Mihai Stepan Cazazian

Papa Francisc cere ca prizonierii de război armeni să se întoarcă sănătoși și teferi la familiile lor

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Duminică, 4 aprilie 2021 – solemnitatea Învierii Domnului după calendarul roman sau latin – Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie a Paștelui în bazilica Sfântul Petru, iar la finalul celebrării a transmis tradiționalul mesaj pascal ”Urbi et Orbi”, însoțit de binecuvântarea apostolică și de darul indulgenței plenare. Rănile pe care Isus cel înviat le poartă pentru totdeauna cu sine, a remarcat papa în mesajul său, ”sunt sigiliul peren al iubirii sale pentru noi”.

Papa Francisc a făcut referire și la prizonierii de război armeni captivi în Azerbaidjan. Astfel el a spus :

„Prea multe războaie și prea multă violență există încă în lume! Domnul, care este pacea noastră, să ne ajute să învingem mentalitatea războiului. Să acorde celor care sunt prizonieri în conflicte, mai ales în estul Ucrainei și în Nagorno-Karabakh, să se întoarcă sănătoși și teferi la familiile lor, și să inspire guvernanții din lumea întreagă să frâneze cursa înarmărilor. Astăzi, 4 aprilie, este Ziua mondială împotriva minelor antipersonale, dispozitive subtile și oribile care ucid sau mutilează în fiecare an multe persoane nevinovate și împiedică umanitatea ”să pășească împreună pe cărările vieții, fără a se teme de amenințările distrugerii și morții” (Sf. Ioan Paul al II-lea, Angelus, 28 februarie 1999).

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *