Redactor

O carte – eveniment / O nouă bornă în atestarea documentară a oraşului Botoşani

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

A apărut, în condiţii grafice de excepţie, cartea „Mănăstirea Sfântul
Nicolae Domnesc Popăuţi: importantă ctitorie a Moldovei închinată Patriarhiei
de Antiohia”
, a cărei autor este arhimandritul Luca Diaconu, nimeni altul
decât fostul stareţ al mănăstirii din Botoşani. 
Lucrarea  a făcut obiectul tezei
sale de doctorat însă are o semnificaţie locală deosebită, pentru că face
referinţă la o nouă atestare documentară a oraşului Botoşani, la data de 18
august 1388.

Descoperirea primului stareţ al mănăstirii Popăuţi de după Revoluţie nu este o
noutate absolută pentru cei care urmăresc cu atenţie cercetările din ultimii
ani privind atestarea documentară a oraşului. Botoşani este unul dintre oraşele
cele mai vechi din Moldova dar atestarea lui documentară oficială a fost
mulţi ani cea oferită de cronica lui Grigore Ureche, la anul 1439, noiembrie,
28, dată la care „intrat-a în ţară oastea tătărască, de a prădatu şi arsu
până la Botoşeni,
şi au arsu şi târgu Botoşeni
”. După publicarea de către Ştefan Ciubotaru a
unui hrisov de la începuturile domniei lui Alexandru cel Bun privitor la
organizarea ierarhiei bisericeşti şi politice din Moldova, când „dat-au
eparhiei sfintei Mitropolii (de la
Suceava) aceste ţinuturi: Suceava, Neamţu, târgul Iassy cu
ţinutul şi Orhei, Hârlău cu Botoşanii şi Cârligătura
”, prima atestare
documentară a oraşului devine anul 1401. Existau însă semnale că documente care
să ducă această bornă chiar mai devreme 
în timp nu vor întârzia să apară. În urmă cu mai bine de 3 ani, în anul
2015 Luca Diaconu publicase o primă lucrare în care abordase subiectul unei noi
atestări documentare a oraşului: „Contribuţii la istoria oraşului Botoşani
şi stabilirea unei noi atestări documentare a acestuia”
, o lucrare care îl
recomanda  încă de atunci nu numai ca
exeget pe amplul spaţiu de spiritualitate ortodoxă dar şi ca cercetător
istoric, latură în care ajunge la o exprimare desăvârşită  prin publicarea ultimei cărţi.

Harta-vechilor-drumuri-moldovenesti-care-treceau-prin-orasul-Botosani-sec.-XIV-prima-jumatate

În contextul evocării, cu argumentele istoricului, a „locului pe care
l-a ocupat oraşul Botoşani  în politica
internaţională promovată de Moldova sec. XIV-XV în favoarea comerţului,  şi al rolului determinant al armenilor în
dinamizarea acestuia
” (p. 75-81), autorul aprofundează cercetarea pe o
pistă încă puţin explorată – documentele armeneşti ale vremii şi publică
integral un  kondik (carte de
întronizare) provenit de la cancelaria catolicosului Teodoros II, arhiepiscopul
Marii Armenii şi patriarh al întregului Orient, la numirea unui Iohannes
arhiepiscop al bisericii armene din Liov: „Cu binecuvântare şi părintească
grijă scriem către cea mai binecuvântată, apărată de Dumnezeu, slăvită şi
vestită capitală, sălaş al regilor creştini ai Liovului şi întregului ţinut,
către Siret (Serat în armeană), Suceava (Ciciov) Cameniţa, Luţk, Volodymyr
(Avlatemur), Kiev (Mankrman), către Ţara Valahilor (Velahaţ ekir), Botoşani
(Btiny) şi Enki-Serai şi către toate celelalte comunităţi
”. După
confirmarea traducerilor din armeană şi din ucraineană, pe bună dreptate Luca
Diaconu clamează importanţa descoperirii, fixând locul şi valoarea documentului
pentru  istoria şi prezentul oraşului
Botoşani:  „Kondik-ul catolicosului
armean Teodoros II,  redactat în 18
august 1388, este de importanţă majoră pentru istoria Botoşanilor, deoarece
prin menţionarea sa nominală devine documentul de referinţă prin care semnalăm
o nouă atestare documentară a oraşului Botoşani, nesesizată de nimeni până acum

(p. 83).

