O INTERESANTĂ REEDITARE | VIRGIL  GHEORGHIU – „Inițiere Muzicală” ( Editura Grafoart 2021)

          Sfârşitul anului 2021 a oferit cititorilor de lucrări din domeniul muzicii, şi nu numai lor, reeditarea interesantă a unui volum apărut cu exact 75 de ani în urmă. Acest eveniment este datorat doamnei dr. Ilinca Dumitrescu, o personalitate marcantă a pianisticii româneşti, care a îngrijit editorial apariţia volumului „Iniţiere muzicală”  de Virgil Gheorghiu la Casa de  Editură GRAFOART din Bucureşti.

          Înainte de a trece mai departe, aş dori să amintesc cititorilor noştri că d-na Ilinca Dumitrescu este legată de numele unor iluştri muzicieni de origine armeană – începând cu Mihail Jora, unul dintre profesorii săi, căruia i-a dedicat şi volumul „Mihail Jora – studii şi documente” (1995), a editat un dublu CD cu un recital din creaţia compozitorului, acesta compunând şi „Cântece” pe versuri de Mariana Dumitrescu, mama distinsei pianiste, care face parte dintr-o cunoscută familie de muzicieni (tatăl – Ion Dumitrescu, compozitor , Gheorghe Dumitresacu, fratele acestuia din urmă, tot compozitor, dar şi fiul acestuia, pianistul şi compozitorul Tudor Dumitrescu, dispărut la 19 ani, în urma tragicului cutremur din 1977.  Iar în vremea studenţiei pianistei Ilinca Dumitrescu, la Conservatorul „Ceaikovski” din Moscova, l-a cunoscut bine pe Aram Haciaturian, care îi dădea să descifreze, la prima lectură, lucrări ale studenţilor săi (printre care şi o serie de viitori compozitori români). Iar Arno Babajanian a fost preşedintele Comisiei de examinare la examenul de absolvire a Conservatorului moscovit. Domnia sa este laureată a Premiului Academiei Române, deţinătoare a Ordinului „Meritul cultural”, în grad  de Cavaler, oferit de Preşedintele României, a titlului de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor din Franţa şi a altor ordine şi medalii din partea unor state.

          Întâmplarea face că dr. Ilinca Dumitrescu l-a cunoscut şi pe Virgil Gheorghiu, care a fost un apropiat al familiei Dumitrescu şi chiar a consacrat două articole unor concerte susţinute de tânăra pianistă. Iar când Casa de Editură GRAFOART a iniţiat reeditarea lucrării lui Virgil Gheorghiu, s-a angajat să se ocupe de editarea cărţii lui Virgil Gheorghiu.

          Mai întâi, o prezentare a autorului: Virgil Gheorghiu a fost şi el o personalitate care şi-a desfăşurat multilaterala activitate literar-muzicală înainte şi după cel de-al Doilea Război Mondial.

          S-a născut la Roman, pe 2 martie 1905, fiind descendent al unei vechi familii de armeni moldoveni, şi a încetat din viaţă la Bucureşti, pe 7 martie 1977,  în urma devastatorului cutremur care a lăsat România mai săracă cu o serie întreagă de personalităţi culturale.

          Instalat de timpuriu în Capitală, la mijlocul deceniului al treilea, el a luat primele lecţii de pian de la Emilia Saegiu (1860-1941), o cunoscută profesoară de pian în epoca aceea, pentru ca apoi să studieze teoria şi solfegiul la Conservatorul din Bucureşti cu D.G. Kiriac şi armonia cu Alfonso Castaldi, iar în perioada 1928-1932,  să continue, câte doi ani, la Viena şi la Schola Cantorum, faimoasa şcoală de muzică din Cartierul Latin al Parisului, în clădirea ce aparţinuse mănăstirii engleze a călugărilor benedictini.

          Amintim că tânărul a obţinut chiar o menţiune, în 1933, la Concursul Internaţional de Pian de la Viena. Cu o astfel de pregătire muzicală, Virgil Gheorghiu , la începutul carierei sale profesionale, a concertat cu Trio Boniş, iar în perioada 1948-1967, a făcut parte din colectivul Orchestrei Filarmonicii din Capitală, cu care a întreprins numeroase turnee în străinătate până  1963.

          De remarcat că, până la plecarea lui George Enescu din ţară, a colaborat cu marele nostru muzician în cadrul unor concerte camerale.

          În afara activităţii interpretative, Virgil Gheorghiu a fost şi un prolific compozitor al unor lucrări cu muzică vocal-simfonică şi numeroase lucrări cu muzică de cameră (pentru pian, vioară, violoncel, trompetă, clarinet etc.), muzică corală şi muzică vocală, un concert pentru pian şi orchestră ş.a. A susţinut concerte-lecţii, conferinţe şi emisiuni la Radiodifuziunea Română, dar şi cronici muzicale în presa vremii.. Iar, începând din 1942, a semnat o serie de lucrări de muzicologie, printrecare „Din muzica şi viaţa compozitorilor”, cu o prefaţă de Ionel Teodoreanu, „Un muzician genial: George Enescu”, care va fi reeditată în 2022, la GRAFOART, tot sub îngijirea editorilaa a dr Ilinca Dumitrescu. În sfârşit, în 1946, a publicat „Iniţiere muzicală” în Colecţia „Biblioteca de buzunar” a Editurii de Stat, lucrare de care ne ocupăm în aceat articol.

          Această lucrare de sinteză şi iniţiere cuprinde nu mai puţin de 90 de mici capitole, în care autorul îşi iniţiază cititorii în tainele muzicii, pornind de la sunet şi ritm, vibraţie şi note muzicale, melodie, armonie şi contrapunct, apoi descrie instrumentele muzicale, rolul lor în orchestră, oprindu-se la orgă, care „între instrumente, rămâne stăpână”. Sunt descrise pe larg formele muzicale – rondoul, sonata, concertul, liedul, oratoriul, pentru ca ulterior să se oprească la marii compozitori – Bach, Mozart, Beethoven în detaliu, mai apoi Chopin, Mendelssohn-Bartoldy, Schubert, Schumann, Brahms, Franck, Liszt, Grieg şi Wagner. Un loc aparte îl consacră autorul muzicii franceze şi creatorilor ei  – pornind de la Gluck  şi ajungând la Berlioz şi Debussy. Zăboveşte mai puţin la muzica italiană, trecând fugitiv peste Verdi, Bellini şi Puccini. Aşa cum scriind mai pe larg despre compozitorii ruşi – Glinka, Grupul celor cinci (Cui, Borodin, Balakirev, Mussorgski, Rimski-Korsakov)  a căror creaţie „a provocat în istoria artei universale o revoluţie unică”, trece la Ceaikovski, Skriabin, Glazunov, Prokofiev, Stravinski, Şostakovici, dar nu-l aminteşte pe Rahmaninov. Nu este uitată nici muzica iberică, autorul oprindu-se asupra creaţiei lui Manuel de Falla.

          Un modest capitol este dedicat „Muzicii româneşti”, în care autorul-muzician prezintă scurte caracterizări ale compozitorilor de faimă – George Enescu  „geniu în toate domeniile (…) ,care dă dovadă de o inspiraţie continuu susţinută şi o măiestrie superioară a arhitecturii sonore”. Urmează Mihail Jora care „aduce nota căutărilor moderne de ritm şi armonie, inovaţii temerare şi un umor inteligent, dublat de o sevă poetică autohtonă”. Sunt amintiţi succint D. Cuclin, A. Alessandrescu, C. Silvestri, P. Constantinescu, N. Buicliu, I. Dumitrescu, Gh. Dumitrescu şi încă câţiva.

          Către sfârşit, Virgil Gheorghiu propune o listă cu recomandări ale unor arii celebre de operă şi lucrări simfonice.

          Volumul acesta poate fi socotit un mic îndrumar în lumea muzicii şi a creatorilor ei principali, destinat unui public larg, nu numai melomanilor.

          Înainte de a încheia aceste rânduri, trebuie să sublinez că Virgil Gheorghiu, în multitudinea sa de preocupări, a fost şi poet, încă de timpuriu, debutând în 1928 cu un volum de versuri – „Cântările răsăritului”, şi a participat la mişcarea de avangardă din Iaşi, editând reviste suprareliste. Ulterior, până în 1973, a mai publicat vreo zece volume de versuri, iar în1968, a cucerit chiar Premiul de Poezie al Uniunii Scriitorilor din România.

          Ar mai fi de amintit că despre creaţiile şi interpretările sale muzicale şi literare au scris Ludovid Feldman, Constantin Ciopraga, Victor Ivanovici, Viorel Cosma, Doru Popovici, Dorin Tudoran, Emil Manu, Nicolae Carandino, Iosif Sava ş.a.

          Coperta volumului este inspirat aleasă cu un fragment dintr-o pictură de Pablo Picasso.

          Virgil Gheorghiu a rămas un nume important în viaţa culturală românească a secolului al XX-lea, iar editarea acestei lucrări de „Iniţiere muzicală” este binevenită pentru noile generaţii de cititori, după cele trei sferturi de veac de la apariţia ei.

         Madeleine KARACAŞIAN

by Redactor