Orașul peșterilor de la Khndzoresk – patrimoniu al umanității
Armenia este una dintre cele mai vechi civilizații ale umanității. Teritoriul Armeniei este cu adevărat sublim, iar fiecare zonă are propria istorie – o legendă, un mit – ce datează din negura timpului.
În sud-estul Armeniei, străvechea așezare rupestră Khndzoresk, din regiunea Syunik, impresionează orice trecător prin măreția și multitudinea de grote naturale și artificiale săpate în stânci, de-a lungul unor chei foarte abrupte.
Istoric
Cu toate că în prezent au rămas decât ruinele, străvechiul Khndzoresk este încărcat de istorie la fiecare pas parcurs. Acesta se exdinde pe ambele laturi ale canionului format de râul Khndzoresk, iar numele derivă de la măr (խնձոր [khndzor] = măr), zona fiind renumită pentru diversitatea soiurilor de mere cultivate. Însă, conform tradiției satul Khndzoresk și-a primit numele datorită localizarii pe pantele abrupte ale „Khor Dzor” (cheile abrupte), în trecut satul fiind numit Khor Dzor, respectiv, Khordzoresk.
Locuințele rupestre sunt vechi de secole, iar „Orașul peșterilor” – cum este supranumit satul medieval Khndzoresk – are o vechime de cel puțin 1200 de ani, biserica veche datând din sec. IX-X. Din moment ce săparea grotelor în stânci nu poate fi datată cu Carbon-14 (izotop radioactiv de carbon), nimeni nu poate spune cu exactitate de când a fost populată zona. În apropiere de Khndzoresk s-au descoperit morminte și urme de așezari ce datează din mileniul al-II-lea Î.Hr., așadar cu siguranță zona a fost populată încă din antichitate.
Ruine ale locuințelor din Khndzoresk
Zona carstică este compusă preponderent din conglomerate, așadar locuințele denumite „karatak” (așezări peșteră) puteau fi săpate cu ușurință chiar și cu unelte primitive.
Localnicii au găsit o metodă inedită, ergonomică și strategică de a-și amplasa locuințele în caz de invadatori. Casele rupestre săpate de aceștia în stânci erau poziționate de la 20-30 m înălțime față de râu. Acestea erau concepute foarte compact (una peste cealaltă în sistem piramidă), astfel încât plafonul unei locuințe era podeaua următoarei locuințe, asemeni blocurilor actuale. Spațiile plane dintre blocurile de stâncă, ori cele de la baza acestora, erau folosite pentru bazaruri, grădini și construcția cladirilor aferente (biserici, școli, întreprinderi etc.), astfel încât orice parcelă de pământ să fie fructificată la maximum.
Viața în Khndzoresk
Satul avea un sistem elaborat de drumuri pietruite, poduri și scări pietonale (din piatră și lemn) ce faceau legătura între blocurile de locuințe și clădirile aferente. Pentru a se deplasa pe verticală, dintr-o locație în alta, localnicii foloseaua scări din lemn și sisteme de frânghii și de scripeți, ce amintesc de primele lifturi medievale.
Principala ocupație a localnicilor a fost și încă a rămas agricultura și creșterea animalelor. De asemenea, negustoria era nelipsită din viața cotidiană.
Viața în Khndzoresk la începutul sec. al XX-lea.
Sfârșitul secolului al XIX-lea a reprezentat o perioadă înfloritoare pentru Khndzoresk, devenind cel mai mare sat din Armenia de Est, cu o populație de 4.200 de persoane ce urma să sa se dubleze în primii ani ai secolului al XX-lea.
Noul Khndzoresk
Khndzoresk cuprinde două așezări: ruinele Vechiului Khndzoresk și Noul Khndzoresk. Începând cu anul 1950, deși populat de milenii, Khndzoresk a trebuit să fie abandonat la ordinul sistemului sovietic, sub conducerea căreia Armenia se afla la acea vreme. Sovieticii considerau că o populație ce trăiește în locuințe rupestre nu poate fi considerată civilizată, cu toate că Khndzoresk la începtut de secol XX cuprindea o populație de peste 8.300 de persoane, 1.800 de locuințe, 7 școli, 27 de magazine, 3 întreprinderi de vopsitorie, numeroase ateliere de tăbăcarie și de pielărie.
Noul Khndzoresk a fost construit la 7 km în vecinătatea vechiului sat și ocupă 6772 hectare. Este situat la 1580 m deasupra nivelului mării și la 8 km distanță de orașul Goris. Datorită strămutării, mulți dintre localnici au decis să părăsească definitiv Khndzoresk, astfel că populația actuală numără circa 2.260 de persoane (recensământ 2010), de aproape 4 ori mai redusă decât în Vechiul Khndzoresk.
Podul mișcător
Chiar dacă tradiționalele meserii asigură traiul de zi cu zi, turismul reprezintă o sursă importantă de venit pentru comunitatea din Khndzoresk. Pe lângă atracțiile antice din zonă, în anul 2012 a fost inaugurat un impresionant pod mișcător suspendat peste canion, care măsoară 160 m lungime, 1,5 m lățime și cântărește 14 tone. Acesta facilitează accesul turiștilor către vechiul sat rupestru și poate susține 700 de persoane în același timp. Chiar dacă podul mișcător nu are un nume oficial, localnicii îl numesc „Podul lui Zhora”, costrucția fiind finanțată de către afaceristul local Zhora Aleksanyan.
Sentimentul de a te balansa pe acest pod la peste 60 m înalțime față de fundul canionului este unic, ceea ce face experiența la Khndzoresk și mai deosebită.
Cel mai uluitor aspect al podului este faptul că a fost construit de locuitorii satului cu propriile lor mâini și fără mașini sau tehnologii moderne. Chiar și transportul de materiale s-a realizat folosind căruțe cu cai. Este un act foarte curajos și patriotic, scopul fiind de a conserva patrimoniul natural și istoric.
Monumente
Vechiul Khndzoresk este un patrimoniu al umanității – din punct de vedere istoric, arheologic și etnografic – conservat de către autoritățile de stat. În ultimii ani localnicii au restaurat locuințe rupestre, crame, cuptoare tradiționale (tonir), prese de ulei și diverse ateliere pentru a recrea frumoasa atmosfera de odinioară.
Atât în Vechiul Khndzoresk, cât și în zona învecinată acestuia se află numeroase monumente istorice, precum: vestigiile castelelor Aghjka Berd și Melik Kasi; cetatea Khndzoresk, bisericile Sf. Tadevos (sec. XVII-XVIII, folosit și ca scriptoriu), Sf. Hripsime (1666), biserica veche (sec. IX-X) și schitul „Anapat” (schitul „Deșertului”, sec. XIX); khachkar-uri (pietre funerare) medievale; așezări și morminte antice (mileniile II și I Î.Hr.).
Semnificație istorică
Satul este faimos pentru că a luat parte la mișcarea lui David Bek de eliberare a Armeniei de Imperiul Otoman și a dinastiei persane Safavid. În cimitirul vechi, sub o placă de bazalt cu adnotări, este înmormântat succesorul acestuia, Mkhitar Sparapet, care a luptat împotriva turcilor și perșilor în prima parte a secolului al XVIII-lea. Între anii 1728-1730, cetatea Khndzoresk a servit drept bază militară trupelor lui Mkhitar Sparapet.
Legende
Formațiunile de rocă de-a lungul cheilor Khndzoresk impresionează orice trecător și deseori joacă feste imaginației, acestea
fiind asociate cu oameni giganți pietrificați. O legenda locală spune că aceștia sunt gardieni pietrificați ce vor reveni la viață în caz de asediu pentru a-și proteja teritoriul.
O legenda mai populară este cea a fântânii cunoscută sub numele de „Nouă copii”. Se spune că de mult, în timpul unui atac asupra Khndzoresk, femeile și fiicele satului li s-au alăturat bărbaților în bătălie pentru a face față invadatorilor. În timpul luptelor, Sona, o văduvă și mamă a nouă copii a fost ucisă. În memoria Sonei, Maestrul Ohan (tatăl acesteia) a construit o fântână cu două sculpturi în formă de sâni. Pentru a putea bea apă din fântână trebuie stat întins pe pământ, sprijinindu-vă în ambele mâini, deoarece apa curge printre cei doi sâni. La finalizarea fântânii Ohan s-a rugat sfinților cu voce tare, zicând: „Te rog fântână sacră, transformă apa ta în laptele matern al Sonei și protejează nepoții mei rămași orfani.”
Vechiul Khndzoresk a fost singura așezare umană în care s-a locuit „în interiorul peșterilor” din antichitate până în a doua jumătate a sec. al-XX-lea. Se spune că ultimii locuitori și-au evacuat casa lor rupestră în anul 1958, însă chiar și în prezent unele caverne servesc drept staule, magazii sau adăposturi periodice pentru locuitorii Noului Khndzoresk.
Datorită poziționării și accesului dificil, satul Khndzoresk a supravețuit timp de milenii, deși a fost supus la numeroase încercări.
Khndzoresk rămâne o istorie vie, a Armeniei, a umanității, iar „peșterile” sculptate de om ne vor încânta mereu, împreună cu adâncul canion, impresionantele formațiuni de rocă și variata vegetație ce îl înconjoară.
George NĂZĂREANU
Surse:
http://360yerevan.com/ru/viewer/HistoryGuide/Nine_childrens/2026#/!/khndzoresk+from+above/
http://www.goristravel.com/khndzoresk.php
http://www.armenia-hayastan.com/2012/07/the-new-swinging-bridge-khndzoresk.html
http://www.traveltoarmenia.am/gd/archaeological-sights/khndzoresk-village/104/
http://touradvice.am/syunik/khndzoresk-cave-village.html
http://www.hoteldiana.am/area
http://www.anywishtour.am/waterfall-of-shaki-khndzoresk/
http://www.rumea.am/default.aspx?node_id=72
http://www.armeniapedia.org/wiki/Old_Khndzoresk
http://www.tripadvisor.com/Attraction_Review-g2707298-d4355179-Reviews-Old_Khndzoresk-Syunik_Province.html
http://www.atlasobscura.com/places/old-khndzoresk-cave-village
http://www.born2hike.com/docs/B2H%20-%20Armenia.pdf
http://www.tripwant.com/print_pdf.php?link_id=9592
http://en.wikipedia.org/wiki/Khndzoresk
http://www.welcomearmenia.com/armenia_tourist_attractions/khndzoresk_-_cave_habitat
http://www.born2hike.com/docs/B2H%20-%20Armenia.pdf
http://hy.blackseasilkroad.com/en/wiki/Khndzoresk_Syunik/514/85
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Interior_of_Khndzoresk_Church.JPG
http://www.flickriver.com/places/Armenia/Syunik%27/Khndzoresk/
Foarte interesant!