OBICEIURI DE ANUL NOU LA ARMENI

De sărbători familiile armenești au loc ospeții tradiționale cu servire de bucate gustoase pregătite special. Deși astăzi unele obiceiuri s-au mai estompat în toate casele se caută să fie și unele bucate tradiționale. Anul nou este un prilej de înoire, un punct de plecare și începere de proiecte noi; „cele rele să se spele” . În special armenii de vest au multe tradiții legate de masa de anul nou.

În Jawakhk  se coc pâinioare în formă de omuleți numite „ Hasilik-vasilic”  oamenii se duc la malul apei și le aruncă în râu în speranța că omuleții vor lua cu ei toate relele anului ce a trecut.

anușaburul

În unele sate era obiceiul să se facă un foc mare în jurul căruia dansau membri familiei.Focul mistuia tot răul anului trecut și promitea un an luminos plin de căldură sufletească.

Obiceiurile culinare sunt însă larg răspândite. Astfel este anușaburul, sarmalele de post (pasu tolma), aghanț ( grâu, nuci, migdale, stafide ), ghapama (dovleac copt umplut cu pilaf cu stafide, scorțișoară etc) . Cei din regiunea Lory ornează mesele festive de anul nou cu salată de fasole, bucate pregătite din pohindz (grâu spart), foitaje. Nu se pun pe masă bucate pregătite cu carne.

Un desert universal răpândit de anul nou este și cozinah-ul. El se pregătește pe baza de nuci, miere și zahăr. Apoi desigur vine si nelipsita Cata și pilaful cel dulce presărat cu scorțișoară. Alte deserturi mai sunt si Șaroț și Alani, care cer însă o pregătire cu mult timp înainte.

Acum multe familii obișnuiesc să pună de Anul Nou (Amanor) o masă cât mai îmbelșugată, ceea ce este greșit. Scopul ajunului de an nou nu este supraalimentarea ci bucuria mesei în comun cu cei dragi.

Serbarea universală în toată creștinătatea a anului nou la 1 ianuarie a început abia în sec XVIII. Armenii au avut în istoria lor trei sărbători legate de începutul de an: Anul nou, Caghand și Navasartul. Cuvântul Caghand (Կաղանդ) provine din latinescul calendae care în limba armeană semnifică începutul de an. Noul an, deobicei, armenii îl serbează acasă, când familia se reunește în jurul mesei. Se fac urări de sănătate, fericire, noroc și reușită în anul ce vine. Amenii însa mai au o urare :„Anul ce vine să-l serbăm în jurul Araratului!”.

În vechime armenii serbau anul nou la 21 martie, la echinoxiul de primăvară. Este anotimpul când natura se trezește la viață. Apoi armenii au serbat anul nou la data de 1 Navasart (11 august). Este ziua in care patriarhul armenilor Haig l-a învins pe tiranul Bel eliberând astfel pe armeni. Se presupune că aceasta s-a petrecut la 11 august la anul 2492 î.H. Această sărbătoare se numește Navasart. Este un cuvânt compus (Nava=nou, sart=an). În secolul XVIII,  in timpul Catolicosului Simeon Erevanți, ziua de marcare a anului nou s-a stabilit 1 ianuarie spre a se alinia la o serie de state creștine care serbau anul nou în acea zi. Dar abia in secolul XX, 1 ianuarie a devenit o sărbătoare universală. Anul nou a avut mai multe denumiri: Amanor, Daremut, Darin Cluh (capul anului), Anul nou, Caghand, Caghind, Calontar, Calantar. În Hamșen: Țahcănmut. În ajun se cocea un aluat de diferite forme și compoziții locale (cozonac, cata, etc) dar peste tot se punea un semn (bănuț de argint, sâmbure de fruct etc), Era „dari hatz” (pâinea anului). Celui ce îi revenea găsirea semnului era norocosul anului. Acea pâine avea si însusiri „magice” și însoțea urările tradiționale.

Armeni din Tiflis coceau două pâinișoare ce se numeau „Yeg” și „Cik”. Yegul se păstra în făină tot timpul anului, ca făina să sporească, iar Cikul se arunca în rău ca acela să duca relele departe cu apele sale. În ajun de an nou copii de 1-12 ani colindau casele consătenilor, cântând colinde și cu tolbele pregătite pentru daruri. În satele muntene unde casele erau în terase colindătorii cântau de pe acoperiș și lăsau sacul atârnat în dreptul uși casei de jos unde gospodarii puneau darurile.

Masa de Anul Nou trebuie sa aibă șapte feluri așezate pe ea, și șapte feluri de fructe.

Armenii din Akkerman (Cetatea Albă) numărau cam 100 de case. Dar tradițiile erau păstrate. Unchiul Alexandru si prietenii lui Agop și Sarkis aveau cam 18-19 ani pe acea vreme dar mergeau cu colindul. Alexandru lua o sită veche si fixa șapte brațe împodobite cu multă beteală lipea o icoană în fața iar sita mai avea și un mâner solid. Baterii de lanterna alimentau beculețele. Agop Tăușanu avea o tobă din care ieșea o funie din păr de cal, iar Sarkis Nalbandian o talangă.Toba scotea un sunet ca buhaiul. Toți trei cântau colinde (Bună dimineața, Sculați boieri, etc). Iar de 6 ianuarie tot corul bisericii – cam 8-10 persoane, colinda  casele armenești cântând Avedis si Horhurd meez. Era si mătușa mea Hripsime cu ei.

Astăzi colindele se fac prin…sms, email, sau facebook. Tot e ceva…Dar nu este LIVE!

ARPIAR S.

by Mihai Stepan Cazazian