Redactor

OPINII / Comunitatea, esenţa vieţii popoarelor

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

foto Andreea Tănase

                        Vă
amintiţi de piesa de teatru “Take, Ianke şi Cadâr”? Memorabilă este scena în
care cei doi evrei, Ianke şi Ştrul, discută despre o eventuală căsătorie a
Anei, fiica lui Ianke, cu Ionel, fiul lui Take. Iritat peste măsură, Ianke
spune lui Ştrul cu condescendenţă că nimeni nu se poate amesteca în viaţa
familiei lui, iar, dacă el consimte la mariajul celor doi, cine îl poate
împiedica?

                        Răspunsul lui Ştrul a fost sec, scurt şi la obiect:
“Comunitatea”! Deci, comunitatea de limbă, religie şi cultură este aceea care
catalizează bunul mers al unei părţi a societăţii.

                        Comunitatea nu este un
termen steril, în spatele căruia ne ascundem anumite acţiuni şi interese. La
prima vedere, pare un grup de interese, dar nu este. Comunitatea transcede
orice interes meschin. Ne raliem unei comunităţi, deoarece CREDEM în valorile
ei. Dincolo de dificultăţi, comunitatea este aceea care ne remontează, ne
trasează un nou început.

                        Apartenenţa la
comunitatea este ceva profund. Ne
ataşăm comunităţii pentru a păstra ce au creat înaintaşii, care sunt de admirat
pentru tot ce au făcut. Iar în acele vremuri, entităţile statale ofereau doar
un cadru de desfăşurare a activităţii lor.

                        Dacă ne uităm în documentele comunităţii armeneşti din Bucovina istorică, constatăm că armenii întemeiaseră trei societăţi : una de binefacere, administrată de doamnele armene din Suceava, societatea « Ani » din Suceava şi societatea armenilor catolici din Cernăuţi. Și se autofinanţau.

                        Fiecare poate contribui în felul lui la buna funcţionare
a comunităţii : de la curăţenie, plantare, studiu, oricine poate face ceva
pentru comunitatea lui. În primul rând, dacă nu poţi face ceva, măcar să nu
faci rău. Să nu uităm că armenii nu au beneficiat de sprijin financiar din
partea Imperiului Austriac, Regatului României sau statului comunist român! Li
s-a asigurat doar cadrul de organizare, nu li se plăteau salarii, oamenii se
mobilizau şi găseau finanţare pentru activităţile lor.

                        Cineva ar spune, în tonul zilelor de azi, că fără bani nu faci mare lucru. Nu e adevărat. Comunitatea este dincolo de interese financiare, de cultul personalităţii, de “pupincurisme”, de evenimente fără substanţă – să facem să fie făcut! -, de felul “chermezelor”, care înseamnă că ai avut activitate.  Nimeni nu ne poate lua etnia căreia aparţinem şi sufletul comunităţii, indiferent de “moaca” pe care o posedăm (după părerea unui “clasic” în viaţă). Când iubim cu adevărat comunitatea căreia aparţinem, găsim banii necesari funcţionării. În popor se spune că aduci bani de acasă ca să fie bine. E adevărat şi o faci din toată inima. Vii la curăţenie, la plantarea pomilor – niciodată nu sunt prea mulţi pomi! – , la biserică, la prepararea hurutului – care durează o lună! Nu baţi din palme şi apare hurutul pe masă! – , asculţi cu atenţie poveştile de altădată, nu faci caz de funcţii efemere, te bucuri de fiecare vorbă bună, de fiecare floare şi de portretele de pe pereţi, care vorbesc inimii, care au “cultul inimii”, vorba neuitatului armean bucovinean Christea Hagi, care nu a fost plătit să lucreze pentru comunitate, în schimb a lăsat bani să-i ardă pe mormânt o lumină veşnică şi pentru proiectele comunităţii armenilor şi nu numai pentru ei…

Comunitatea armenească a Bucovinei

Suceava, 17 februarie 2019