşa, oare ne putem închipui suferinţele îndurate de bunicii, străbunicii noştri?

Pentru a putea lua o parte din suferinţa lor, încercăm să păstrăm vie imaginea lor. Cu acest scop, Uniunea Armenilor din România, Sucursala Cluj a luat cuvântul şi a împărtăşit şi altora din suferinţele strămoşilor. În data de 4 Mai 2011, a avut loc un interviu la Radio Cluj, condus de Cristian Ivaneş, având ca şi participanţi : Radu Albu Comănescu, profesor la Universitatea Babeş- Bolyai, Azaduhi Varduca Horenian, preşedinta UAR, Sucursala Cluj şi Domnul Varujan Vosganian( prin telefon de la Baia Mare) în cadrul emisiunii Ideea Europeană , dezbătând problema Genocidului şi a statutului de a fi armean.Cu inima îndurerată, ochii înlăcrimaţi, mişcaţi de cele spuse, cei prezenţi la Comemorarea Genocidului, organizat in data de 5 Mai 2011,orele 17:00 , la Casa Municipală de Cultură, au putut împărtăşi cu noi filele de istorie, care din punctul de vedere al unor părţi ar trebui ştearsă. Mă refer aici la Turcia, care până astăzi nu a luat nicio poziţie şi nici nu intenţionează.

În cadrul acestiu eveniment Preşedinta UAR, Sucursala Cluj, Azaduhi Varduca Horenian a prezentat programul : Tragedia de a fi armean pe pământul tău natal.

Într-o primă fază a luat cuvântul Ana Steib, care ne-a transmis tuturor un fragment din cuvântarea Excelenţei Sale, Ambasadorul Armeniei în România, Hamlet Gasparian. După care Doamna Azaduhi Varduca a descris concis evenimentele si consecinţele acestora petrecute acum 96 de ani, urmat de un film documentar despre Armenia şi armeni.Printre cei nefericiţi care au rămas fără familie în urma Genocidului se afla si tatăl dânsei( Ohanik Horenian), respectiv mătuşa ei ( Ahavni Horenian), care au ajuns în România prin vasul care aducea la Constanţa copiii armeni orfani.

Dar unde a început totul? De ce s-a ajuns la o asemenea faptă? Să privim un pic anul 1912/1913: Imperiul Otoman şi-a pierdut din imperiu, şi anume România, Grecia, Bulgaria, Serbia, în numai 2 săptămâni 75% din teritoriul ei a dispărut. Apare teama de a nu pierde şi Anatolia, astfel s-a născut naţionalismul turc. Turcia să fie a turcilor, cu acest slogan a început purificarea etnică.

Potrivit spuselor domnului Comănescu , în Armenia au fost între 4-5 milioane de locuitori, care au fost supuşi unori hărţuiri şi suferinţe de neînchipuit. Dar totuşi nici acest genocid nu le-a putut străpunge aripile, pentru că rămânând puţini, au reuşit să se ridice şi să se facă auziţi şi cunoscuţi. Poate ca şi bază pentru acest lucru ar sta faptul că statul era centrat în jurul muntelui Ararat, un munte sacru, care prin energia emanată le-ar fi dat tăria şi puterea de a merge mai departe.

Un caz similar avem şi în cazul evreilor. Mesajul comunităţii evreieşti construia o paralelă între cele două Genocide, care amândouă s-au soldat cu milioane de morţi. De fapt cuvântul genocid a fost rezultatul suferinţei unui om, care şi-a pierdut familia, fiind ucişi din ordinul lui Hitler. Raphael Lemkin a introdus acest nou termen în anul 1946. Hitler a organizat Holocaustul bazându-se pe faptul că nimeni n-a pedepsit masacrarea în masă a armenilor.Familii deposedate de bunuri, torturate pentru simplul fapt de a fi armeni, au fost deportate, nu către un alt teritoriu, pentru a se stabili cu familiile, ci către un loc fără nume, NICĂIERI. Cei care au supravieţuit şi astăzi suferă, însă suferă mai mult din cauza uniu doliu neîncetat, un doliu pentru părinţi, fraţi, bunici, prieteni, pentru întreaga naţiune de armeni.Suntem martori a mii de poveşti groaznice, unul dintre acestea este povestea familiei Vosganian, spus de Varujan Vosganian în direct la interviul lui Cristian Ivaneş. Bunicii s-au născut în Anatolia, bunica a ajuns în România în anii’20, iar bunicul din partea mamei, după nenumărate suferinţe îndurate, a aflat printr-o scrisoare că sora lui mai mare încă trăieşte, însă nu i-au încredinţat-o până când la Constanţa nu au scris o lista cu cei decedaţi din familia lor, listele coincideau , ca urmare şi-au dat seama că sunt fraţi. Varujan Vosganian:’Nu se pot face comparaţii numerice, o jumătate din populaţia armeană a fost distrusă. Este o traumă pentru poporul armean faptul că trăim în’’ această o altă lume’’, în diaspora, astfel de peste tot pe glob, adunate se găsesc 8 milioane de armeni.Genocidul este o traumă individuală, colectivă, un strigăt de disperare în faţa unei întregi lumi. Cu toate acestea Turcia adopta o teorie negaţionistă, iar şi în România este o situaţie paradoxală: a fi armean=titlu nobiliar.’

Savârşind un fapt atât de grav, turcii nu au fost pedepsiţi în faţa legii,Azaduhi Varduca:’ acuzaţii n-au apărut la bară, au fost judecaţi în absenţă, nimeni nu a fost făcut responsabil, oficialii turci negau prezenţa poporului armean.’ Cu toate acestea, glasul sângelui a răsunat în trei studenţi armeni care şi-au răzbunat poporul: Talaat a fost ucis în Germania, Gemal în Georgia, pe un tren, Enver în Rusia, într-un schimb de focuri a armatei locale.

Turcii continuă să neagă Genocidul, pentru că este o crimă împotriva umanitaţii, însă necondamnarea faptei ar putea conduce la repetarea sa. Poate dacă măsurile necesare ar fi fost luate ,Holocaustul n-ar mai fi avut loc.Trebuie să fim cu toţii de acord şi să  susţinem părerea domnului Comănescu:’Memoria evenimentului trebuie păstrată, iar Turcia presată pentru a-şi asuma vina.’

Cum se spune, chiar dacă există doar unul, speranţa nu moare niciodată, iar daca Roosevelt a luat iniţiativa şi a sărit la ajutorul celor neajutoraţi, acest unul poate trezi în ceilalţi sentimentul de apartenenţă, de casă, de rădăcinile străvechi. Astfel în România, după estimarea domnului Vosganian sunt 2000 de armeni, din care în Cluj 112, împreună cu simpatizanţi ( A. Varduca).

Multe nenorociri s-au abătut asupra poporului armean, dar în acel teritoriu mic care constituie doar 10% din teritoriul lor iniţial , există un grup de oameni, la care vedem voinţă şi putere de a lupta pentru afirmarea de a fi armean.

Riti Vera-Gabriella

by Mihai Stepan Cazazian