Kondak-ul-gramata-catolicosului-Teodoros-II-din-1388-in-care-este-mentionat-orasul-Botosani

Cu  observaţia că documentul mai fusese
semnalat până acum de istorici. Între aceştia pot fi menţionaţi selectiv:  L. Alişan, D.J. Siruni, P.P. Panaitescu, J.
Daskevic, F. Solomon, sau T. Gregorian. Chiar botoşănenii Florin Egner şi
Viorica Popa îl invocă în mai multe rânduri, 
în cărţi publicate  mai înainte,
în perioada anilor 2012-2014:  „Biserica
armeană din Botoşani – o existenţă de peste şapte secole”
, Botoşani, 2012
(p. 22);  „Din istoria şi patrimoniul
comunităţii armene din Botoşani, vol. I”
, Botoşani, 2014 (p. 512).  Dar meritul lui Luca Diaconu rămâne cel mai
important, el ducând munca de cercetare până la capăt şi solicitând şi primind documentul
chiar de la păstrător, de la
Biblioteca della Congregazione Armena Mechitarista
din Veneţia, pe care îl reproduce în condiţii grafice deosebite (p. 84). O
confirmare ulterioară dintr-un alt document armenesc  patriarhal, 
enciclica din 1457 a
catolicosului armean Aristakes  în care
este menţionată  biserica armeană din
oraşul Botoşani (oraşul fiind scris cu aceeaşi numire armeană, Btiny)
este folosită de Luca Diaconu ca o concluzie pentru demonstraţia atestării
documentare de la 1388. Parafrazându-l pe Al. Papadopol-Calimah, în acea
„Notiţă istorică despre oraşul Botoşani”: „iată fiinţa târgului dovedită a
fi la anul 1388”.

Acum cercetarea istorică privind atestarea documentară a Botoşanilor nu mai
poate fi oprită, această pistă a documentelor armeneşti din perioada medievală
timpurie fiind o mare şansă pentru istorici. Următoarea bornă de atins de către
cercetători ar fi atestarea Botoşanilor la anul 1350, anul construirii
bisericii armene din piatră Sfânta Maria. Această dată este menţionată în
mai multe documente aflate în bibliotecile Congregazione Armena Mechitarista  din Veneţia (centrul funcţionează din anul
1717) şi The Mekhitarist Congregation din Viena (funcţionează din 1811),
ele fiind preluate şi publicate în contexte diferite de cărturari armeni, români
sau străini dar niciunul din aceştia botoşănean.Iar importanța acestei biserici pentru Botoșani este mult mai mare. În
altarul acesteia a existat, până la începutul perioadei comuniste, Evanghelia
de la 1354
, cea mai veche carte cunoscută de pe arealul oraşului şi chiar
al judeţului Botoşani (astăzi ea este păstrată la Ecimiadzin). Despre
biserica armeană de piatră de la 1350 din Botoşani Luca Diaconu, menţionează la
pagina 88 din admirabilul său volum: „din hrisovul lui Alexandru cel Bun din
anul 1401 în care domnitorul rânduieşte 
episcopului Ohannes bisericile armeneşti din Moldova şi pe popii lor,
este de reţinut că existau biserici şi preoţi armeni în întreaga ţară, ceea ce
nu exclude ipoteza că la
Botoşani
armenii să fi avut o biserică de lemn
chiar înainte de anul 1350”.

Florin Simion Egner